Sfântul, neştiind că o să devină sfânt, îşi văzu liniştit de viaţa lui. În fiecare dimineaţă mergea la pescuit iar când se întorcea seara cu norocul în năvod, vindea tot la piaţă, încercând să nu se lase înşelat la cântar. Sfântul nu era fraier, dar nici sfânt. Câteodată îndopa peştii cu pietricele ca aceştia să atârne mai mult. Seara, cu banii făcuţi, se îmbăta la cârciumă cu prietenii. Tot cu ei cânta şi în corul bisericii din sat. Popa, când îi veneau ameţiţi şi i se puneau pe cântat porcării, îi dădea afară înjurându-i. Totuşi slujba fără cor nu prea strângea enoriaşi, aşa că popa, suduind în continuare, îi chema înapoi. Astfel, ei cântau din toată inima, însufleţind liturghia. Nu avea nevastă şi nici nu prea s-a străduit să-şi găsească una. Într-un an o femeie cam de seama lui - nu se ştie prea bine de unde a apărut - i s-a aciuat în casă. S-a oferit să-i spele, să-i gătească şi să-i cureţe pentru mâncare şi încet încet n-a mai plecat, s-a mutat la el. Pe Sfânt nu-l deranja lucrul acesta, nu era om rău. După un timp împreună s-a obişnuit cu ea. Noaptea făceau dragoste. Dimineaţa ea se trezea înaintea lui, îi fierbea cafeaua şi-i făcea micul dejun. Pescarii mâncau dimineaţa pentru toată ziua iar ea îi gătea bine şi mult. De câteva ori, nu multe, înainte să iasă dimineaţa din casă, el o săruta fericit. În cărţile viitoare despre viaţa Sfântului, nu se va pomeni nimic despre ieşirile acestea ale lui de tandreţe. Fii nu i-a dat. Apoi a venit un an slab pentru pescuit, anul când au plecat cu toţii în cruciadă. Odată la câţiva ani, peştele ori murea, ori migra prin alte părţi şi se murea de foame. Aşa că Sfântul cu prietenii lui de crâşmă şi de cor au plecat să elibereze din nou Ierusalimul. Tot cei ce ţineau socoteala războaielor acestea creştine, tot ei or să-l declare sfânt şi pe pescarul nostru. Cronicarii aceştia, plătiţi de înalţii prelaţi, îşi notau cu precizie în cărţoaiele lor cam orice li se părea de folos pentru creştinătate. Apoi, când credinţa se moleşea, preoţii scoteau la iveală din scrieri pe cei zeloşi într-ale preamăririi Domnului, ori pe cei cu vreo faptă bună şi-i dădeau ca exemplu pozitiv poporului. Eroii au fost dintotdeauna folositori omenirii. Mulţimea - atunci, ca şi acum - îi iubeşte şi încearcă să-i imite. Aşa că, la ceva timp de la moartea lui sub zidurile Ierusalimului, Sfântul nostru deveni sfânt şi în calendar. Exact în mijlocul unei epidemii de ciumă - moment în care omenirea, puţină cât a mai rămas, avea nevoie de o certitudine divină - biserica a lustruit pe placul credincioşilor faptele eroului nostru şi-l declară sfânt. Adevărul despre cele întâmplate pe lângă Ierusalim s-a pierdut odată cu moartea sa şi nimeni nu va şti vreodată cum s-au petrecut lucrurile. A rămas doar ceea ce stă scris. Dacă ar fi ştiut pescarul că o să devină sfânt, poate că ar fi trăit o viaţă de ascet, de privaţiuni şi de rugăciuni. Dar, neavând de unde să ştie, şi-a trăit viaţa fără prea multe gânduri. Nedreaptă a fost însă istoria cu femeia care îi gătea şi îi făcea curat prin casă, nepomenindu-i nici măcar numele. Ea fost singura care a plâns la moartea Sfântului.
8 comentarii
- splendid!barbu brailoiu, 03.10.2015, 10:34
idee - concizie - ironie - stil... toate mature, de un profesionalism convingator. felicitari!
- Sfantul "sfintit din condei"Voichita Ostafie, 03.10.2015, 19:11
Un sfant "sfintit din condei",cu un trecut ingropat,care sa nu revina peste chipul cu aura imaginat de preoti.Dar cine mai cauta adevarul,daca "sta scris in carti"?
- Sfintii nostri,sfintii lui?vera, 04.10.2015, 21:04
Minunata poveste! Plina de intelesuri pentru cei ce au urechi sa auda!Pentru ca noi,marea majoritate avem nevoie de o carja spirituala .....si atunci mai are importanta daca sunt sau nu sfinti atata timp cat CREDEM ca ne ajuta activandu-ne astfel puterile din noi si ajutandu-ne astfel singuri cu puterea sinelui ce ne-a fost data dintotdeauna?
Arhiva rubricii
Bourbon cu bere, Yuka BreviVenite Adoremus (XI): Întoarcerea acasă, Ramona MarinVenite Adoremus (X): Fleur Nasoi, Oana NăstaseVenite Adoremus (IX): Cenușiu încruntat, Gabriela GabrinovVenite Adoremus (VIII): O cronică anacronică, Florin OnigaToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemBalansEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvintelePovești la ibricPublicitate