Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În câte feluri se pot mânca pepeni


Maria Popescu-Butucea

08.09.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
E august, e cald, bâzâie musca, miroase a fân curat şi prin preajmă se aud strigăte de guguştiuci. Umbra e deasă şi răcoroasă. După-amiezile e tare plăcut sub umbrar! Aici ne adunăm să mâncăm un pepene ţinut mai întâi la rece, scufundat în cofa de la fântână. Mhm, mhm! Un deliciu! Avem în magazie un munte de pepeni din care alegem totdeauna noi, copiii ca să vedem cine e mai norocos. (Sunt oare eu acela, sau nesuferitul de frate-meu?) Ne străduim, cercetăm vrejul să vedem dacă are uscată linguriţa, îl strângem în braţe să îl auzim cum pocneşte sau cercetăm dacă are dungile foarte, foarte verzi, atunci, garantat, "tre' să fie copt".

Avem soiuri multe: amestecuri din anii trecuţi, hibrizi, "samuraslă", dar şi soiuri noi aduse de domnul inginer. Cei galbeni (de la nuanţe de alb la galben portocaliu şi verde) sunt parfumaţi, moi de ţi se topesc în gură, sau înecăcioşi la miez, cu seminţele învelite într-o plasă moale ori ca un ghemotoc tare (tărtăcuţe), iar cei verzi, ce să mai vorbim, o diversitate de la rotunzi cu coaja albicioasă până la cei lungi pe care îi numim "cadâne." Era un joc interesant, să vedem dacă am nimerit un pepene bun. Dar cel mai grozav era dacă, fără să îi facem "clapă" ca să verificăm cu cuţitul, găseam "din prima" un pepene verde, cu miez galben şi seminţe maro!

"Ia dut' şi ad' să tăiem unu!" zice tata. Sare unul din noi şi aduce ce crede el. "Să vedem, ce ai adus aici!" Ochii copilul sclipesc, ştie că tata o să spună şi o poveste. Că mai de demult, când era el copil, aveau o tarla pe Dealul Işilic la Enisala, şi avea acolo mulţi, mulţi pepeni. "Pe atunci se făceau uite aşa", şi arată cu mâinile un oval mare, "creşteau ca din piatră, nu ca acuma ". Are el ce are cu lumea de azi, că vezi doamne, nimic nu e că altă dată. Domnul învăţător, fiu de ţăran e mereu îngrozit de seceta care o să fie anul acesta. E îngrozit că nu se va face producţie, că iar nu ne plătesc, că o să murim de foame, etc, etc. " Pe atunci aveam pământul nostru şi avem de toate. Nu mai reuşeam nici să-i vindem, dar nici sa-i cărăm cu căruţa acasă, aşa de mulţi se făceau. Trebuia să îi păzim. "Păi dacă avea toată lumea de ce trebuia să îi păziţi?" se trezeşte deşteptul de frate-meu. "Trebuiau păziţi să nu fie furaţi noaptea de puturoşi, că erau şi pe atunci oameni de nimic, sau «clăpuiţi» de golani, sau muşcaţi de animalele sălbatice".

Începe iar o poveste, una nouă, despre cum într-o noapte a venit lupu'. "Cum, şi lupii mănâncă pepeni?" întrebăm noi. "Da, da li se face şi lor sete". Mama zâmbeşte cu mâna la gură. Mda! Zâmbeşte, dar nu zice nimic. "Veneau, continuă el, din pădure căci atunci nu-i împuşca nimeni ca acum. Veneau şi vulpile şi bursucii şi muşcau din pepenii noştri. Le vedeam ochii sticliţi noapte din cerdac." Eu întreb: "Ce e aia cerdac?" "Nu ştii ce e cerdac? Este un fel de colibă înaltă cocoţată pe stâlpi şi acoperită cu stuf. Ne urcam cu scara şi apoi o luam sus după noi, să nu se mai urce careva." "Aha! Ca să nu se urce nimeric", zic eu. "Nu se zice nimeric", se repede frate-meu, "se zice nimeni." El care ne corectează tot timpul acum nu ne ia în seamă. Povesteşte cum că acest cerdac ziua ţinea răcoare şi de acolo vedeau până departe dacă se apropia careva şi de acolo, de sus, zornăiau o cutie de conserve cu pietricele în ea să alunge ciorile, că şi astea veneau la pepeni. "Făceam atâta gălăgie de nu se mai apropia nimeni! Asta era munca noastră pe timpul verii, ce credeţi voi, nu ca acuma când se pun paznici la CAP?" "Şi cum era noaptea?" "Noaptea dormeam acolo sus, pentru că eram în siguranţă şi ţinea şi de ploaie dacă se întâmpla cumva să vină. Uneori ne adunam seara, între noi, vecinii şi spunem poveşti după ce stingeam focurile la care frigeam peştele prins. Alteori eram singurel pe câmp. Atunci cântam dintr-o frunză, aşa de plictiseală, dar şi de frică. Să vă povestesc cum într-o noapte a venit un lup. A venit şi s-a repezit la caii noştri care păşteau împiedicaţi ceva mai departe de foc. Eram puţin mai mare ca voi. Mi-a fost o frică atunci!! Am auzit caii sforăind a miros de sălbăticiune, cum au dat să fugă, s-au mişcat, au nechezat, dar eu nu am avut ce face; nu puteam să mă dau jos că ar fi fost prăpăd de mine! Am strigat la nea Onel, vecinu, dar el nu era acolo. Au sărit la Murg, şi mi l-au omorât, am plâns atunci toată noaptea. Se făcuseră mulţi pepeni în anul acela. Prin '45-'46, cred şi trebuia să îi vindem să plătim "cotele" către stat, ca toţi micii proprietari, chiaburi, cum ne ziceau. Lumea se schimbase. Pierdusem calul, cu ce să mai ducem pepenii!? Eram săraci, tata murise şi fratele cel mare dispăruse în război. Mămâca abia se descurca cu cotele şi, pentru că nu voia să intre în colectiv, era mereu ţinută în beciuri şi bătută de activişti. Eu trebuia să merg la oraş, la şcoală şi îmi trebuiau bani. Of, ce vremuri!"

Aproape am uitat de pepenele de pe masă. Mama între timp a şters, a făcut loc şi adus cuţite pentru toţi. Vrăbiuţe ciripesc în gutuiul şi în bolta de vie sub care e aşezată masa noastră. Tata e cu mintea dusă la acea amintire a calului sfâşiat într-o noapte sub ochii lui. Ochii de copil într-o lume abia ieşită din război. Ca să-l facem să uite îl întrebam dacă pepenii în copilăria lui, aceea fericită dinainte de război, erau la fel de gustoşi. "Da", zice el întârziind să îl taie pe cel care îl avea în faţă. Plimbă încă un pic cuţitul prin aer să vadă dacă e bine ascuţit. "Da. Erau dulci ca mierea. Dar nu îi mâncam, aşa ca voi, la masă şi în farfurii curate. Îi mâncam, ca vai de noi, spărgându-l de pământ şi muşcând direct din el. Zeama ne curgea pe piept şi pe braţe şi se amesteca cu ţărâna prin care alergam, de se luau muştele după noi şi viespiile şi tăunii.., oh,.. vai, vai! Ni se îmbâcseau hainele în aşa hal că, dacă ne mai şi tăvăleam la o hârjoană băieţească, nu ne mai rămânea decât să dăm fuga la baltă. Era frumos la păzit pepeni, dar şi multă mizerie pe atunci." O undă de tristeţe îi trece peste faţă. "Da, hai să tăiem odată pepenele asta!" spune mama.

Îl tăiem.

Aşa era datina ca bărbatul, capul familiei, să taie pepenele şi să împartă feliile. El ştia că trebuie să taie un pepene în atâtea felii câţi membrii are familia. Noi eram patru. Deci, trebuia tăiat în patru. Aşa se şi întâmpla. Aveam porţii perfect egale. Şi masa era pătrată, dar nu ştiu de ce eu cu fratele meu ne băteam de fiecare dată unde să ne aşezăm. Nu ne ajungea locul niciodată. Masa avea o mică înclinaţie (sau poate locul?) şi făcea să curgă zeama scursă din farfurii pe picioarele noastre. Era un motiv, nu? Tata îşi aducea iar aminte. "Staţi locului! Ce aveţi? Când eram mic foloseam masa aia rotundă din magazie şi stăteam acolo şapte, voi cum de nu aveţi loc? Doi, măi frate, şi se ceartă, dar dacă eraţi mai mulţi!?" Uite aşa nu aveam loc, şi gata! "Eu m-am aşezat aici prima! Ba eu!" Ne potoleam în cele din urmă. Începem să mâncăm. Tata îşi taie tacticos transversal sfertul în felii cât mai egale, ca de pâine, după care le ia la rând. "Uite aşa, binişor, dacă nu se mănâncă tot, să rămână curat pentru mai târziu", zicea el.

Mama nu tăia aşa, ea începea să-şi scobească sfertul începând cu mijlocul, cu "cocoşul pepenelui" pe care îl tăia în două şi ni-l dădea noua "că nu avea seminţe". Vânam şi aici care să ia partea cea mai mare. Ne mai împungeam şi pentru asta. "O vreau eu pe aia!" ţipam eu. "Lasă-i-o ei, că e mai mică decât tine!" mi se ţinea parte. Ne linişteam cu un supliment tot din porţia ei, bineînţeles, aleasă de seminţe. Apoi scobea mai departe felia luând bucăţele mici şi zemuindu-l. Tata se enerva la culme, "Aşa se mănâncă un pepene? Taie şi tu ca lumea!" "Da, ce vrei tu, aşa îmi place mie, ce am eu cu lumea!" zicea mama. Crescuse singură, ea nu avea fraţi. Era bună cu noi şi cu toată lumea şi nu înţelegea de ce o oropseşte omu' ei cu asta. Nu îi vedeam certându-se pentru altceva, dar când mâncam pepene totdeauna se bosumflau. "Uite că şi ăştia mici, se iau după tine!", "M 'aa, vreau şi eu suc de pepene"! ne milogeam. Şi ea începea cu lama cuţitului să scrijelească coaja pe care se mai afla încă miez de pepene. "Uhm, mm, ce bun e!" ziceam cu gura plină. El se supăra rău. "M-ai stropit cu zeamă, nu vezi? Ce faci!" "Lasă-mă în pace!", zicea ea şi se retrăgea cu felia pe treptele scării de la intrare să o savureze. Era clar că vorbeau serios. Masa se termina cu ei fiecare într-un colţ şi cu noi privind lume cu îndoieli şi întrebându-ne, de ce atâta zarvă pentru cum mâncăm pepenele?

Şi într-o zi a venit unchiul, vânătorul. Şi el ne spunea tot felul de poveşti. Se deschidea sezonul în 15 august la porumbei şi, dacă era prin zonă, venea să ne vadă şi să facă împreună cu tata, vărul lui, o partidă de vânătoare. Asista şi el adesea la o astfel de dispută. Bineînţeles că a avut şi el felia lui, după regula tatii. "Du-te şi mai ai adu unu!" zice unchilă, cum îi ziceam noi, către mine, după ce a asistat la circul cu pricina "despre cum se mănâncă pepenele!" Apoi începe să îl taie el. L-a decojit de jur împrejur, rotund cum am face cu o portocală. Noi ne uitam la globul roşu rămas. "Acum putem să-l tăiem în calote şi cercuri ca felii rotunde sau să-l stoarcem în pumni, să ne bălăcim în el!" Îl strivim şi ne face mare plăcere! Ha, ha, "Du-te şi mai ia unu!". Am crezut că glumeşte! Dar nu! Pe acesta l-a scobit de tot interiorul, i-a făcut ochi şi gură şi a pus o lumânare înăuntru. "Miezul îl duci la butoi şi îl pui pentru magiun, miere de pepeni. Bunica noastră ne prepara un butoi întreg pentru iarnă, fără zahăr. Puteam să stricăm câţi voiam, aşa era când eram noi copii." "Mai adu unu!" Am crezut că o să leşin! Tata fierbea. "Ce vrei să faci, mă, o să îmi strici toţi pepenii?" se repezea. "Lasă că ai o magazie întreagă, nu te mai plânge!" Pe cel de-al treilea l-a zdrobit de pământ. Am văzut că şi miezul lui e foarte gustos, cu celulele pufoase desprinzându-se una de alta. "Dacă vrem, putem chema şi o păsărică să ne ciugulească seminţele! Dacă nu, le alegem singuri, uitaţi-vă, aproape cad singure." Avea dreptate. Ia o bucată de miez şi mă freacă pe faţă în ţipetele mele lungi şi ascuţite. Râdem toţi chiar şi îmbufnatul de tata. Din coji putem să ne facem căruţică să înhămăm o răţuşcă sau o broscuţă! "Ce tot stai supărat? Ai uitat cum făceam când eram mici?" îi spune el vărului său. Unchilă e şi el şcolit, bate drumurile Europei. A văzut multe, dar îi e tare dor de locurile noastre. "Nu ţii minte", continuă el, "cum mâncam direct cu mâinile, cum ne ştergeam de piept şi ne puneam şi-n cap! Cine mai ştia de noi, ce facem acolo pe câmp o zi întreagă! Ne băteam şi ne împăcam mereu." "Mă, da răi am fost, să ştii, zice şi tata şi râde."

Noi fugim prin curte să ducem cojile la orătănii. Ei stau la masă încă şi vorbesc. "Mai ştii cum a fost în tarlaua lui moş Onuz, turcu, vecinu nostru? Eram flăcăi, dragă doamne, şi ne-am bătut cu pepeni. Era ca o bătaie cu miez de pepeni. Ne-am curăţat după aia în Razim." Între timp mama le-a adus un coniac ţinut la rece. "Beţi turtă veneam de la un bal şi ne-am bătut pentru o fată, care s-a măritat în noaptea aia cu altcineva." Tata îşi apropie genele şi zâmbeşte cu colţul buzelor "Ah, da, da, Vasilca. (Un nume de rusoaică, se vede treaba). Da, ştiu. Cum să nu?" "Întâi ai călcat într-unu galben şi te-ai aplecat enervat, l-ai ridicat şi l-ai aruncat spre mine. Vărul Sile era în urmă. A căzut şi el pe un pepene răscopt. Sub clar de lună, că era o lună ca ziuă, am început să aruncăm cu pepeni unul în altul după ce îi striveam în pumni. Zburau pepeni, de ziceai ce-i, de ciuda fetii ăleia, am stricat o tarla, bunătate de pepeni. Eram în cămăşile de la horă şi ne făcusem ca nişte draci din cap până în picioare, curgea miez de pepene de pe noi. Ţi-ai adus aminte că şi eu m-am dat la Vasilca şi ai sărit să mă loveşti de-adevăratelea. Ne-am tăvălit atunci prin ţărână ca măgarii, uzi leoarcă în zeamă de pepene. Ne intrase şi-n gură! Părul îl avem năclăit şi plin de seminţe. Vai de noi! Ptiu! Ce mai puţeam a dulce!".

Noi copii auzeam din curtea de alături unde ţinteam tot ce ni se nimerea în cale. Zăpăcisem pisicile, găinile şi curcile tot ochindu-le cu coji de pepene, deşi trebuia să le ducem la coteţul porcilor. Dar nu ne mai lua nimeni în seamă. "Ha, ha" îi auzeam râzând, "dimineaţa, ţi-aduci aminte, era dezastru în tarlaua aia. Am dat vina pe porcii mistreţi care călcaseră, cică grădina. Noi ar fi trebuit să păzim, dar «noi am avut nişte treabă» Aşa le-am zis părinţilor. «Ce treabă, mă, tâlâsâmilor?» cam aşa arătam la răsăritul soarelui. «Nişte treabă, ce vrei, bre!» Dimineaţă pluteau bucăţi de miez de pepene pe baltă!" "Doamne, se mira mătuşa Hareta, cum or fi dus blestemaţii de porci pepenii în apă!" Se minunau vecinii. "Chiar aşa aţi făcut, mă, păcătoşilor?", întreabă mama, care nu mai era supărată nici ea. Chiar aşa, zic ei şi râd! Apărem şi noi şi întrebăm, că pierdusem între timp firul poveştii: "şi lupii mâncaseră pepenii?", "Da, răspunde mama, lupii cu două picioare!" Ehei, vedeţi, în multe feluri se poate mânca pepene!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (I), Alexandru Stănescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cadril, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Darul, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro cum am început să beau cola, apoi cola zero, Andrada Ionescu (3.6/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer