08.08.2015
Năzdrăvăniile fetiţelor mele cuminţi
de Daniela Ştefănescu, cu ilustraţii de Ştefan Damó

32. La revedere, nu adio!

Suntem la câteva zile după întâlnirea cu picătura şugubeată, pardon... beaŢă; uneori mă mai molipsesc şi eu de la cea mică. Tot acelaşi număr de zile a trecut şi de când am făcut cunoştinţă cu U cel chiNuitor. Ah, N! De ce îmi joci o festă şi mi te strecori între fraţii tăi I şi U, cel ce vesel chiuie de obicei: uuuu! Treci, N, la locul tău, căci te tai din cuvânt: U cel chiNuitor.

*
Este o frumoasă seară în familie în spaţiosul apartament din Bucureşti, la doi paşi de Bucur Obor.
- Iată-ne că am ajuns la sfârşitul alfabetului, îi spune Daita surioarei, ceea ce e perfect, căci coincide cu ziua lui mami. Suntem gata să îi facem marea surpriză.
- Stai aşa! De noi ai uitat? o mustră V. De noi trei: V, X şi Z.
- N-avem nevoie de voi la demonstraţie. Apăreţi atât de rar, încât ne putem descurca şi fără voi.
- Cred că te înşeli! o apostrofează Z jignit. Nu uita că noi nu suntem Q, W şi Y. Noi ajutăm la formarea multor cuvinte româneşti.
- Şi de mine e nevoie, completează X. Şi la plăcere, dar şi la datorie. Şi când mergem într-o eXcursie, dragele mele, dar şi când vom da un eXtemporal sau vom învăţa pentru un eXamen.
- Well, sigur, aveţi dreptate, le spune Daita. Nu vreau să vă supăr, însă chiar nu mai pot să aştept. Ce să fac dacă aşa s-a întâmplat ca tocmai azi să fie ziua mamei noastre? Ştiţi că trebuie să le dovedesc jucăriilor greviste, care m-au acuzat că le neglijez, că sunt capabilă şi de lucruri bune. Astăzi mi se încheie demonstraţia.


Este ora opt fără cinci, seara. În faţa televizorului, fetiţele s-au aşezat cuminţi, cu Hau şi Miau în braţe. La ora opt fix urmează ştirile.
- De când vă interesează pe voi ce se întâmplă pe lume? se miră mama.
- Sau poate că noutăţile de la telejurnal îi pasionează pe Miau şi Hau, adaugă Buni zâmbind.

Catrinel chicoteşte în loc de răspuns. Daita îi trage un ghiont - de care ea e convinsă că scapă privirii de mamă şi de bunicuţă - ca să tacă.

Pe ecran apare deodată primul cuvânt - în litere mari.
- Catrinel, îi spune soră-sa, ia citeşte-i tu lui mami ce scrie acolo.

Catrinel buchiseşte:
- TE-LE... I... IU-NEA RO-MÂ-NĂ...
- Catrinel, se enervează Daita, fii atentă, concentrează-te!
- TELEI-IUNEA ROMÂNĂ.
- Nu-i bine. Încă o dată. Mai rar.
- TELE...

Dar, nepăsătoare, imaginea dispare şi restul cuvântului rămâne suspendat în aer. Daita izbucneşte în plâns, însă mama o ia pe Catrinel în braţe şi o umple de pupături.
- Bravo, intelectuala mamei! Pe lume există un analfabet mai puţin. Felicitări! De unde ştii tu să citeşti atât de bine?


(ilustraţie de Ştefan Damó)

Buni o mângâie şi ea pe cap.
- M-a învăţat Daita, spune Catrinel cu o mutriţă între râs şi plâns, neştiind dacă e cazul să se ia după lacrimile Daitei sau după zâmbetul mamei.
- Nu merită s-o feliciţi! sare Daita. M-a făcut de râs.
- Cum poţi să spui aşa ceva? o ceartă Buni blând.
- Merită felicitări, o contrazice şi mama pe Daita. Erau două cuvinte lungi şi grele.
- Vezi dacă nu ne-ai ascultat?! îi şoptesc V. De noi trei: V şi Z, vârât fiecare în câte o ureche a Daitei, de parcă ar fi fost unul Neghiniţă şi celălalt Tom Degeţel. Ţi-am atras atenţia să nu te pripeşti! Şi noi suntem importanţi în limba română: în primul cuvânt ne-ai şi întâlnit, şi încă pe amândoi deodată.
- Okay. Aveţi dreptate. Am greşit. E vina mea. Nu trebuie s-o acuz pe Catrinel. Iar n-am reuşit să fac o faptă bună, deşi atât de mult m-am străduit. Dar n-am fost în stare s-o duc până la capăt, le şopteşte Daita printre suspine.
- Ce tot bolboroseşti acolo, Daita, şi de ce plângi? o întreabă mama. De ce plângi în loc s-o feliciţi şi tu pe Catrinel?

Daita îşi şterge lacrimile şi o pupă pe Catrinel care se uită nedumerită ba la una, ba la cealaltă.
- Bravo, ai ştiut foarte bine lecţia.
- Atunci de ce plângi în loc să te bucuri? e surprinsă cea mică. Plângi de bucurie?
- Pentru că... pentru că... dar cum să-ţi explic eu ţie ca să înţelegi?! Uite, mami, îţi explic ţie. Am vrut să le demonstrez jucăriilor, în frunte cu obraznicul ăla de Pinocchio, că-s capabilă şi de ceva bun şi atunci am învăţat-o pe Catrinel, în ascuns, să citească. Ea a ţinut secretul ca să-ţi facem o surpriză de ziua ta. Dar n-am apucat s-o învăţ V, X şi Z. Nu trebuia s-o pun să citească până nu-i ştia şi pe ei, iar ei i-au apărut chiar în primul cuvânt. Aşa că jucăriile au toate motivele să nu-şi schimbe părerea despre mine, oftează ea.
- Daita, dar ai realizat un lucru grozav cu sora ta, nu-ţi dai seama? Ia citeşte-ne ce scrie aici, îi arată mama un titlu de carte lui Catrinel.
- IN-SU-LA MIS-TE-RI-O-A-SĂ... MISTE-RIOASĂ.
- Bravo! Într-adevăr, mi-aţi făcut cel mai frumos cadou posibil de ziua mea, le îmbrăţişează mama pe amândouă fetele, iar ultimele resturi de lacrimi din ochii Daitei se usucă, încălzite de un zâmbet.
- Bravo, fetişoarele mele, zice şi Buni, cu glasu-i cald şi protector.

Cele două "fetişoare" au acum două feţişoare care strălucesc de bucurie.
- Acestea fiind zise, e timpul s-o sărbătorim pe mami cu tortul care aşteaptă răbdător în frigider, spune Buni.
- Da, da! sar fetele în sus. El o fi răbdător, dar noi nu.

Apoi este chemat Cristi din dormitor, nu numai ca să se înfrupte şi el din tort, dar şi pentru că este singurul din casă care are voce şi poate cânta un  onorabil, după cum susţine Buni.

Deşi Catrinel protestează că şi ea are voce şi, spre a o dovedi, îşi ţipă afirmaţia ca din gură de şarpe, nu reuşeşte să-şi convingă auditoriul.

Când se apropie ora culcării şi surorile intră în pat, apar deodată dintre cărţi literele, toate pe rând, şi le înconjoară.
- Acum, dragele noastre, odată ce ne-am făcut datoria, vom pleca, aşa că am venit la voi ca să ne luăm rămas-bun, le spune litera I.
- Nu plecaţi! Vă rugăm, se necăjeşte Catrinel. Ce-o să ne facem fără voi? Eu cred că... cred că nici n-o să mai pot trăi fără voi.
- Nici n-o să mai trăieşti de azi înainte fără noi, intervine S cu blândeţe. Te vom însoţi permanent, mai ales începând de la toamnă, la şcoală, la film, în librărie, la bibliotecă. Mereu ne vei întâlni de-acum încolo. Oricum, înainte de a ne despărţi, vrem să v-ajutăm să faceţi ordine printre jucării.

Fetele ţâşnesc din paturi şi, ajutate de încă treizeci şi una de perechi de mâini harnice, aranjează jucăriile pe rafturi, în cutii, în coşuleţele din paie... în sfârşit, pe fiecare la locul ei. Apoi, prietenii lor le repară o parte din jucăriile stricate, spre fericirea căluţului viu colorat, iar când vine rândul păpuşilor să fie spălate, sar în ajutor şi Miau cu Hau, lingând - de fapt pupând - obrăjorii lor.
- Gata, cu aceasta, misiunea noastră s-a încheiat, spune I. Familia ABC, încolonarea!!! Alinierea la perete, să văd cum arătaţi. Drepţi! A şi X, ţineţi-vă picioarele mai strânse. B, suge-ţi burta. C, nu mai sta cocoşat. Ia exemplu de la mine, care mă ţin ca o lumânare, încearcă I să-i îndrepte fratelui său cocoaşa. O, fă dimineaţa zece minute gimnastică şi nu te mai îndopa cu bomboane şi prăjituri. Nu vezi c-ai ajuns cât un balon? S şi Z, controlaţi-vă poziţia! Drepţi! Înainte, marş!
- Dar unde plecaţi? de-abia îşi poate reţine Daita lacrimile.
- Intrăm din nou în cărţile din care ieşiserăm ca să vă ţinem vouă companie, explică I.
- Iar noi... cu ce mai rămânem atunci?
- Catrinel, ia citeşte-ne pe toţi pe rând, o roagă M.

Fraţii stau cu toţii în faţa ei:
A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z

Catrinel începe:
- A, Ă, Â, B, C, D, E, F, G, H, I, Î, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, Ş, T, Ţ, U, V, W, X, V, Z.
- Uite, cu asta rămâneţi, zice P: tu, Catrinel, cu capacitatea de a citi, iar tu, Daita, cu ce-ţi doreai - mulţumirea unei fapte bune.



(ilustraţie de Ştefan Damó)


- Dar o să vă mai putem vedea vreodată?
- Bineînţeles. De fapt, vă repet, ia din nou I cuvântul, nu ne vom mai despărţi niciodată. Ne veţi vedea în toate cărţile care vă înconjoară cu drag, vă înfrumuseţează viaţa, vă înnobilează sufletul, vă lărgesc bagajul de cunoştinţe. Dar acum destul. Ne-am luat cu vorba şi ne prinde noaptea din urmă. Vă spunem deci:
La revedere, nu adio!
Doar noi formăm acum un trio
Ce nu se poate separa,
Chiar dacă anii vor zbura.
Daita şi Ana-Catrina
(Pardon! Ana-Bela-Catrina)
Şi cu familia ABC
(Treizeci şi-una de litere)
Ne spunem, bucuros cântând,
În pas voios, de marş, mergând:
"La revedere, pe curând!"
Căci ne vom re-ntâlni în gând
Sau pe-alte file de poveste
Ce le vom deşerta din traiste.
*
Dragii mei, vă spun şi eu: la revedere, dar nu adio... Căci mai urmează, ca în scrisori, un PS sau, ca în romane, un epilog. Ia să ne amintim care fusese prima povestire cu care am început să vă istorisesc năzdrăvăniile fetiţelor mele cuminţi. Se numea Două diamante neşlefuite. În final, tare aş vrea să vedem împreună ce s-a întâmplat cu aceste "diamante". Dacă sunteţi de acord, haideţi să ne mai întâlnim o singură dată, înainte de a ne lua şi noi rămas-bun...

1 comentariu

  • duioase litere, sunete, cuvinte
    anca sandu tomasevschi, 24.08.2015, 21:06

    Nu m-am gandit niciodata cu atata gingasie la bietele noastre litere de toate zilele. Daca ar citi toti copiii povestile Danielei, poate ca ar mai lasa tableta si s-ar apropia, ca noi pe vremuri, de minunatele carti, pline de litere, cuvinte, fraze. Ca si formele si culorile, ele compun imagini si idei, asa cum au facut Daniela si Stefan Damo in 32 de povesti pentru copii, parinti si bunici.

Publicitate

Sus