La mulţi ani![i]
Voiam să-ţi spun că, dacă s-ar găsi un Vatel suficient de creativ cât să facă un tort pentru LiterNet, aş vrea ca felia mea să fie cu poveşti, fragmente de scenă şi sunet de aplauze, cu muzică, multă muzică şi multe limite interioare depăşite într-o pagină electronică. Şi cu noi toţi, în săli de spectacole şi-n pagini de carte. Ştii ce mulţi oameni am cunoscut din pagina asta, din pagina mea (ce bine sună, pagina mea
...)? Oameni care-mi spun ce citesc şi mă întreabă câţi ani are Maria, oameni care-mi trimit link-uri cu piese care mi-ar plăcea, oameni care mă întreabă ce se întâmplă cu tine şi care-mi spun am văzut un perete colorat în mijlocul unui oraş gri şi m-am gândit la... Şi atunci îmi vine, aşa, nu ştiu cum şi de ce, să vorbesc cu ei, cu tine, cu noi, cu mine cea din pagină despre Hilary Mantel şi Nobelul pentru Dylan (chiar, tu ce părere ai despre Nobelul lui Dylan?) şi Antoine Leiris (am citit de curând Nu veţi avea ura mea, am să-ţi scriu despre asta pe larg), şi Godard (aş vrea să văd Chinezoaica, tocmai am citit-o pe Anne Wiazemsky) şi Yann Martel (sunt puţin îndrăgostită de Munţii înalţi ai Portugaliei). Şi îmi vine să te întreb despre iHamlet şi The Hogarth Project şi #ShakespeareLives (eram convinsă că se va repune pe tapet problema atribuţiei - Kit Marlowe, deci, era logic după varianta cu De Vere şi filmul lui Emmerich; ce n-a făcut Orson Welles face Derek Jacobi...). Aş vrea să-ţi povestesc cum l-am descoperit pe Zbigniew Preisner (o să-ţi placă povestea asta...) şi să-ţi spun despre noua mea fixaţie pentru colecţionism (mă rog, nu-i atât de nouă) şi să vorbim despre Captain Fantastic (l-ai văzut? să-l vezi, dacă nu, m-a cam clătinat...).Eu am crescut cu LiterNet-ul. E parte din cine sunt. Am văzut aici spectacole fără bilet, am citit texte din care am învăţat ce înseamnă argumentaţia, şarmul, polemica, şarja verbală, poezia unui giumbuşluc tehnologic, beţia citatului şi plăcerea propriei voci care se caută până-şi găseşte un drum pixelizat în creierul cuiva, al altcuiva. Am scris câte ceva. Despre mine, despre cărţile care mă citesc şi mă schimbă, despre cum circul cu poveşti prin buzunare şi le las să-mi alunece printre degete în staţii de metrou, despre lucrurile care mă agasează şi cele care mă emoţionează sincer. Am scris pe LiterNet cât şi cum am vrut, într-un ritm numai al meu. Am adus aici toate poveştile pentru care nu existau bugete şi mize redacţionale, dar care aveau o miză pentru mine. Am citit public (am mai spus asta). Am crescut (şi asta am mai spus). Am învăţat (şi asta să ştii că nu am mai spus) un soi de libertate fericită a propriei opinii. Mi-a făcut probleme exerciţiul ăsta. M-a vulnerabilizat. Şi mi-a devenit indispensabil. Din cauza lui stau prost la capitolul diplomaţie şi datorită lui nu cred în premii şi lauri publici cât cred în dilemă, întrebare, nuanţă, argumentaţie, logică, raţionament flexibil şi orizont de aşteptare în continuă expansiune.
Ştii ce zic eu? Să fie toată luna asta noiembrie o petrecere. Mi-e dor de o petrecere fabuloasă. Şi mi-a fost dor de pagina mea.
Am lipsit mult. E posibil să mai lipsesc. Viaţa e sinusoidală şi la fel e şi literatura din marginea ei. Dar eu sunt aici, să ştii. Fericită în textul meu, cu felia mea iluzorie de tort în faţă, cu linguriţa pregătită de atac lângă un volum de Amos Oz, gata să o dau în bară, să râd, să mă supăr, să uit să scriu cu diacritice, să-mi mestec tristeţile într-un ataşament, să dau SEND unui calup de emoţii. Sunt gata să scriu.
P.S. Nu uita că e party pe pagina mea, da?
P.P.S. Mulţumesc că m-ai aşteptat!
P.P.P.S. E un fel de acasă aici. Un loc unde pot fi mereu nefericit-fericită, virtual şi concret, continuu şi fragmentar, Ioana şi ne-Ioana...
P.P.P.P. S. Te las acum. Am de citit.
P.P.P.P....... La mulţi ani!
Să creştem mari.