Uneori e o librărie care, dacă trec pe lângă uşa ei, îmi zâmbeşte ca o Fata Morgana, îmi trage cu ochiul ca o ţigancă, mă urmăreşte cu privirea, pe care o simt cum mă arde în ceafă şi, nemaifiind stăpână pe acţiunile mele de consumator raţional şi informat, conştient de giumbuşlucurile marketingului, intru numai să mă uit un pic, nu neapărat să cumpăr ceva. Ies, de cele mai multe ori, după câteva ore, cu una-două cărţi - depinde dacă Fiara şi-a făcut apariţia înainte sau după salariu. În oricare dintre cazuri, dezbaterea internă pe care o am cu mine însămi se soluţionează prin: "Lasă, că merit. Nu mi-am mai luat nimic de mult, nici nu e aşa scump, întotdeauna am vrut să citesc cartea asta". Toate aceste motive sunt coroborate într-un motiv-şef, mai puternic decât voinţa mea. Mă arunc asupra cărţii de parcă tocmai aş fi vânat o antilopă în savană, leoaică fiind; nu mai văd, nu mai aud, intru într-o stare de transă vecină cu extazul, merg purtată de forţa necunoscută celorlalţi, dar ştiută de mine şi ascunsă în geantă - Măria Sa, Cartea. Înfometată, ajunsă cu prada acasă (sau să fiu eu vânatul, mai degrabă? Nici nu mai ştiu), mă arunc pe canapea, cu ochii cât cepele. Prima şi prima dată îi miros paginile - plăcere vinovată, recunosc. Apoi mă holbez secunde bune la copertă, din mai multe unghiuri. Mă holbez la culori, la lumini şi umbre, la cum se joacă literele din titlu unele cu altele. O las să zacă aşa, în faţa mea. Fac un ceai, sau o cafea, sau îmi torn un pahar cu vin.
După ce au trecut minutele care trebuiau să treacă, o iau în mână şi rămân în lumea ei cu zilele, sau orele... Aşa călătoresc în Wonderlanduri de fiecare data altele, şi mă întorc şi eu, de fiecare dată, alta.
Deunăzi, am ajuns într-un Wonderland aievea. Am ieşit din lumea ciudăţenilor mele, cu literele şi cuvintele mele, cu dez-ordinea şi cu ordinea mea.
A whole different story. Alice's Adventures Underground e numele punerii în scenă a lui Alice în Ţara Minunilor, într-un spaţiu promiţător şi permisiv, underground: The Vaults (the-vaults.org/). Când ajungeţi prin Londra, daţi o fugă până la Watterloo Station, cu metroul sau cu trenul. De acolo e puţin de mers pe jos.
O să fiţi ştampilaţi cu o ştampilă reprezentând un ceasornic. O să vă primească Iepurele Alb, în carne şi oase (de om), şi o să vă ceară să faceţi o primă alegere: a bea ceva, sau a mânca ceva? Destinaţia e aceeaşi: ajungeţi în Ţara Fără de Sens, doar că ajungeţi în modalităţi diferite şi treceţi prin aventuri diferite. Eu am ales să încerc o licoare magică, apoi am primit o carte de treflă, un permis de trecere prin Ţara Reginei. Am mâncat ilegal din tartele Reginei, m-am întâlnit cu Liderii Rezistenţei, cu Omida, cu Pălărierul la Tea Party, cu cei doi Gemeni. Impresionant spectacol, impresionante decoruri. Am schimbat scenele şi platourile pentru fiecare act, am urcat scări, coborât alte scări în mai întunecat şi mai puţin luminat; s-au folosit toate simţurile, actorii au devenit parte din poveste şi din decor.
Am ieşit de acolo încă într-o stare de uimire... Şi mi-am amintit de Wonderlandul meu: Where should I go? It depends where do you want to get!