Moment poetic (I)

Pe vremuri, eram fascinat de modul în care, prin simpla refrazare şi frângere a curgerii textului după modelul poeziei moderniste cu vers alb, Nichita Stănescu excava semnificaţii noi din scrierile cronicarilor.

În 2004, singur fiind pentru şase luni la Cincinnati, scriam la ceea ce ulterior va fi cartea Poverism, publicată aici, de Editura Liternet. Aveam cu mine şi un exemplar din Noul Testament, o ediţie cu Psalmi din 1972, binecuvântată de Patriarhul Justinian. Am citit, aşadar, seară de seară, toate textele scrise sau atribuite Sf. Ap. Pavel. Atunci, urmăream relevanţa pentru cercetările pe care le făceam, în vederea identificării unui filon minimal, al arhitecturii de urgenţă. Mi se părea că Pavel, refondatorul doctrinar al creştinismului, vorbeşte explicit despre ce trebuie să stea la baza unei asemenea atitudini angajate, civice, în croirea de adăposturi decorate cu simboluri (definiţia arhitecturii, după Robert Venturi). Aveţi citatele în carte.

Să îmi daţi voie, vă rog, să vă propun acum câteva astfel de mostre din poezia ascunsă a textelor pauline, în ceas de sărbătoare a Sfinţilor Petru şi Pavel. Procedeul este cel al lui Nichita Stănescu, textele sunt ale Sfântului:

Dar, în orice ar cuteza cineva - întru neînţelepţie, zic - cutez şi eu!
Sunt ei evrei? Evreu sînt şi eu.
Sunt ei israeliţi? Israelit sunt şi eu.
Sunt ei sămânţa lui Avram? Sînt şi eu.
Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneşte spun: eu sînt mai mult ca ei!

În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori.
De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una.
De trei ori am fost bătut cu vergi;
o dată am fost bătut cu pietre;
de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine: o noapte şi o zi am petrecut în largul mării.

În călătorii adeseori,
în primejdii de râuri,
în primejdie de la tâlhari,
în primejdii de la neamul meu,
în primejdii de la păgâni;
în primejdii în cetăţi,
în primejdii în pustie,
în primejdii pe mare,
în primejdii între fraţii cei mincinoşi.

În osteneală şi în trudă,
în privegheri adeseori,
în foame şi în sete,
în posturi de multe ori,
în frig şi în lipsă de haine.

(...)
Cine este slab şi eu să nu fiu slab?
Cine se sminteşte şi eu să nu ard?
Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele! (...)
Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul.

Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani -
Fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie -
A fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.

Şi-l ştiu pe un astfel de om -
Fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie -
Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.

Pentru unul ca acesta mă voi lăuda;
Iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai cu slăbiciunile mele.

(...)
A treia oară vin la voi.
În gura a doi sau trei martori
Va sta tot cuvântul.
Am spus dinainte

Şi spun iarăşi dinainte,
Ca atunci când am fost de faţă a doua oară
Şi acum, nefiind de faţă,
scriu celor ce au păcătuit înainte şi tuturor celorlalţi

Că,
De voi veni iarăşi,
Nu voi cruţa.

(II Corinteni, 11-13)