FILIT, sau saturnaliile literaturii

Am auzit spunîndu-se despre FILIT - Festivalul de Literatură şi Traducere - ediţia 2015 (care a avut loc între 2 şi 4 octombrie 2015) că ar fi fost o ediţie "săracă", de "tranziţie", de "criză" etc. De fapt, a fost o ediţie de rezistenţă şi de solidaritate, care, dacă a refuzat-renunţat, ca demonstraţie de forţă, nu de slăbiciune, să mai invite scriitori străini, a reuşit să apropie, în schimb, scriitorii români de public, mai precis să demonstreze că publicul poate fi interesat, este, în fapt, latent, interesat de scriitoriii români, cu condiţia să ştii, ca organizator, să-i pui pe aceştia din urmă "în pagină", adică să-i comunici, să le asiguri "formate" comunicaţionale atractive, altfel spus pe măsură. Uluitoare demonstraţie împotriva actualelor idei de-a gata potrivit cărora "cultura nu vinde": nu vinde decît dacă e vîndută ne-cultural, ne-cultivat, ne-creator, de nişte comunicatori şi "oameni de media" improvizaţi, mediocri, netalentaţi, adică exact aşa cum sunt cei care alcătuiesc, azi, masa critică din mass-media, de la vîrf la bază!
 
Or, tocmai acesta e darul în care excelează FILIT-ul, într-un moment cînd toată lumea s-a săturat, şi încă de mult, de "lansări de carte" şi alte masluri triste, în care scriitorii şi pofta, energia, potenţialul lor comunicaţional care îi mînă, de fapt, la luptă, să scrie, este ignorat, mortificat, batjocorit.
 
În primul rînd, faptul că FILIT-ul este, cum îi spune şi numele, un festival de literatură şi traducere demonstrează buna plasare critică şi teoretică în actualitatea literaturii, care există, azi, global, în/ca traducere: literatura şi traducerea merg mînă în mînă, sînt de nedespărţit, şi numai aşa mai pot fi discutate, azi, adecvat. Literatura fără traducere, discutată şi prezentată, "pusă în pagină" doar idiomatic, naţional, "româneşte" a devenit un non-sens. Pe care, deocamdată, doar FILIT-ul ştie s-o depăşească, printr-un adevărat act de sincronizare, adică de ieşire din provincialism.
 
Astfel încît, deşi ultimul venit, FILIT-ul a devenit imediat un prototip.
 
Specificul literaturi este tocmai acela de a comunica în lipsă, în timp, in absentia şi in potentia: scriitorul şi cititorul nu trebuie să se întîlnească, autorul se exclude din principiu, dacă se poate spune aşa, din propriul act de comunicare, monumentalizînd însă, transformînd transferenţial într-un lucru de sine stătător tocmai actul de comunicare ca atare, care devine Carte şi Literatură, Carte de Literatură, Literatură-Carte.
 
Or, ceea ce reuşeşte să demonstreze şi să acrediteze practic FILIT-ul este că "lansările", "lecturile" sau "întîlnirile" scriitorilor cu publicul nu sînt nişte acte de comunicare oarecare, în care scriitorul vine să-şi vîndă o marfă, iar publicul vine doar dintr-o curiozitate anecdotică să-l cunoască pe "mortul-viu" care este, în chip esenţial, orice scriitor, ci, de fapt, chiar dacă poate nici scriitorii, nici cititorii nu-şi dau întotdeauna perfect seama, nişte şedinţe de lucru împreună, un protocol, care tocmai de aceea trebuie ritualizat, de transgresare reglată a comunicării barat-monumentalizate (amînate, "diferate", cum ar fi spus Derrida) care este, esenţial, literatura ca scriere-de-cărţi.
 
Altfel spus, pentru ordinea inversată, răsturnată a literaturii, FILIT-ul funcţionează ca o sărbătoare, ca un carnaval, ca o saturnalie prin care ordinea obişnuită a literaturii, deja ordine pe dos faţă de cea a lumii, este nu doar suspendată, ci chiar răsturnată, actul literar fiind transpus ("profanat") temporar ca viaţă obişnuită, prin care scriitorii pot sta de vorbă cu cititorii, ceea ce, dacă s-ar permanentiza, ar însemna însăşi dispariţia literaturii.
 
Întrerupînd carnavalesc ordinea literaturii, ca ordine la rîndul ei răsturnată a lumii, FILIT-ul se joacă cu focul, cu marginile şi capetele literaturii, cu "bordúrile" şi (de-)"bordările" ei, de unde fiorul discret şi obscur pe care reuşeşte să-l trezească, ca într-un montagne russe.