În prezenta conferinţă îmi propun să prezint noi linii de cercetare pe care încerc să le dezvolt în prelungirea şi ca aprofundare a şantierului teoretico-critic lansat prin două cărţi care formează un diptic: Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Cartea Românească, Bucureşti, 2015) şi, anterior, Linia de producţie. Lucrând cu arta (Tact, Cluj Napoca, 2014). În aceste cărţi propuneam un principiu general al traducerii şi o schemă a traducerii generalizate (autotraducerea prelingvistică, traducerea intralingvistică, traducerea interlingvistică, traducerea intermedială, traducerea interculturală, traducerea interreligioasă etc.), pornind de la teza generală potrivit căreia traducerea ar trebui (contextul politic, cultural, tehnologic actual e propice) să se substituie, ca matrice generală de înţelegere filosofică şi practică, noţiunilor de comunicare şi, respectiv, interpretare, care continuă să domine ca metaprincipii, cu toată suita lor de concepte derivate şi omoloage, înţelegerea societăţii şi a culturii. Traducerea constituie, poate, adevărata conştiinţă de sine a lumii contemporane, şi tocmai nouă, traducătorilor şi celor interesaţi de problematicile traducerii, ne revine datoria de a opera această mutaţie politico-epistemologică.
Într-o primă parte, voi încerca să examinez în ce măsură noua, chiar revoluţionara perspectivă pe care ideea de traducere o poate deschide asupra culturii şi societăţii contemporane se dovedeşte a fi o perspectivă neîncetat blocată, auto-cenzurată sau imanent-cenzurată, care deci este şi trebuie să fie neîncetată reluată şi aprofundată. Traducerea se află în situaţia cu totul aparte a unei problematici binecunoscute, dar de al cărei potenţial teoretic nu s-a ţinut, până acum, suficient seama, nefiind exploatat printr-o generalizare teoretică pe măsură.
Traducătorii trebuie să îndrăznească să se supună unui travaliu autoreflexiv de "obiectivare a subiectului obiectivant" (P. Bourdieu), experienţa lor (adică experienţa traducerii interlingvistice) oferind un potenţial exploziv de înnoire teoretică, practică şi politică. În acest sens, traductologia trebuie valorificată prin transformarea ei într-o meta-teorie culturală, trecând într-o altă vârstă şi depăşind un "prag epistemologic" (M. Foucault) decisiv, acela al unei ştiinţe reflexive şi al unei metadiscipline-pilot. Care ar putea fi protocoalele acestei autoobiectivări epistemice?
Într-o a doua parte, mă voi întreba ce înseamnă şi ce implicaţii generalizabile presupune faptul de a fi traducător într-o limbă "rară", "marginală" precum română, cum poate fi deci extrapolată ("globalizată", "universalizată") teoretic această situaţie.
În sfârşit, într-o a treia parte, pornind de la propria mea experienţă de traducător de teorie şi de ştiinţe socio-umaniste, voi propune o discuţie pornind de la următoarele întrebări şi teme:
- - De ce să (mai) traducem teorie, nu e deja tradus totul (în engleză)? Pentru a putea transforma traducerea într-o nouă idee-pilot şi traductologia într-o nouă metadisciplină-pilot, traducerea de teorie reprezintă, poate, un câmp epistemologic privilegiat.
- - Ce traducem de fapt: cărţi, autori, curente, idei, concepte, stiluri, dezbateri, culturi critice? Traducem tradiţii traductive.
- - Cum traducem teorie? Traducerea-cercetare, etica şi politicile traducerii, modele culturale.
- - Traducerea ca activitate curricular-academică formatoare (libertate + responsabilitate).
- - Traducere - Cercetare - Formare - Creaţie.
- - Potenţialul critic-inovativ al traducerii.