Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O, brad frumos readaptat sau Un pom de Crăciun de neuitat


Daniela Ştefănescu

21.12.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"O, brad frumos" readaptat sau Un pom de Crăciun de neuitat
de Daniela Ştefănescu, cu ilustraţii de Ştefan Damó

"Ajun", "Crăciun", "Moşul", "pomul de Crăciun", "daruri muuulte" - aceste cuvinte se tot aud de câteva zile în apartamentul în care locuiesc două surori blonde şi frumuşele, care sunt uneori, mai ales înainte de Crăciun, tare cuminţi.

Acum în casă este o agitaţie plină de emoţii: e ajunul ajunului ajunului Ajunului, adică 21 decembrie, iar fetiţele au găsit de dimineaţă în living un pom de toată frumuseţea, aşa cum li se promisese.

Catrinel, cea mică, clasa I, ţopăie în jurul lui de bucurie ca un iepuraş şi ciripeşte ca o vrăbiuţă, de aud probabil toţi vecinii din celelalte 39 de apartamente. Daita, mai mare şi serioasă, clasa a şasea, îi tot atrage atenţia:
- Potoleşte-te, nu mai eşti copil de grădiniţă.

Dar şi ea e încântată:
- Buni, Mami, Cristi, simţiţi ce parfum răspândeşte? Parcă a venit pădurea la noi acasă.
- Asta înseamnă atmosferă de sărbătoare, se bucură şi Buni. Îmi readuce atâtea amintiri în minte: Crăciunurile copilăriei mele, ale copilăriei lui Mami, ale voastre...
- Dar, ca să fie într-adevăr atmosferă de Crăciun, ia să vedem dacă om avea şi globuri pentru împodobit, zice Mami (adică eu, care vă povestesc păţaniile noastre în acest sfârşit de an).

Aici intervine Cristi:
- Fetelor, am o surpriză pentru voi. Moşul m-a "delegat" pe mine...
- Te-a ce? întreabă Catrinel.
- M-a rugat pe mine să vă aduc podoabele de pom şi îşi doreşte să îl ornăm noi. Mi-a spus că-i atât de ocupat, trecând din casă în casă cu sacul cu daruri, încât ar vrea ca, în familiile cu copii cuminţi în care poate avea încredere, chiar ei să împodobească pomul.
- Noi am fost foarte cuminţi, aşa că... unde-s globurile? trece Catrinel rapid la obiect.

Cristi aduce două cutii mari de pe balcon.
- Iată-le!

Fetiţele tabără pe el şi încep să deschidă cutiile fermecate, din care ies globuri care mai de care mai colorate, dar şi îngeraşi, animăluţe, jucărele şi alte minunăţii pentru a orna crengile ale căror ace sunt dese şi bogate, înconjurând ramurile stufoase. Un exemplar superb de conifer!

Dar, ca la orice copii, după primul entuziasm, elanul lor se mai domoleşte, şi surorile îi lasă pe cei mari să încheie treaba începută cu vervă de ele. Reintră în acţiune când pomul este gata să-şi capete luminiţe şi beteala de aur, care îi dau ultima notă de măreţie.

Fetiţele se duc la culcare cu bucuria în suflete că mai e puţin până la ziua cea mare...


Iată că a venit şi Ajunul scris cu A mare, cel care marchează în calendar data de 24 Decembrie, cu D mare. Treptat se lasă întunericul. Amurgul este ca-n poveşti. În casă-i cald, plăcut, iar la geamurile prin care răzbate lumina albastră a crepusculului se văd fulgi mari, care s-au decis să cadă din cer chiar acum, la ora înserării şi, privind curioase pe fereastră la pomul de Crăciun, li se topesc năsucurile la atingerea cu sticla.

Din bucătărie se răspândesc în restul casei arome tot mai atrăgătoare pentru burticile copiilor, dar nici adulţii nu prea mai rezistă.

Însă ce poate fi mai atrăgător decât ceea ce descoperă fetiţele sub pom? Pachetele cu "daruri muuulte".

Cristi, delegat anul ăsta de Moş Crăciun şi cu împărţitul cadourilor, le reaminteşte fetiţelor care este condiţia pentru a intra în posesia lor: să cânte "O, brad frumos!" şi să recite: Daita un colind, iar Catrinel, poezioara compusă de Mami pentru ea şi exersată cu Buni.

Toţi se duc în faţa pomului, ale cărui beculeţe sunt aprinse, ca şi restul luminiţelor multicolore care împodobesc livingul şi sufrageria.

Catrinel însă nu mai are astâmpăr.
- Nu te mai foi atât. Haide să cântăm, nu mai am răbdare de prostiuţele tale, îi spune Daita.
- Nici eu, nici eu! zice cea mică, declanşând râsul celorlalţi.

Se alătură şi ea corului şi curând vocea ei se aude cel mai tare, căci textul ei diferă de al lor:
- Ooooo, brad frumos! o, brad frumos,
Cu ţelina tot verde.
Tu eşti capacul credincios
...
- Of, Catrinel, nu mai zi capac, eşti copil mare! Eşti elevă acum, se enervează sor-sa, de nici nu apucă Mami şi Buni să intervină ele.

Toţi reiau, însă textul fetiţei se încăpăţânează să fie acelaşi.
- E ce-ti-na, nu ţelina. Ce are ţelina cu capacul... ah, mă iau după tine acum: cu copacul!?
- Mai ştiţi că citisem anul trecut o poveste în care un copil mititel zicea "ţelina" şi "capacul"? le aminteşte Mami. Vedeţi ce memorie are mezina mea?
- Da, relele le reţine imediat.
- Nu erau rele, era umor.
- Catrinel, reluăm pentru ultima dată, dacă nu cânţi corect, nu primeşti darurile, continuă Daita pe acelaşi ton al ei.

Preţul e cam mare, aşa că fetiţa se adună de astă dată şi cântă la unison cu ceilalţi.
- O, brad frumos! O, brad frumos!
Cu ce-ti-na tot verde.
Tu eşti co-pacul credincios
Ce frunza nu şi-o pierde.
O, brad frumos! o, brad frumos!
Cu ce-ti-na tot verde
.

Apoi, Cristi îşi pune pe cap căciuliţa roşie cu blăniţă albă pe care i-o lăsase Moşul, se adună şi rotunjeşte din spate ca să pară că-şi mai adaugă în cârcă nişte ani şi împarte cadourile.
- DAITA, citeşte pe primul pachet, ai fost cuminte?
- Da, eu nu mai fac de mult năzdrăvănii, spre deosebire de sora mea. Am luat la teze numai 9 şi 10 şi...
- Da, foaaarte cuminte, ce să spun: şi-a lăsat colega de bancă să copieze de la ea, o pârăşte sor-sa, supărată că Daita a reclamat-o că mai face năzdrăvănii. A, şi a desenat mustăţi pe mutrele alea importante din cartea de română, îşi mai aminteşte. Unuia i-a pus şi o pipă-n gură.

Ajutorul Moşului se face însă că nu aude, ca să nu provoace o întreagă discuţie "frăţească". Dar tot atunci realizează că ar fi trebuit să-i dea mai întâi celei mici darurile, nerăbdarea fetelor manifestându-se în mod invers proporţional cu vârsta lor. Cea mică este tot mai greu de ţinut în frâu.
- Daita, ne spui o poezie?

Daita recită fără greşeală cele trei strofe din "Moş Crăciun cu plete dalbe" şi îşi capătă cadoul care, ce să vezi? Este tocmai acel stilou cu peniţă de aur văzut la librăria Piticot pe care şi-l dorea atât de mult. Mai primeşte şi o trusă cu carioci şi o pereche de pantofi, aflate în nişte pachete pe care scria tot numele ei.


(ilustraţie de Ştefan Damó)

- CATRINEL, citeşte apoi Cristi pe următorul pachet, ai fost cuminte?
- Daaaa!! Nu am supărat nici pe Mami, nici pe Buni de muuulte zile încoace. Cam de vreun an întreg, chiar doi! Nu-i aşa? se uită la ele cu o mică teamă.

Dar ele se mulţumesc să surâdă, aşa că şi copilei îi revine zâmbetul pe buze.
- Tu ai pregătit vreo poezie?
- Da, o poezioară despre mine, spune şi glasul devine tot mai slab, de emoţie.
- Să te-auzim.

Catrinel se mai foieşte niţel şi începe:
- Eu sunt Catrinel
şi sunt cuminţel.
Să nu crezi defel
că sunt băieţel.
Deşi numele-acel
se termină-n "el",
eu sunt chiar fetiţă.
Iată, am codiţă
prinsă cu-o fundiţă.
Ba am şi fustiţă,
iar pe cap, bentiţă
.

Intimidată, se refugiază direct la Mami în braţe, care o pupă şi îi zice "bravo", pentru că şi-a spus versurile fără să ezite sau să greşească.

Îşi primeşte şi ea bine-meritatul cadou: o păpuşă Barbie cu trei rânduri de hăinuţe, pentru diferite ocazii, şi pantofiorii adecvaţi. În alt pachet găseşte pantofi şi pentru ea, asortaţi la cei eleganţi ai lui Barbie.
- Ia te uită! se face că se miră Daita şi le aruncă o privire plină de înţeles adulţilor. A primit exact ceea ce îi scrisese lui Moş Crăciun.
- Veeezi ce cuminte am fost? se laudă Catrinel.
- Ei bine, dacă sunteţi cuminţi până la culcare, eu cred că o să mai primiţi nişte daruri şi mâine, chiar de Crăciun, le zice Mami.
- Mai tre' să zicem o dată poeziile? vrea să ştie Catrinel şi vocea ei devine iar slabă.
- Nu, trebuie doar să fiţi ascultătoare.
- Acum haideţi în sufragerie la masă. Am pus şi lumânările de Crăciun pe ea, rămâne doar să le aprindem, îi îmbie Buni, după ce şi-au primit şi adulţii cadourile, iar Catrinel a tras concluzia că or fi fost şi ei cuminţi.

*
A doua zi, vin în vizită verişorii fetiţelor, Diana şi Vlad, cu părinţii şi bunicii, şi iată că Moşul chiar lăsase încă nişte cadouri, neuitând pe nici unul dintre cei prezenţi la tradiţionala masă de Crăciun.

Aceasta, ornată festiv, începe cu aperitive delicioase, continuă cu salată de boeuf gustoasă, "reţetă Meme" (bunica Dianei şi a lui Vlad) şi friptură cu cartofi la cuptor având acel gust deosebit pe care numai Buni ştie să i-l dea. Murăturile în saramură care însoţesc felul principal sunt "reţeta Buni", dar sunt completate şi de cele în oţet pe care le face ca un adevărat maestru Pepe, bunicul verilor. Masa se desfăşoară în atmosfera inconfundabilă, tipică zilei de 25 Decembrie.

După desertul numit "cozonac cu multe nuci", mamele şi bunicile le citesc sau le spun celor mici - Catrinel şi Vlad - poveşti despre Crăciun şi le istorisesc despre Moşul, în timp ce colindele difuzate la radio întregesc ambianţa caldă. Desigur, şi fetiţele mai mari - Diana şi Daita - ascultă când li se relatează mezinilor lor despre cel mai iubit şi mai aşteptat personaj al tuturor timpurilor, vestitul Moş Crăciun.

Copilaşii, poate şi obosiţi după emoţiile din Ajun, stau nesperat de potoliţi şi sunt numai urechi.

Moşul are o singură mare datorie pentru îndeplinirea căreia munceşte tot anul: aceea de a respecta dorinţele copiilor cuminţi. Moşul îşi petrece anul în Laponia, iar când se apropie Crăciunul îşi ia darurile şi porneşte cu sania-i magică, străbătând lumea în lung şi-n lat într-o singură noapte.

- Dar cum se poate să aducă daruri pentru toţi copiii cuminţi de pe pământ? întreabă unul dintre cei mici.
- Şi cum poate face atâtea într-o singură noapte? se aude vocea celuilalt.

Este posibil pentru că are nişte ajutoare pe care se poate baza. E vorba de spiriduşii lui, dar şi de renii care îi vor conduce sania. Spiriduşii sunt nişte piticuţi care se ţin de pozne, dar au suflet bun. Fără ei, Moşul nu ar putea duce la bun sfârşit misiunea lui de a ferici copiii. Ei îl ajută să confecţioneze toate jucăriile cerute de copilaşi.

- Cerute în scrisorile lor?

Înainte de a face jucăriile şi celelalte obiecte dorite de copii, spiriduşii îl ajută pe Moş Crăciun să sorteze şi să organizeze nenumăratele scrisori primite, ca să ştie exact ce îşi doresc cei mici. Fiecare spiriduş are sarcina sa; aşa, de pildă, Alabaster Snowball este administratorul listei copiilor cuminţi şi a celor neastâmpăraţi, care sunt ajutaţi să devină şi ei ascultători, lăsând năzdrăvăniile deoparte.

- Aşa cum am lăsat noi năzdrăvăniile deoparte, comentează una dintre fetiţe, care oare?, convinsă că aşa şi este.

Daita se uită ironic la ea, dar nu răspunde, spre a nu apărea într-o lumină proastă în ochii verilor.


(ilustraţie de Ştefan Damó)

Iar spiriduşul Bushy Evergreen este inventatorul maşinăriei de făcut jucării. Astfel sunt confecţionate milioane de jucării, spre bucuria celor mici.

- Există aşa ceva? Păi asta e invenţia ceva mai grozavă de pe lumea asta!

Sunt întrerupţi pe rând de două grupuri de colindători care sună la uşă şi cântă ce au pregătit. Întâi un grup de copii chiar din bloc, mai târziu câţiva tineri care cântă atât de frumos, chiar prea frumos, dar misterul se elucidează: sunt studenţi la conservator. Întreruperile sunt un prilej pentru veri să se şi joace un timp în camera copiilor, înainte de a fi reluate povestirile, printr-o întrebare:
- Şi renii cum trag sania lui Moş Crăciun?

Sunt nouă reni grozavi, care pot zbura: celebrul Rudolf, apoi Cupidon cel romantic care îi face pe renii din lumea întreagă să se îndrăgostească, şi tot aşa, fiecare având rolul său precis. Cu foarte mult timp în urmă, Moşul şi spiriduşii săi au descoperit un praf magic, cu ajutorul căruia renii să poată zbura. Este o formulă secretă. Praful miraculos e împrăştiat pe reni puţin înainte de a o porni la drum în noaptea cea feerică şi aceştia încep să zboare, atingând viteze apropiate de cea a luminii... Crăciunului.

- Eu ştiu care e viteza luminii! Tocmai am învăţat la şcoală, li se adresează Daita celor mici.
- Iar faci pe grozava! îi trage un ghiont cea mai mică dintre cei mici, chiar surioara ei, după care tace, amintindu-şi că trebuie încă să fie cuminte, ca nu cumva să îi vină ideea spiriduşului care a inventat maşina aia de făcut jucării să îi ia vreun cadou înapoi.

Renul cel mai cunoscut este Rudolf. El ghidează sania la care trag şi ceilalţi opt. Nasul lui este strălucitor şi roşu, pentru ca să poată lumina drumul saniei, mai cu seamă dacă pe 24 Decembrie vremea este rea sau ninge puternic. În franceză el se numeşte "Rodolphe, le renne au nez rouge"[1]. Cu ajutorul luminii roşii, Moş Crăciun găseşte mai uşor casele copiilor. Dar, desigur, Moşul, deşi aduce pomul şi darurile în fiecare casă, nu poate să stea să le împartă tuturor copiilor, şi atunci roagă spiriduşii şi pe unii membri ai familiei să o facă în locul lui.

- Aşa cum l-a legat anul ăsta pe Cristi, precizează Catrinel pentru veri.
- Aoleu! De ce l-a legat? întreabă Diana şi Vlad într-un glas.

Copiilor li se explică cum Cristi a fost "delegat", nu legat, şi după-amiaza continuă în aceeaşi atmosferă, încheindu-se odată cu încheierea povestirilor legate de Crăciun:

Moşul revine în Laponia, la reşedinţa lui, a cărei adresă nu poate fi divulgată. Spiriduşul responsabil cu păstrarea secretului, Pepper Minstix, este foarte vigilent în acest sens.

- Şi ce dacă e lent?

De fapt, după-amiaza se încheie abia după ce este lămurită Catrinel că Pepper Minstix nu este deloc lent, ci vigilent, fiind foarte atent ca nu cumva să se afle misteriosul loc...

*
Vine ora culcării.

Catrinel e încă prea emoţionată şi surescitată ca să accepte să se bage în pat.

După ce se sting luminile în casă, rămânând aprinse doar beculeţele pomului, fetele, în pijama, se furişează în living, ca să se mai uite la pom. Buni îi spusese lui Catrinel că se poate întâmpla ca acei copii care au fost foarte cuminţi să înţeleagă ce vorbeşte pomul cu podoabele lui.

Întinse pe canapea, stau îmbrăţişate în aşteptare... şi tot aşteaptă, tăcute, frecându-se din ce în ce mai des la ochii împăienjeniţi de somn.

Deodată aud un murmur.

Pomul vorbeşte cu acele jucării atârnate în el care reprezintă animale ale pădurii, provenind din acelaşi loc ca şi el. Globurile sunt doar nişte prezenţe mute, iar luminiţele clipesc din când în când din ochi, ca semn că participă intens la cele auzite. Îngeraşii care fac cerc sub steaua aurie din vârf ascultă şi ei tăcuţi şi uimiţi, într-o cuminţenie, desigur, angelică.

Pomul povesteşte câte speranţe şi-a pus de mic că va ajunge un tânăr copac semeţ, apoi va intra în mileniul III, va îmbătrâni frumos şi va muri în picioare, aşa cum li se cuvine copacilor respectaţi.

În fiecare an, înainte de Crăciun, tremura de frică să nu fie răpus.
- Într-un an, nişte copii mi-au rupt câteva crengi, dar am scăpat cu atât. Sângele de răşină care a curs din rănile mele mi le-a vindecat. De fapt, răşina mea îmi este utilă nu numai mie: e folosită de tămăduitori în tratarea răcelilor, a reumatismului, a gutei. Altă dată, nişte îndrăgostiţi şi-au scrijelit două inimi pe trunchiul meu. Deşi m-a durut şi am vărsat lacrimi grele de răşină, am fost bucuros că m-au ales tocmai pe mine dintre toţi cei din jur. Îmi place să le fiu de folos celor care se iubesc.


(ilustraţie de Ştefan Damó)

- Şi mie, intervine acum de pe o ramură de sus Cupidon. Eu sunt renul romantic, despre care povestea mama Dianei şi a lui Vlad. Deşi am o slujbă foarte serioasă şi sunt extrem de ocupat, îmi găsesc timp pe parcursul anului să mă ocup şi de poveştile romantice ale renilor. Este adevărat că ador să îi fac pe renii din lumea-ntreagă să se îndrăgostească şi să-şi găsească perechea.
- De aceea numele tău este ca al zeului iubirii?
- Da, pentru că şi eu săgetez inimile celor tineri.
- Dar cum de-ai poposit tocmai printre ramurile mele? îl întreabă pomul de Crăciun.
- Pentru că eşti cel mai bun la suflet dintre toţi cei care au fost aduşi în acest an spre a împodobi locuinţele copiilor.
- Sunt atât de impresionat de ceea ce spui, mai ales pentru că soarta mea a fost crudă, continuă pomul. Am avut norocul să apuc să cresc mare, mai mare decât toţi copacii din jurul meu. Priveam mândru peste capetele lor, până când, într-un an, mi-a fost retezat capul.
- Vai de mine, sare acum ursul Mor, cel care s-a refugiat la poalele pomului, pe prima cracă de jos, ca să nu-l dărâme sub greutatea lui. Ai fost decapitat? Mie mi-a retezat vulpea coada printr-un vicleşug şi am suferit atât de tare când mi-am pierdut-o. Îmi dau seama ce trebuie să însemne să rămâi fără cap.
- Dar tu cine eşti? întreabă de pe o ramură de sus un glas subţire. De aici nu te pot vedea.
- Scuzaţi, am uitat să mă prezint:
Eu sunt însuşi ursul Mor.
De pădure îmi e dor
.

- Cum ai ajuns aici?
- Am fost vânat, am fugit cât am putut de repede şi mi-am găsit aici scăparea, dar sigur nu pentru mult timp. Eu, ca urs carpatin, ar trebui să dorm în acest anotimp, aşa trec eu peste iarnă. Şi când colo, fug de vânători. Dar nu am vrut să întrerup. Zi-ne cum te-ai descurcat fără cap.


(ilustraţie de Ştefan Damó)

- Am reuşit să supravieţuiesc, să crească din mine acolo sus alte ramuri. Dacă vă uitaţi bine, se vede încă locul rănii. Dar o tânără drăguţă a văzut că eram ciuntit, a luat o ramură de-a mea, cel mai sus plasată, a ridicat-o la verticală şi din ea mi s-a format noul vârf. Am mare noroc că e frumos, adică nu arată ca un smoc, cum li s-a întâmplat unor fraţi ai mei. Îl puteţi vedea totuşi sub steaua care mă împodobeşte sus? Ursule Mor, continuă copacul, eşti bine-venit la mine. Atât timp cât ramurile mele te ţin departe de ochii vânătorului, sunt bucuros să te ajut.

"Copacul are un glas atât de dulce, şi totuşi de profund, ca un sunet de violină, l-ai tot asculta fără să te saturi", se gândeşte Daita.


(ilustraţie de Ştefan Damó)

- Dar cum de ai ajuns aici? întreabă acelaşi glas piţigăiat de mai devreme. Ah, am uitat şi eu să mă prezint, adaugă apoi cu mândrie:
Sunt pasărea Cirip,
Delicată la chip
.

- Tu de ce ai poposit pe ramura mea? întreabă pomul. Sunt atât de bucuros de oaspeţi, nici nu-mi vine să cred că am atâţia.
- Eu am venit doar ca să mă odihnesc înainte de a o porni spre ţările calde.
- Acum spre ţările calde? Păi suntem deja în mijloc de iarnă, vei îngheţa pe drum.
- Haha, am glumit. Eu sunt vrabie şi nu migrez iarna. Totuşi am venit să petrec câteva zile la căldurica acestui apartament primitor. Te întrebasem cum de nu mai eşti în pădure, ci aici.
- E o poveste tristă pentru mine. Am sperat că scap şi anul acesta cu viaţă, când, deodată, a venit unul care-şi zicea "elf" şi m-a tăiat. În fine, e inutil să mai comentez. Astfel am devenit "pom de Crăciun" şi am ajuns până la urmă în această casă caldă şi bună, unde am măcar bucuria că am fost atât de frumos primit şi împodobit.
- Locul acesta primitor este şi alinarea mea, rosteşte un animăluţ graţios, ascuns printre ramuri.
- Tu cine eşti că nu te văd? Eşti prea ascuns acolo.
- Sunt veveriţa Veve, cea cu mişcări gingaşe... nu, staţi puţin, că de mâhnire am uitat rima:
Sunt veveriţa Veve,
cea cu mişcări suave
.

- Tu eşti Veve, cea iubită de toţi copiii? o întreabă pomul de Crăciun.
- Eu? O, da, însă acum nu mai sunt de fapt Veve cea cu mişcări suave, ci cu expresii grave, din diverse motive, din păcate negative. Ha! Iată că versific din nou, asta pentru că mi-ai dat iarăşi elan zicând că mă iubesc toţi copiii. Stejarul în care era căsuţa mea a fost tăiat şi m-am refugiat provizoriu în vizuina prietenei mele Riţa. Dar ea nu mă acceptă decât dacă afară este foarte frig, căci aşa e regula pe la noi, în lumea vevericească: de îndată ce se încălzeşte afară, trebuie să îmi caut locuinţă separată. Aşa că deocamdată am venit la tine, ştiind cât de bun ţi-e sufletul. Şi mai am o rugăminte.


(ilustraţie de Ştefan Damó)

- Spune. Dacă te pot ajuta, o fac cu plăcere.
- Pentru a-mi menţine dinţii curaţi şi sănătoşi, trebuie să ronţăi rădăcini de copaci. Îmi dai voie să ţi le ronţăi?
- Draga mea codiţă stufoasă - pot să îţi zic aşa? -, ţi-aş da voie cu mare drag, dar eu am fost tăiat fără rădăcini. Tot ce îţi pot oferi este suportul în care sunt înfipt: este din lemn şi sper să îţi folosească pentru a-ţi păstra dantura frumoasă cu care să le zâmbeşti cuceritor copiilor.

Daita realizează cum pomul are o vorbă bună pentru fiecare sufleţel mâhnit.

Veve ţopăie voioasă din ramură în ramură, din glob în glob, până ajunge jos şi, sub pătura roşie, descoperă suportul, pe care începe să-l ronţăie de zor. Curând, numai coada maro-roşietică se mai vede din ea.
- Aş vrea să nu treacă niciodată magia Crăciunului, sare deodată din creangă în creangă... cine oare? Un pui de căprioară.
- Tu unde erai? Eşti de culoarea crengilor şi nu te văzusem, spune Mor, de parcă el ar diferi tare mult de culoarea crengilor. Cum te cheamă?
- Nu mă ştii?
Eu sunt căprioara Bambi.
Şi, cu toate că sunt plânsă,
Că mămica a fost prinsă,
Printre lacrimi voi zâmbi
Dacă din magia Crăciunului vom mai sorbi
.

Apoi le zice o poveste prea tristă pentru a fi redată aici, despre cum un vânător i-a prins de curând mama, pentru ca inima ei să îi fie prezentată unei scorpii de regină ca şi cum ar fi fost inima... în fine... Să ne oprim aici, ca să nu ne întristăm şi mai rău.

Se aşterne o tăcere grăitoare printre toţi cei găzduiţi de bunul pom de Crăciun care, în semn că participă la durerea lui Bambi, şi-a lăsat câteva crengi mai în jos.


(ilustraţie de Ştefan Damó)

Tăcerea este ruptă de un pitic, aflat în apropierea renului, care spune:
- Dragii mei, curând va trebui să plec. Îl iau şi pe Cupidon cu mine, adaugă şi sughite de două ori. În câteva zile ne întoarcem acasă. Eu sunt spiri-hâc-duşul Pepper Minstix şi sunt cel care păstrează secretul casei Moşului. Nu spun nimănui adresa-hâc, se umflă apoi în pene, şi am grijă ca nici ceilalţi spiriduşi şi nici renii să nu o divulge, şi iar sughite.
- Păi noi ştim unde locuieşte Moş Crăciun, spune Mor. Stă la Polul Nord. Acolo unde urşii nu sunt aşa ca mine, ci albi, şi se numesc Fram, urşii polari.
- Eşti greşit informat, hâc-hâc. La Polul Nord nici măcar nu există reni, aşa că nu am putea sta acolo. Noi locuim în Laponia-hâc. Există acolo un sat misterios în care stau Moşul şi soţia sa Crăciuniţa. Acolo sunt două reşed...

Cupidon îşi drege glasul şi îl întrerupe:
- E târziu, haideţi să ne culcăm, să stingem luminiţele pomului, căci...
- De ce mă întrerupi? Tocmai le ziceam-hâc că...


(ilustraţie de Ştefan Damó)

- Le ziceai că... nu ai voie să spui adresa Moşului. Nu-i aşa că tocmai asta voiai să le zici? îi face Cupidon cu ochiul şi îi dă un ghiont lui Pepper Minstix.
- Sigur că nu spun nimic. Sunt, hâc-hâc, un foarte bun păstrător al secretului reşedinţei de iarnă şi a celei de vară. Cea de iarnă este atât de frumoasă, nu vă pot da adresa, este pe undeva pe muntele Ureche-hâc, care se află între Finlanda şi Ru...
- Tu ai băut?! constată deodată Cupidon.
- Eu, hâc? Păi o dată pe an e Crăciunul!! Nu trebuie să sărbătorim cu un păhărel? Luminaţi pe drumul de întoarcere de torţele spiriduşilor, dar şi de nasul lui Rudolf, sau "Rodolphe au nez rouge", cum le-a zis copiilor bunica Meme, ne vom înfunda curând un an întreg în satul... hâc.

Câteva sforăituri adânci urmează ultimului "hâc", şi astfel vigilenţa păstrării secretului este asigurată.

*
Surorile se decid cu greu să se ducă la culcare, deşi sforăitul renului le îndeamnă la somn. Li se închid ochii, dacă nu cumva or fi plutit deja pe aripile viselor? În cele din urmă, Daita o ia pe Catrinel de umeri şi mai mult o "teleghidează" la baie şi apoi în dormitor.

În serile următoare, fetiţele de abia aşteaptă să se ducă din nou la pom, doar-doar or mai prinde vreo discuţie.

Însă pomul şi cei care îl împodobesc rămân muţi.
- Poate am visat doar, trage Catrinel concluzia.
- Sau poate că a trecut magia Crăciunului. Ah, sau poate nu mai percepem ce vorbesc pentru că ne-am mai şi certat zilele astea şi am pus cuminţenia în cui.
- În ce cui? se uită Catrinel pe după tablourile prinse-n cuie.
- Adică am renunţat să mai fim cuminţi, deşteapto!
- Bine că eşti tu deşteaptă! sare imediat Catrinel. Dacă erai deşteaptă, rămâneai cuminte şi puteam înţelege ce vorbesc ăştia între ei, continuă fetiţa cu o logică demnă de sora ei. M-auzi ce-ţi zic, mă?
- Aşa vorbeşti cu sora ta mai mare? Tu eşti "mă" cu mine? Puţin respect...


Mai trec câteva zile, ba e gata-gata să treacă şi Revelionul, când, într-o seară, tot sperând să mai afle din secretele pomului de Crăciun şi uitându-se la el şi la beculeţele ce-l luminează, fetele observă necăjite cum câteva globuri au alunecat de-a lungul crengilor şi au ajuns pe jos. Apoi văd că de fapt au început să îi cadă acele. Au! şi ce înţeapă. Parcă nu mai au viaţă în ele: sunt uscate şi tot mai rigide.

Adulţii, care se retrăseseră în dormitor la televizorul lor, apar în living când aud fetele ţipând... şi acum realizează că frumosul lor "brad" este de fapt molid.

(Nu mai reproducem discuţia dintre adulţi, care are loc între patru ochi, Buni fiind în vizită la drăguţii vecini de vizavi. Discuţia lor nu ar face decât să ne scoată din atmosfera de sărbători, pe care încercăm totuşi să o păstrăm, în ciuda dezamăgirii care pune stăpânire pe toţi. Aşa că mai bine urmărim ce se petrece în jurul pomului, pe care căldura din apartament îl făcuse să îşi lepede mai iute o parte din ace, înclinându-şi ramurile spre pământ şi formând ca un fel de "tobogan" pentru câteva dintre obiectele care le împodobeau.)

Fetele sunt încruntate de supărare şi se uită urât la pom.

Dar Daitei îi vine o idee:
- În aceste condiţii vitrege pe care ni le oferă pomul ăsta, este cazul să adaptăm cântecul "O, brad frumos!" şi să-l înlocuim cu: "O, molid frumos!"
- Da' cum să facem noi aşa ceva? întreabă Catrinel, nedumerită.
- Ha-ha, mi se pare o idee bună. Să încercăm, zice şi Mami, ca să schimbe astfel gândurile fetiţelor, căci, uitându-se la molid, îl vede cum se pleoşteşte parcă sub ochii ei, deşi vârful îi este la fel de semeţ ca de Crăciun.

Mami începe să cânte:
- Moooolid frumos! molid frumos!
Cu cetina tot verde
.

- Ce e aia cetină? întreabă Catrinel.
- Până acum n-ai întrebat niciodată, zice Daita.
- Acum întreb că-s supărată.
- Cetina e... e... Staţi, nu spuneţi voi, le zice celor mari. Aşteptaţi să iau dicţionarul.

Se întoarce cu DEX-ul şi citeşte:
- Ramură, creangă de brad; p. ext. brad.
- Pî ce?
- Ext., o "lămureşte" Daita.
- "p. ext." adică "prin extensiune", deci lărgind înţelesul. Cetină înseamnă creanga de brad, dar şi bradul în întregime, explică Mami. Iar pe vremea când au fost scrise aceste versuri, "cetină" însemna şi "ace de brad".
- Păi atunci nu e corect în cazul nostru: dacă cetina înseamnă creangă sau ace de brad, molidul nu are nici creangă de brad, nici ace de brad. Logic, nu? spune Daita.
- Hai să reluăm, începe Catrinel să se amuze şi să se uite la molid mai puţin urât, cu toate că e supărată că nici până la Anul Nou nu a rezistat.

Cântă singurică:
- Moooolid frumos! molid frumos!
Cu ăă... cu crengile tot verde!

Se opreşte.
- Of, nu-i bine. Zi tu, Mami, face apoi Catrinel apel la cei mari.

Mami continuă versurile:
- Moooolid frumos! molid frumos!
Cu crengile uscate!
- Da, da, că nu rămân verzi, aprobă Daita.
- Tu eşti copacul credincios...
- Asta e corect. E un pom credincios.
- Ce frunza nu şi-o pierde...
- Unde sunt frunzele? întreabă Catrinel.
- Păi n-are, îi răspunde sora ei. Nici măcar frunze nu are, zice cu dispreţ în glas.
- Acele acestea sunt frunzele lui, adaugă Cristi. Ele îndeplinesc acest rol. Dar şi le pierde.
- Tu eşti copacul credincios,
Ce acele îşi pierde
.

Tocmai atunci intră şi Buni pe uşă, cu o tavă de prăjiturele făcute de doamna care o invitase vizavi şi cu care se înţelege foarte bine: amândouă au o fată, amândouă au nepoţele.

Este pusă rapid la curent cu noua desfăşurare a lucrurilor, apoi asistă la corul celor doi adulţi şi doi copii:
- Moooolid frumos! molid frumos!
Cu crengile uscate,
Tu eşti copacul credincios
Ce acele îşi pierde.
Moooolid frumos! molid frumos!
Cu crengile uscate
.

- Sărmanul pom! exclamă apoi râzând. Bine măcar că l-aţi lăsat în cântec să rămână "frumos". Desigur, asta îmi aminteşte de sceneta celebră a lui Toma Caragiu despre ruda bradului, "o, molift frumos", care se cumpără în piaţă la coadă şi se scutură-n tramvai...

Buni începe să le-o istorisească nepoatelor şi să le-o reamintească celorlalţi.


Catrinel nu are răbdare să asculte povestirea scenetei, în ciuda hazului ei nepieritor, căci 1. este prea mică pentru a-l gusta şi 2. are o nedumerire care o frământă. O trage pe Daita de mânecă şi o întreabă de ce "se dăduse mare" molidul ăsta în discuţia surprinsă de ele în noaptea de Crăciun, când nici măcar nu era brad.

După ce Buni termină de povestit sceneta despre "cum să ne împodobim şi să ne despodobim locuinţa", care pe Daita o amuză grozav, ea îşi dă seama că molidul lor nu susţinuse nici o clipă că ar fi brad, ci doar că ar fi "pom de Crăciun" şi îi răspunde asta lui Catrinel, care pare mulţumită de explicaţie.

Apoi, înveseliţi din nou datorită umorului lui Caragiu dar şi memoriei lui Buni, adună cu toţii cele câteva globuri şi jucărele căzute din pom pe jos pe pătura roşie, moale şi pufoasă, sub care descoperă veveriţa de jucărie cu coadă stufoasă!

*
Noaptea, fetele se aşază din nou pe canapeaua din living, ca să stea de vorbă în acea armonie care le caracterizează, în ciuda micilor incidente, tot mai mult în ultima vreme. Apoi, ajunse la acel prag dintre trezie şi somn care urmează mângâierii lui moş Ene pe la gene, se întind şi îşi trag o pătură pe ele.


(ilustraţie de Ştefan Damó)

Nici nu le vine să creadă când, deodată, aud din nou murmurul cunoscut pe care nu mai sperau să-l audă după atâtea nopţi de tăcere.

Totuşi glasul pomului e schimbat. E la fel de dulce şi de profund, dar se simte în el şi mai multă amărăciune. Vorbeşte acum cu jucăriile despre soarta lui tristă. După ce că a fost tăiat şi retezat în plină tinereţe, a constatat azi cum copiii nici măcar nu-l iubesc, considerându-l un impostor, iar la sfârşitul sărbătorilor, va fi aruncat cât colo, ca nefolositor. Va ajunge în stradă împreună cu brazii... atunci chiar nu se mai face nicio diferenţă între ei. Singura bucurie care-i mai rămăsese, aceea de a fi adus fericire în sufletul celor din această casă, i-a fost şi ea curmată.
- Dar tu nu eşti un impostor! se revoltă animăluţele din pom. Nu te-ai dat drept brad! Tu te-ai prezentat în întreaga-ţi splendoare, ai luminat zilele acestor copii şi ne-ai găzduit cu dragoste pe noi toţi. Dacă erai ţinut într-o încăpere răcoroasă şi nu în această cameră prea caldă, ai mai fi rezistat până după Anul Nou. Ai nişte crengi atât de frumoase, egale, nu ca alţi copaci, care numai din faţă sunt prezentabili.
- Eşti încă atât de frumos aici sus, glăsuiesc pentru prima dată şi îngeraşii. Aici, sub steaua din vârf, noi încă stăm pe nişte ramuri intacte, parcă dansând hora, aşa în cerc cum suntem dispuşi.
- Iar sub crengile tale de jos, care acum ating pământul, au stat darurile atât de îndrăgite de fetiţe. Exact ce îşi doriseră.
- Noi te iubim, zic animăluţele pădurii într-un glas. Ne-ai fost de ajutor în clipe grele, pe care ni le-ai uşurat. Ne-ai alinat mâhnirea.

La auzul acestor vorbe de încurajare, molidul parcă îşi recapătă ceva din măreţia de altădată şi, cu un ultim efort, îşi îndreaptă ramurile, nelăsându-le să se mai încline spre sol. Efortul îl costă o mică ploaie de ace care acoperă pătura roşie, ca un ornament.

Fetiţele s-au făcut mici de tot, ţinându-se de după gât. Le e ruşine de reacţia lor din timpul serii. Stau tăcute şi ascultă până ce se simt purtate în paturile lor pe braţe de adult.

*
Când se trezesc au încă sentimente contradictorii. Sunt necăjite că au avut parte de un molid; totuşi se simt vinovate că l-au mai făcut să sufere şi în plus; însă sunt şi recunoscătoare că, dintre toţi pomii care puteau ajunge la ele în casă, al lor este unul atât de bun şi de grijuliu.

Apoi, spre a profita de ultimele zile de vacanţă, ies cu copiii din bloc la joacă în parcul Obor şi intră şi în magazinul Bucur, unde le place să caşte ochii pe la diferite standuri, care îşi modifică specificul tot mai des în ultimii ani.

Când se întorc acasă, Daita caută în atlasul botanic şi, deodată, exclamă:
- Catrinel, ştii că pomul nostru nu a minţit? Nu s-a dat mare când a spus că răşina lui ajută în tratarea unor boli. Uite, scrie chiar aici: mugurii lui, scoarţa, conurile, acele şi răşina - toate sunt utile şi au puteri vindecătoare. De acum încolo, dacă tuşim, să o rugăm pe Mami să ne cumpere sirop făcut din muguraşi de molid.
- Păi o fi gustos?
- Cică e foarte aromat. Sigur e îndulcit cu miere. Nu mă mir că e aromat: ţii minte că din prima clipă în care l-am văzut am avut impresia că a intrat în casa noastră pădurea, atât de puternic îi era mirosul proaspăt.

Daita mai citeşte şi începe să râdă:
- Ha, cică foloseşte şi în calmarea nervişorilor. Ar fi chiar bun pentru copii agitaţi ca tine.

Catrinel îi dă cu tifla, se strâmbă la ea, apoi scoate nişte ţipete ca de pescăruş şi o ia la fugă în camera ei, ceea ce-i întăreşte Daitei convingerea: "Deci are nevoie iute de un tratament cu relaxantul molid. Poate şi eu, căci aici scrie că ajută şi în momentele de suprasolicitare, care la mine sunt tot mai dese", continuă ea să reflecteze.

După ceva timp, Buni vine încărcată de la piaţă.
- Ce bine miroase aici! Molidul nostru încă îşi face datoria de a ne parfuma locuinţa. Ia uitaţi-vă la vârful lui, cu steaua şi îngeraşii. Parcă e mai frumos ca la început, a rămas semeţ în partea superioară, ca şi cum s-ar afla încă în elementul lui. Uitaţi-vă la el acolo sus: parcă ne-ar saluta.
"După ce şi-a recăpătat vârful cu greu, acum nici că mai vrea să-şi plece capul", se gândeşte Daita. "Atâta i-a mai rămas. Niţică mândrie."

Când se întoarce de la birou, Cristi le zice:
- M-am gândit pe drum să vă spun că molidul a fost folosit la construirea viorilor de către meşteri celebri ca Antonio Stradivari. Aţi auzit de viorile Stradivarius?
- Stradi-cum? întreabă "clasa întâi".
-... varius, completează "clasa a şasea".
- Lemnul utilizat pentru partea de sus a viorilor Stradivarius era de molid, în rest fiind folosite salcia şi arţarul. Aceste viori, cele mai bune din lume, sunt renumite pentru calitatea sunetului pe care îl produc, care se datorează în mare parte...
-... molidului nostru drag, completează Mami, pe alt ton decât acela uşor ironic în care cântase cu o seară înainte: "Moooolid frumos! molid frumos! Cu crengile uscate!"
- Mă rog, nu neapărat al nostru, dar se pare că molizii folosiţi proveneau de undeva de prin Balcani. Ba unii zic chiar că ar fi fost de lângă mânăstirea Putna.

Daita îşi aminteşte cum o impresionase glasul molidului lor, de parcă ar fi fost un sunet de violină, şi nu-i vine nici ei să creadă că a avut o astfel de senzaţie. Nu o comentează cu ceilalţi, mai ales că de fapt habar nu avusese din ce lemn se făceau pe vremuri sau se fac acum viorile.

Mami stă şi ea dusă pe gânduri. Nu poate să nu remarce că şi ceilalţi, nu doar ea, au avut o mică remuşcare, iar acum încearcă să şi-o anihileze găsind calităţi molidului. Aşa amărât cum pare în acest moment, el a fost totuşi pomul care le-a îmbogăţit Crăciunul. Uitându-se la vârful lui stufos, îi vine o idee:
- Ce-ar fi să îi fotografiem acum, cât mai e frumos în partea de sus, doar vârful, cu steaua şi îngeraşii? Ca să ne rămână-n amintire.

Daita e şi ea plină de idei (poate şi de remuşcări), aşa că o completează:
- Putem să ducem poza lui la un stand care a apărut în Bucur, l-am văzut chiar azi. E ceva supernou! Poţi să comanzi să ţi se confecţioneze obiecte personalizate, ca de exemplu căni cu fotografia cuiva pe ele sau tricouri cu chipul tău sau al cui vrei tu. Sau calendare. Am văzut că poţi să comanzi şi globul tău personalizat, cu ce poză le dai lor să îţi pună în el. În interior, globul poate să aibă sclipici sau fulgi... şi poza. Astfel o să-l avem şi la anul în pomul de Crăciun.
- Dacă mă sui cu Daita sus-sus pe un scăunel lângă vârf, putem să apărem şi noi în poză cu îngeraşii? întreabă îngeraşul familiei.
- Putem încerca.
- Vom avea grijă în fiecare an ca acesta să fie ultimul glob pe care îl atârnăm în pom înainte de a-i aprinde beculeţele, conchide mulţumită Mami, adică tot eu.

Se aud de-a valma vocile celor din cameră:
- O idee excelentă.
- Aşa îl imortalizăm.
- Da, da, îl mortalizăm, iupiii!
- Devine astfel mai nepieritor decât un brad.
- Merită. Căci ne-a oferit un Crăciun magic.
- A fost un pom de Crăciun de neuitat.


[1] Rudolf, renul cu nasul roşu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




3 comentarii

  • Reabilitarea molidului
    Anca Sandu Tomasevschi, 27.12.2015, 20:24

    Reabilitarea molidului mi se pare un act de dreptate si generozitate. E incorect ca, după ce a fost smuls din lumea lui, fără a i se cere acordul, să fie apoi dispreţuit pentru că, odată devitalizat devine vulnerabil. De altfel, s-a vazut din sfatul lor de taina, că animalele padurii nu sunt deloc ingrate, nu-l desconsideră, empatizează cu el şi chiar îi acordă respect blândului conifer sacrificat. Iar el are chiar gentileţea de a nu se considera sacrificat, ci mulţumit că aduce bucurie. Mulţumim Danielei că ne-a îndreptat o mentalitate eronată.

  • Ne-a incalzit Craciunul!
    Gabriela I., 23.12.2015, 07:32

    Superb, autoarea s-a intrecut... plin de umor, fantezie si delicatete...fiecare va gasi ceva...pe gustul lui. Aminteste de seria de povestioare publicate anterior in LiterNet.ro. Povestioara e de o calitate nemaipomenita. O sa va distrati, va promit. Si chiar si cei plecati de mult din Romania, care se tem ca nu vor intelege suficient limba/anumite expresii...


  • Promisiune ținută!
    Nicole Sima, 21.12.2015, 16:53

    Vreau să comentez, însă cuvintele mi se opresc în gât. Este ATÂT DE FRUMOS!!! Căldură, nostalgie, originalitate, haz, drăgălășenie, imaginație debordantă, stil inconfundabil. Totul, completat și de data asta, de ilustrațiile inspirate ale lui Ștefan Damo
    Îmi amintesc ce rău ne-a părut în vară, când se termina „serialul” Năzdrăvăniile fetițelor mele cuminți, iubit de atâta lume și Daniela ne promitea, drept consolare:
    „Ceea ce îmi doresc acum este ca, în acest an, să vă mai ofer măcar o năzdrăvănie”.
    Acum, la finalul anului, știm că s-a ținut de cuvânt cu vârf și îndesat și nu putem decât să-i fim recunoscători.


ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colindul din nucă, Ana-Maria Androne-Bouman (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Moşul şi Banca - o poveste de Crăciun, Diana Cuzic (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Invitaţie la poveste de Crăciun, Redacţia LiterNet (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Culoarea Crăciunului, Iulia Hossu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer