Intraducerea (alte fragmente din conferinţa de la Lisabona)

[...]
 
Ce este un traducător, în momentul de faţă? Însăşi poziţia lui istorică este una "traductivă", intermediar-productivă: nu între două entităţi pline date, deja existente, ci între o singularitate deja-existentă, dar deschisă, şi o singularitate non-existentă, care nu face decît să manifeste deschiderea celei dintîi. În momentul de faţă, traducerea este un operator epistemico-politic. Altfel spus, în termenii ecuaţiei lui Bertrand Westphal (din cartea intitulată La Cage des méridiens. La littérature et l\'art contemporain face à la globalisation [Cuşca meridianelor. Literatura şi arta contemporană faţă cu globalizarea], Paris, Minuit, 2016),), tocmai adoptarea şi specularea ideii de traducere şi a schemei cultural-comportamentale a traducerii ar putea contracara globalizarea prin planetarizare, ca universalizare a periferializării.
 
În actul de traducere - şi îngăduiţi-mi acum să dau curs rolului cultural şi politic, diplomatic, intermediar-productiv, de traducător metaforic, al poetului ca poeta pontifex -, legătura intimă este întotdeauna între două provincii fără centru sau între două insule fără continent, chiar dacă, la suprafaţă, politico-editorial, este vorba de o relaţie în continuare asimetrică, de putere şi dominaţie. (O altă descentrare mentală pe care o evocă Bertrand Westphal este aceea dintre uscat şi acvatic: ne putem imagina centrul lumii altfel decît ca "buric al pămîntului"? Ca poet, cîndva, am imaginat Arhipelogosului: logosul ca arhipelag bazîndu-se pe alteritatea acvatică.) În actul traducerii, traducătorul egalizează şi contracarează la propriu, în act, asimetriile. Dar nimeni nu spune şi nu lasă să se vadă asta. Este vorba de o perspectivă constant blocată şi de o bătălie permanent întreruptă: cenzură transcendentală, interdicţie imanentă. În ceea ce priveşte răsturnarea emancipatoare care nu se poate opera decît prin promovarea ideii "traduse" de traducere, lucrurile au fost spuse şi repetate, dar degeaba: nu s-a schimbat nimic. Ni se par neliniştitor de familiare. Traducerea este un mare mister cultural-antropologic.
 
Aşa cum spuneam, situaţia structurală a traducerii este multiplu intermediară. Dar în loc să fie intermediar creatoare, productivă, punte spre nou, spre "reconstruiri de originale", ea este, în momentul de faţă, blocată între două prejudecăţi: fie că nu se poate, practic, traduce, fie că este inutil, teoretic, să traduci, totul fiind deja tradus, şi este de-ajuns să "interpretăm".
 
Dar traducerea mai face obiectul şi al unei alte asimetrii importante: aceea dintre practica - întotdeauna optimistă, pragmatică, melioristă - a traducerilor şi teoria - de cele mai multe ori pesimistă sau cel puţin restrictivă - a traducerii. Afirm, ca principiu sau ipoteză de lucru, că practica (practicile) şi teoria (teoriile) traducerii sînt la fel de importante ca operator meta-teoretic, ca subiect-obiect de cercetare, dar în mod diferit, pe planuri şi în direcţii care pot ajunge chiar să diveargă. Oricum, ele nu trebuie confundate şi nici măcar aliniate, egalizate. Practica şi teoria traducerii sînt chiar, uneori, "domenii" diferite, egal dar diferit de importante metateoretic.
 
[...]