Anume citez celebrul titlu (postum) al lui Simone Weil (din care sper să pot să traduc cât de curând): femeie, evreu, mistic, sindicalist (altfel spus, filosof: umanitate ameliorată). Urez din suflet şi cu toate puterile minţii această "reţetă" umană absolut improbabilă Estului şi societăţii occidentale actuale, în general.
Iar propunerea congruent-concretă, aplicată, spiritual-"tehnocratică" pentru noi-aceştia-acum e aceasta: Guvernul să dea pînă la urmă Bisericii banii pentru Catedrală, iar Biserica, scuturîndu-se de superbia actualei slave deşarte, să doneze aceşti bani pentru refacerea (centrului) Bucureştiului, adică pentru punerea vieţilor oamenilor în siguranţă.
În loc de Mîntuire de Mîntuială, prin construcţii faraonice grele, apăsătoare, cu har tras de păr, silnic, România are nevoie de Salvare: Bucureşti-Catedrală a unei Vieţi-de-Acum simplu sigure.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Străini peste tot. Străini împreună. Traducînd Veneția (Bienala)Dacă nu e de tradus cum să scrii? Ospitalitate și violențăPrizonieri de războaie. Dublul război, auto-invazia, continentul fără calitățiMarele oraș și dezvoltarea (urbană) azi: democrația ca ecologie - sau ce să le cerem dacă tot vor să le dămUltimul clasic: Nicolae Manolescu, conștiința, umbra criticăToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
4SPACEEvul MediaUrbariumPortreteExotic clubMass-miezuriCuvinte şi spaţiiDon Quijote RătăcitorulcarnetzELLEUtopicaPost-itoameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubescCronica insolităDoza săptămânală de eroismJurnalul unui obsedat de serialeTexte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)Scurt tratat de moftologieO gură de TeacherHistory LapseComicopolisBucureștiul străzilor uitatePublicitate