La Sfântul Mormânt se restaurează. Şi pe dinăuntru şi pe dinafară, schele şi panouri separatoare. Pelerinajul este, în consecinţă, îngreunat. Dar se poate merge, în continuare, în rărunchii Muntelui Căpăţânii, la capela din străfunduri, amintind de aflarea Sfintei Cruci de către Împărăteasa-mamă Elena. Stranietatea locului e netulburată, de la lumina puţină, de candele, până la scrijeliturile făcute de cruciaţi acum o mie de ani. Preot după preot, secţiune după secţiune a creştinismului, trec pe la toate locurile sfinte cu cădelniţele lor şi cu diferitele lor miresme şi le împrăştie în grabă. În spatele Sfântului Mormânt, micul altar etiopian a rămas deschis.
Afară, comerţul cu nimicurile amintitoare de vizită este în floare, deşi e prima zi de Ramadan. Patronul de locantă unde mâncăm de prânz, deşi musulman, ne spune că el hrăneşte pe toată lumea, mai puţin pe musulmani, iar el se abţine până seara. Nu am intrat în detalii asupra cum îi separă pe coreligionari de restul.
