Cu ocazia revelionului abia trecut, am petrecut al zecelea rând consecutiv de sărbători de iarnă în Africa. Vârfurile anului 2015 au şi fost: excursiile extraordinare făcute, în iulie, în nordul ţării, de la Oujda, prin Sayidia, El Hoceima, Tetouane, Ceuta şi Tanger, pe noua şosea costieră care bordează Mediterana şi care este de o frumuseţe sălbatică şi crudă, încă. A fost, de altfel, prima ieşire din ţară făcută împreună cu nepotul meu, Andrei: Lisabona şi Rabat, apoi drumul de mai sus şi înapoi, acasă. Cum a fost, l-am întrebat într-una din rarele clipe când nu stătea co ochii în ecranul telefonului mobil? Cum să fie, mi-a răspuns subţire, chestii pentru oameni bătrâni...
Apoi, în decembrie, o nouă excursie la Fes, Volubilis, Meknes, Chefchaouene, Tetouane şi Tanger, când am apucat să vedem, soţia mea şi cu mine, împreună cu prieteni dragi, inclusiv câteva muzee interesante, care ne scăpaseră anterior: cel al culturii lemnului, de la Fes, şi muzeul Legaţiei Americane din Tanger (singurul monument american de clasă A din afara teritoriului USA).
Am făcut pe îndelete oraşul albastru, cu arhitectura sa aproape randomizat plasată pe situl muntos, speculând fiecare declivitate, fiecare loc de repaus şi, apoi, iarăşi pieptiş. Pitorescul arhitecturii de acolo sfidează orice regulă compoziţională pe care o voi fi învăţat vreodată. Nici istoria stilurilor nu ajută la nimic. Experienţa directă a spaţiului urban este singura care te conduce spre înţelegere, oricât de parţială şi, în plus de pluri-senzorială. De acolo mi-am cumpărat şi o djallaba de lână, foarte de folos pentru iarna de-acasă. Nu sunt convins, însă, că mă pot duce, îmbrăcat în ea, dinaintea studenţilor...
În aprilie, am fost la Cincinnati iarăşi. De data asta a fost un moment special: profesorul şi mentorul meu, John E. Hancock, s-a pensionat. Am participat la sărbătorirea lui şi a unei cariere prodigioase, dedicate, în ultima ei parte, cercetării şi conservării, virtuale şi reale, a lucrărilor din pământ din Ohio, ale unui grup de americani nativi numit generic Hopewell, în lipsa unui nume mai bun! Ca să nu merg cu mâna goală, am cărat şi ceva exemplare din cartea pe care câţiva foşti studenţi i-am dedicat-o, cu ajutorul Editurii Paideia şi a profesorului Ion Bănşoiu, directorul acesteia: In Honorem John E. Hancock.
În fine, spre sfârşitul anului, am primit în dar o căţeluşă Shi Tzu, pe nume Bonnie, care mi-a umplut până la refuz puţinul timp liber. Are deja patru luni şi învaţă regulile caselor prin care, vrea-nu vrea, va avea de trăit.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.