Mă suspectez adesea că unul dintre motivele opţiunii mele profesionale are de-a face cu această pasiune: poveştile. Ca antropolog am învăţat în primul şi în primul rând să ascult oamenii. Cred că fiecare purtăm în noi adevărate poveşti pe care nu le spunem niciodată sau unele pe care, poate, le spunem mult prea des şi altele pe care le ascundem intenţionat, încercând să le uităm. Azi pot spune că cele mai frumoase poveşti le-am auzit de la oameni şi nu le-am citit într-o carte sau alta. Încerc mereu să nu uit nicio poveste ce mi-a fost spusă. Cred că e de mare ajutor. Prin ele ajung să-i cunosc pe cei ce mi le împărtăşesc.
Acum mai bine de un an am luat în mână pentru prima dată o carte scrisă de Ann Ancelin Schützenberger. Am dat peste ea căutând autori care lucrează pe subiectul familiei, un subiect drag sufletului meu. Citind-o, mi-am confirmat că există în noi toţi o mare poveste. O poveste care ne formează şi ne călăuzeşte: cea a propriei familii.
Aşadar, povestea mea de Crăciun este povestea familiei mele - o poveste pe care mi-am promis că mai devreme sau mai târziu o voi aşterne pe hârtie. Îndemnul meu pentru voi toţi este să descoperiţi sau să redescoperiţi povestea propriei familii. Uitaţi de tot ce vă poate distrage atenţia, adunaţi-vă cu mic, cu mare în jurul mesei şi povestiţi-vă povestea comună. Nu neglijaţi nicio clipă să-i spuneţi celui mic de ce poartă un anumit nume, ochii cărui bunic sau străbunic i-a moştenit şi câţi alţi verişori, unchi şi mătuşi mai are răspândiţi prin lume. Nu uitaţi că fiecare are acest drept minim, acela de a afla cât mai multe despre familia în care a venit pe lume, unde are rădăcinile cele mai adânci, în ce loc se află crucile străbunicilor sau ce pământ poartă amintirea paşilor lor. Spuneţi-le tuturor celor dragi care sunt acele însuşiri ale lor ce vă amintesc de cei care, din păcate, nu mai sunt. Povestiţi-le celor tineri despre străbunicii şi bunicii voştri, despre fiecare membru al familiei pe care l-aţi prins în viaţă sau îl cunoaşteţi din poveştile altora.
Şi dacă ar fi să încep eu, aş începe aşa:
De la bunici am învăţat că fiecare familie are povestea ei şi rădăcinile sale. De la mama am învăţat că fiecare lucru, oricât de neimportant mi s-ar părea, are povestea sa. De la tata am învăţat că, deşi uneori poveştile nu au cursul dorit de tine, tu eşti dator să mergi înainte şi să-ţi scrii propria poveste.
Aşadar, faceţi primul pas în seara de Crăciun. Eu una nu ştiu un alt moment mai bun.
*
Aşteptăm poveştile voastre de Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 decembrie 2015. Mai multe detalii aici.