Evita sau când viaţa bate telenovela

Citiţi un fragment din această carte.


Mi-au plăcut întotdeauna biografiile. Am fost curioasă să aflu cum au crescut, ce au citit, ce oameni i-au schimbat pe cei care la rândul lor şi-au lăsat amprenta asupra istoriei. Aşadar, era inevitabil, ca la un moment dat să ajung să citesc şi despre Eva Peron cunoscută publicului drept Evita. Nu am văzut filmul în care Madonna joacă rolul Evitei, de aceea m-am putut apropia de carte fără o părere deja formată, fără să am în minte o imagine a Evitei aşa cum mi-ar fi transmis-o filmul.

Cartea Evita. Viaţa secretă a Evei Peron este scrisă de un jurnalist şi de un istoric specializat în istoria Americii Latine. Acest lucru o transformă într-o lectură antrenantă în care reconstituirea probabilă a faptelor se îmbină într-un mod fericit cu exactitatea şi rigiditatea faptelor istorice. Intercalarea fragmentelor din discursurile Evitei nu face lectura obositoare ci dimpotrivă te ajută să descoperi personajul şi ceea ce o motiva. Acest lucru este cu atât mai important cu cât se spune că discursurile Evitei reuşeau să electrizeze masele, să le facă să plângă, să râdă sau să se revolte.

Cine a fost Eva Peron? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă autorii. Înger sau demon, parvenită sau pur şi simplu o femeie cu o misiune, o binecuvântare sau un blestem pentru Argentina? Este greu de conturat o imagine clară şi definitivă pentru că Evita a născut sentimente puternice, de ură, dar şi de iubire. În plus, a încercat să îşi construiască o imagine pe măsura femeii care a devenit şi pentru a reuşi acest lucru a mers până acolo încât şi-a falsificat certificatul de naştere.

Dacă ar fi să găsesc o constantă în viaţa Evitei, aş spune că această constantă a fost dragostea ei faţă de Peron. Am trăit cu impresia, de-a lungul cărţii că de multe ori confunda Argentina cu Peron şi invers. De altfel, în fiecare discurs şi cu ocazia fiecărei apariţii publice, dar şi în scrisorile personale, Evita nu oboseşte să îşi declare dragostea faţă de Peron. Acuzată de fanatism îşi însuşeşte şi acest atribut făcând din el un titlu de glorie. Intensitatea cu care a trăit, drumul de la sărăcie la rolul de primă doamnă a Argentinei, implicarea în viaţa politică şi problemele pe care le-a ridicat autorităţilor chiar şi după moarte au făcut din Evita un simbol şi un model pentru argentinieni. Cred că faptul că şi-a început cariera ca actriţă de telenovele şi-a pus puternic amprenta asupra modului în care şi-a trăit şi simţit propria viaţă şi propriile sentimente. Paginile în care este descrisă evoluţia radioului şi a impactului pe care emisiunile transmise le-au avut asupra societăţii argentiniene sunt interesante. Să citeşti despre ora dragostei, despre primele telenovele şi modul în care erau trimise cu camioanele în satele izolate care nu aveau nici electricitate şi nici aparate de radio te fac să vezi o lume şi o epocă pe care astăzi cu greu ţi le mai poţi imagina. Realizezi cât de importante sunt poveştile şi eroii pentru minţile şi inimile oamenilor şi cum le pot modela acestora aşteptările şi raportarea la lumea reală. Intuind acest lucru, Evita s-a folosit cu succes de radio ca instrument de propagandă.

Lumea în care s-a născut şi a trăit Evita era o lume în care sărăcia cruntă coexista cu bogăţia fabuloasă a oligarhiei. O lume controlată de oameni bogaţi şi conservatori, ostili nu ideilor noi în sine, ci oricărui lucru care era perceput ca o ameninţare a intereselor lor. O lume a bărbaţilor în care "blândeţea distrugea bărbatul oraşului" după cum scria Raul Scalabrini Ortiz. Femeile nu aveau loc în viaţa publică şi cu atât mai puţin în politică. De aceea, realizările Evei Peron sunt cu atât mai impresionante. Evita a fost prima soţie a unui preşedinte argentinian invitată într-o vizită oficială de un guvern străin. A fost, de altfel, şi prima femeie care s-a impus ca soţie de preşedinte, ca sfătuitoare şi colaboratoare implicată activ în schimbările din ţară. Nu s-a mulţumit doar cu rolul de mamă şi casnică după cum ar fi trebuit să fie în mod tradiţional.

Arogantă şi răutăcioasă cu cei bogaţi şi care o puneau în dificultate, Evita era deschisă, apropiată şi mereu dispusă să dea o mână de ajutor celor săraci şi în nevoie, cu cei pe care îi numea descamisados - cei fără cămaşă. Muncea extrem de mult şi îi trata pe săraci ca pe nişte egali. De aici şi adoraţia sinceră a unei mari părţi din populaţie. Gesturile ei erau uneori extreme după cum declara părintele Hernan Benitez care participa deseori la întâlnirile dintre Evita şi oamenii sărmani. El scria că "am văzut-o sărutând-i leproşi, am văzut-o sărutându-i pe cei care sufereau de tuberculoză sau cancer. Am văzut-o împărţind dragoste, o dragoste care salvează mila, îndepărtând povara insultei faţă de săraci pe care o implică actul carităţii. Am văzut-o îmbrăţişând oameni în zdrenţe, de la care a luat păduchi." Era aceeaşi Evita care se îmbrăca de la Dior şi Rochas şi care purta bijuterii foarte scumpe.

Este greu să separi mitul şi poveştile care s-au născut în jurul Evitei de viaţa reală a acesteia. Este greu să îţi dai seama dacă o placi sau nu şi este şi mai greu să o înţelegi. Dragostea transformată în fanatism, faptele bune care nu exclud instituirea dictaturii în Argentina sunt elemente contradictorii care fac ca imaginea lumii în care a trăit şi a vieţii pe care a dus-o să fie, pe undeva, de domeniul fantasticului. Povestea Evitei este povestea fetei sărace care ajunge bogată şi celebră ca în orice telenovelă care se respectă. Evita le-a dat speranţe femeilor sărace, sindicaliştilor şi a oferit şanse la o viaţă mai bună copiilor orfani, dar a fost, în acelaşi timp, necruţătoare cu cei care aveau o altă viziune asupra lumii decât ea. Adică cu cei care nu erau de acord în totalitate cu politicile promovate de Peron.

Cartea construieşte o imagine favorabilă Evitei. Autorii nu se îndoiesc de sinceritatea ei când este vorba de dedicarea faţă de cauza muncitorilor, bolnavilor şi orfanilor. Ei recunosc că multora dintre actele ei le-a lipsit eficienţa, dar în acelaşi timp consideră că Evita nu a făcut acest lucru intenţionat ci pur şi simplu pentru că nu ştia să fie altfel. Mi-aş fi dorit ca autorii să insiste mai mult pe context, pe măsurile luate de Peron împotriva opoziţiei, pentru a contura o imagine mai clară şi mai concisă a Evitei şi a epocii în ansamblul ei. Pentru autori, Evita este o femeie care a împărţit cu dărnicie bunurile pe care le-a acumulat, care a marcat o ţară şi o epocă, o femeie care a încercat să schimbe lucrurile în bine pentru cei mai săraci membri ai societăţii. În concluzie, pot spune că după ce termini de citit cartea nu ajungi să o iubeşti pe Evita, dar cu siguranţă ajungi să o respecţi.