În expoziţia Exchange Agent (neapărat în engleză) este vorba despre valoare, despre valoarea, absolut relativă, a banilor, şi despre artist care, dintotdeauna, sau măcar de la formulările lui Nietzsche încoace, este un transvaluator: cel care schimbă valorile, răsturnînd valorile instituite.
Numai că Simion Cernica redă realitatea aşa cum e, îndepărtînd nimburile şi adăugînd binevenitele bemoluri ale realităţii de facto: valorile, cu simbolul lor, banii, sînt relative, dar nu în absolut, ci inter-relative: valorile-monedă de schimb se schimbă numai unele în altele, iar cursul lor este fluctuant. Nu există, altfel spus, valoare stabilă şi, mai ales, referent al banilor.
Astfel, artistul bate, eroic, monedă, dar n-o poate face decît în sensul lui Simion Cernica: hibridînd, la propriu, leii cu dolarii, de pildă. Cele trei video prezentate sincron susţin tocmai literalitatea operaţiunilor băneşti: bani amestecaţi, lei, lire, euro, dolari, sînt spălaţi la propriu, apoi, tot amestecat, într-o operaţiune practic imposibilă, sînt număraţi (Cum să aduni mere cu pere, lei cu euro? Păi nu sînt tot bani?), după care actantul, după ce şterge-ascute o serie de carduri de credit, pare a vrea să-şi taie venele cu un card astfel ascuţit şi curăţat de identitate, cum şi sînt de fapt cardurile.
Excelent! Ce-aţi vrea mai mult? Ce-ar putea arta mai mult, decît astfel de mici operaţiuni non-eroice, sau post-eroice, sau, de fapt, real-eroice, adică micro-eroice, de speculă măruntă, de schimbare pe viu, la propriu, a valorilor (întotdeauna) de schimb, în împărăţia capitalismului semio-financiar?
Argumentul şi expoziţia lui Simion Cernica schimbă accentele cu care trebuie să percepem rolul artei în actualitate: artistul nu mai poate fi, eventual, revoluţionar decît ca "agent de schimb" care bruiază mărunt, dar în act, la bază, la colţul străzii, în infra- şi micro-, codurile şi mai ales ratele de schimb, "cursul zilei". E tot ce poate face. Dar e imens, ca bruiaj mimetic-interior al sistemului, care nu mai are, tocmai, exterior: trăieşte înghiţind, altfel spus "comodificînd", tot ce există, viaţa, moartea, afectele etc., şi distrugînd, în felul acesta, tocmai referentul; dar doar tăindu-şi craca realităţii de sub picioare îşi cultivă banii puterea. Căci asta, oricum, se întîmplă, cu sau fără artă: fluctuaţii financiare fără nicio bază reală, sau care, mai rău, ajung să performeze magic, incantatoriu, realitatea.
Expoziţia lui Simion Cernica pune toate aceste probleme, indicîndu-ne singurul (poate!) posibil eroism contemporan al artistului: acela de mic bişniţar ironic şi subversiv, care, dacă s-ar lua în serios, ar putea produce cataclisme economice, dar şi indica orizonturi de luptă politică, echivalînd, de pildă, la scara 1:1, leul şi dolarul, Estul şi Vestul, adică punînd în balanţă umanistă Centrul şi Periferia.
