25.07.2015
Agenția de carte, iulie 2015
Este o singură stradă în Gărâna, un sat de munte din sudul Banatului, o stradă lungă şi albă ca un rid cicatrizat pe fruntea "Celuia ce, nemaiiată-l / nici nemaiauzi-L, -ne e Tatăl", care ţine în palmele sale protectoare ograda aceasta mare în care ne întâlnim cu toţii în viaţă, aşa ca în lucrarea lui Doru Tulcan, "Loc pentru un eveniment" din care s-a inspirat Şerban Foarţă în clădirea acestor versuri. "Spaţiul la Gărâna e o şură / de lumină tare şi haşură", cuptorul verii e încins şi miroase a soare, iar dealurile unite într-o horă verde în jurul satului sunt şi mai rotunde, nişte lumânări topite de arşiţă.

Pe buza străzii e un tei, florile-i sunt împietrite în nemişcare ca becurile unui candelabru deasupra unui altar, aşa cum l-ar picta Gheorghe FIKL. Peste drum, ochi în ochi cu un stiv de lemne, e o casă albă, spumoasă, cu guler albastru, ARTHOUSE Wolfsberg / Gărâna, rezidenţa de artă creată de Elisabeth şi Hartwig OCHSENFELD, în curte e linişte, doar o perdea albă se mişcă, un tremur de gene căzute în somn. Artiştii invitaţi la cea de-a şasea ediţie a Simpozionului internaţional de artă vizuală şi literatură Arthouse pictează, visează în culori şi linii tema propusă, KEEP CALM AND CALL THE WOLF. Tema gândită cu o patină de umor este şi o trimitere la numele german al satului, Wolfsberg, cunoscut pe harta culturii încă din anii '50 când Julius Podlipny se retrăgea aici şi înfiinţa una dintre primele tabere de creaţie.




În calmul mişcărilor de pensulă, artiştii din România, Franţa, Germania, Bulgaria şi Serbia cheamă animalul mitologic în transpunerile proprii vizuale. Delphine MANET se îndepărtează în spectrul cromatic folosit de impresionistul francez căruia îi poartă numele şi pregăteşte lucrări inspirate din mitologia nordică, în care lupul este asociat cu lumina, cu soarele.

Pe Dimitar VELICHKOV îl găsesc deseori la margine de drum, ghemuit ca un bulgăre, adunând în căuşul palmei nisipul auriu. Hoţul de nisip - aşa îl numeam. Din nisip şi pulbere Dimitri creează structuri în jurul lupilor săi figurativi şi cu umor îmi spune, "nu am întâlnit aici niciun lup, deci cum nu am ocazia să fotografiez vreunul, îl pictez pe cel făcut, în tuşă neagră, de Elisabeth".

Carmen BAYER s-a retras într-o vizuină-atelier, un luminiş în câmpul aburind, lupii ei sunt simboluri ale puterii, voinţei şi curajului. Aici, în câmpul acesta rotund ca un spate de mamifer tolănit în leneveală la soare, Vulpea din Micul Prinţ îi mărturiseşte şi lui Horaţiu C. PAVELESCU la masa sa de lucru, taina ei cea mare, "Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi". În cele şase lucrări Horaţiu a scris îndemnul tematic al simpozionului în alfabetul Braille.

E multă culoare la ARTHOUSE Wolfsberg / Gărâna, nopţile de aici au aripi căzute în călimara cu stele. Pe un perete alb, în pătratul pânzei, Ana KUN a scris avertismentul zâmbetului acestor nopţi de vară, "Atenţie, cad vârcolaci". Pe cer nu se-arată niciun nor de vârcolac, şi astfel, cad cu Ana într-un "balamuc" sentimental de poveşti despre unul dintre proiectele ei - "Balamuc / loc de joacă şi-altele".

Şi cândva noaptea se lasă răsfoită de o nouă dimineaţă, şi, precum în Lupul de stepă, "totul capătă un sens mai profund, totul este un joc şi un simbol."


Despre simboluri, în iarba ţesută în grădina casei, vorbesc cu Gheorghe FIKL, şi despre noua sa serie de lucrări, despre personajele noi, călugăriţe, preoţi, care, deşi statice, fac din picturile sale un loc în care se întâmplă întotdeauna ceva: "Cred ca sunt un fel de vânător al impactului psihologic. Asociind personajele, punând simbolurile unul în fata celuilalt se creează într-adevăr un dinamism, o tensiune, se întâmplă ceva ce te pune pe gânduri, te emoţionează". Şi ce emoţionantă este declaraţia lui, venită cu sinceritatea unei păsări ce ţâşneşte spre cer: "Poate astea sunt rugăciunile mele, lucrările".

Stăm tolăniţi parcă în miezul de nucă al pământului, FIKL îmi arată imaginile noi, fotografii de la Socolari, acolo unde-şi are atelierul, imagini ce aşteaptă să fie pictate, uite, îmi spune, uite aici un cimitir înveşmântat într-o zăpadă aproape îmbietoare, "vreau să-i dau o tentă optimistă acestei ultime amorţeli a vieţii", îmi şopteşte FIKL, apoi îmi arată un preot dintr-o procesiune de Paşte, în faţa altarului ceresc, sau o călugăriţă surprinsă în smerenia rugăciunii, "Îmi plac aceste imagini, continuă pictorul, sunt autentice."

Latră câinii în sat, din vale se aud pregătirile Festivalului de Jazz şi FIKL îl aminteşte pe Horia Bernea, care picta altare şi asculta jazz. La umbra muzicii şi a pomilor din grădină poetul Robert ŞERBAN meşteşugăreşte versuri, ce vor deveni, iată, astăzi, mai târziu, fotografiile unei amintiri.

"vom deschide atunci aparatul foto
şi vom privi atenţi
imagine după imagine
ca nişte filatelişti săraci
care caută cu acribie în fiecare timbru
defectele ce ar putea să-i scadă îndeajuns valoarea
încât să şi-l poată permite".


Lucrările artiştilor au fost expuse la Casa Artelor din Timişoara. Au expus: Carmen BAYER, Costin BRĂTEANU, Gheorghe FIKL, Ana KUN, Delphine MANET (Franţa), Camil MIHĂESCU, Horaţiu C. PAVELESCU, Nicolae UNGAR, Dimitar VELICHKOV (Bulgaria), Bojan ZIVIK (Serbia).

Înainte de a ne despărţi de vara aceasta la Gărâna, Lili Elisabeth îmi mărturiseşte: "Îţi povesteam, Veronica, cum îmi imaginez venirea noastră pe lume, mai bine zis cum arată harta din miezul calotei noastre. ALBĂ, doar câteva culori... Apoi însă depinde de noi cât spectru aşezăm şi cum populăm harta minţii noastre. Este ca şi cum ai descifra ţinuturile trăirilor tale şi le-ai da viaţă prin culoare. Astfel ţi se împlineşte lumea tot mai mult şi tot mai mult, se întregeşte harta şi devine descifrabilă, chiar şi pentru tine."

E multă culoare la Gărâna şi calm e totul, precum scria Şerban Foarţă în poezia de început, şi "Tatăl / carele, cu mâini nespus de calme, / ţine, încă, lumile în palme".

0 comentarii

Publicitate

Sus