De-ar fi să-i scriu lui Moş Crăciun i-aş cere să îmi dea voie să mai trăiesc o dată sărbătorile de altă dată, de pe vremea când eram copil. Să îmi dea voie să mai adorm în şuba tatei aşteptându-l şi să mă trezesc în mirosul de cozonaci ai mamei. Să mai simt zăpada trosnind sub picioare şi să îmi miroasă a ger şi foc de lemne. Să mai aud doar o dată deschizându-se uşa camerei mele şi pe tata spunând "Copile trezeşte-te, e Crăciunul şi a nins afară!" Şi tot pe el să îl aud chemându-ne la masă. Să pot mânca orice şi oricât fără să mă gândesc la E-uri, chimicale şi colesterol. Să aştept să ajungă acasă bradul de la Vatra Moldoviţei şi să simt cum mirosul lui pune stăpânire pe casă. Să nu ştiu ce este un brad artificial. Să mai desfacem încă o dată cutiile cu globuri mai vechi şi mai noi şi să mai aud încă o dată povestea fiecăruia. Povestea ciupercii uriaşe, povestea piticilor ascunşi prin brad şi, mai ales, povestea steluţelor din instalaţia de brad. Bunica să îmi învelească iar picioarele în foi de varză pentru a evita degerăturile. Să uit să mai vin acasă de la săniuş şi să îmi oblojesc ochiul lovit de colţul saniei ascunsă sub plapumă de teama că nu voi mai fi lăsată afară. Să fie trecut de miezul nopţii şi să mă uit cu nasul lipit de geam la cum ninge şi cum se aşază zăpada în tihnă. Să adorm în trosnet de lemne şi în miros de mere coapte. Să înot în cămaşa de noapte uriaşă dată de bunica şi să îmi caut cadoul sub brad. Să găsesc şosete şi veste tricotate şi să le port deşi nu îmi plac. Să ridic capul şi să scot limba ca să pot gusta fulgii de nea fără frica de a fi penibilă. Să fac îngeri în zăpada rămasă curată pentru mai multe zile şi să mănânc ţurţuri. Să aud din zeci de guri şi pe zeci de tonuri "Steaua sus răsare" şi să tresar când un copil cântă altceva. Să îmi pregătesc apoi clopoţelul pentru a merge cu uratul. Să mă bucur de fiecare alee din Orăşelul Copiilor şi să fiu încă atât de mică încât să se poată scutura crengile de brad pline de zăpadă peste mine. Să fiu, apoi adolescentă şi să simt tandreţea mângâierii lui pe obraz după o bătaie cu zăpadă. Să nu îmi fie jenă să cred în miracole, în zâne, Moş Crăciun şi finaluri fericite. Să construiesc oameni de zăpadă şi să le fac căciula dintr-o găleată găurită şi nas dintr-un morcov destinat iniţial salatei boeuf. Să caut portocalele prin casă pentru că ştiu că trebuie să fie ascunse pe undeva. Să îmi vizitez vecinele şi să ştiu cine face cele mai bune prăjituri. Să jucăm remy, şah sau scrabble în prima zi de Crăciun în familie. Şi să îi terminăm mamei oala de sarmale făcute la cuptor. Să mă ia tata de mână şi să mă duca în magazie ca să îmi arate cât de bine arată cârnaţii, slănina şi pastrama făcute de mâna lui. Să îl văd cum s-a chinuit să refacă masa noastră de Crăciun după ce mama nu a mai fost. Să facă zeci de feluri de mâncare pentru a o aduce măcar un pic din nou printre noi. Mi-e dor să îi aud trebăluind prin bucătărie şi râzând împreună. Mi-e dor să îi văd ciocnind un pahar cu vin sau bere şi sperând că totul va fi bine. Mi-e dor să strig "pââârtie!" şi să simt că zbor pe sanie. Mi-e dor de Crăciunul de la Vatra Dornei unde haosul era cuvântul de ordine. De prieteni dragi şi aflaţi acum tare departe. Mi-e dor ca zăpada în care mi se înfundă piciorul să o simt ca pe o binecuvântare şi nu ca pe un inconvenient. Mi-e dor să încerc să număr fulgii de nea şi să rămân cu gura căscată când aflu că nu există doi la fel. Mi-e dor să mă plimb pe străzile goale ale mahalalelor şi să arunc câte un ochi pe o fereastra unde pregătirile sunt în toi şi se văd sclipirile jucăuşe ale bradului gata împodobit. Mi-e dor să fie linişte pe stradă, să nu se mai audă măcar puţin maşinile şi să ne bucurăm cu adevărat de faptul că suntem în viaţă.
Mi-e dor de fiecare clipă pe care am trăit-o fiind fericită fără să ştiu.
*
Aşteptăm poveştile voastre de Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 decembrie 2015. Mai multe detalii aici.