Terente vs. GSM

- Eu zic să mergem, de mult n-am mai fost la o şedinţă de asociaţie, administratorul s-a schimbat, preşedintele e nou şi el, am scăpat de toţi băşinoşii, zise Eugen chinuindu-se să îşi tragă pe el o helancă albastră. Se chinui puţin până scoase capul prin gulerul strâmt. Ţii minte şedinţa când se câcâiau să prindă fonduri europene pentru reabilitare termică?

Linişte.
- Acu' doi ani, dragă. Ţii minte?
- Îhî, îi răspunse Marilena. Şuierături de deodorant se auziră imediat şi mirosul de parfum îl făcu pe bărbat să tuşească.
- Când s-a ajuns la vot, au început să se certe între ei, iar domn' Popa de la şase a ridicat vocea nervos cerând linişte apoi a scăpat o băşină puturoasă. Ne-a făcut pe toţi să o luăm la fugă tocmai când aveam cvorum şi voiam să votăm pentru.

Făcu o pauză pentru a se admira în oglindă, chiar dacă era doar în helancă şi chiloţi. După ce auzi râsetele Marilenei, continuă:
- Asta e, am rămas nereabilitaţi. Da' şi domn' Popa - fie-i ţărâna uşoară - a murit în trei săptămâni, cred că de inimă rea. Acu' tot comitetu' e format din oameni în putere, măcar ştim că nu ne gazează nimeni.
- Numai tâmpeniile le ţii minte, Eugene. Mergem că se votează dacă-i lăsăm p'ăştia cu GSM-ul să pună pe terasă antenă d'aia mare pentru mobile. Io nu vreau, am auzit că te iradiază şi te face impotent: suntem tineri şi n-am apucat s-avem copii. Ce, vrei să te blegească parabolica? Femeia intră în cameră şi îl privi cu subînţeles: Că de foarfeca mea ai scăpat atunci când te-apucase bâzdâcu să ţii singur interviurile de angajare...

Bărbatul era cu spatele la Marilena dar în oglindă o vedea perfect:
- Marileno, nu-ţi lua fusta asta, e prea mulată şi ţi se văd toate. Suntem biznismani în blocu' ăsta, ce dracu'. Uite, eu îmi pun helanca albastră, sacoul vernil şi adidaşii ăia de firmă cu dungi fosforescente pe care mi i-a adus sor-ta din Spania. O privi cu reproş, dar ea îi înfruntă privirea.
- Dacă tot vorbişi de Ciquita, zi cum facem ca să duc fata în vacanţă la Zaragoza. Am vorbit cu mama şi mi-a spus că aia mică se usucă de doru' lor.
- M-am interesat. Tre' sa meargă la ambasadă şi să facă procură semnată de ea şi de Nelu că sunt de acord ca să le ducem fata cu avionu'. Da' să ne treacă pe amândoi, ce eu nu merit să văd Spania... Se încălţă. Era aproape gata.
- Eugene, iar te caliceşti. Vrei să-i ciupi pe toţi. Până şi pe tac-tu' l-ai minţit că-i iei mobil, ţi-a dat cinci sute pe un telefon pe care l-ai cumpărat cu şaptej' de lei din târg la Vitan. O să te bată Dumnezeu.
- Vezi, d'aia postesc eu în fiecare vineri.

Marilena făcu o cruce mare ca şi cum în faţa oglinzii era Dracu' gol:
- Ăla nu e post de la răsărit pân' la apusu' soarelui, parcă-i fi musulman.
- Păi Vineri seara, după asfinţit, începe uichendu'! Nu zici tu "Hai la Drumeţu', cântă Sorinel".

Ieşiră. Bărbatul avu grijă să răsucească de trei ori cheia în uşa metalică pe care era lipită o tăbliţă "Senzual Videochat".

Pe holul puţin iluminat dungile fosforescente ale adidaşilor lui Eugen balizau drumul până la lift. Marilena, uşor mioapă, îl urmă cu paşi nesiguri gândindu-se că i-ar fi fost mai bine dacă ar fi ţinut-o de mână. El era deja în faţa cabinei şi apăsa nerăbdător butonul.
- Tu-ţi liftu' mă-tii, n-am de gând să urc pe scări unşpe etaje. Îi arse un şut şi maşinăria ascultă comanda. Intrară în colivie.
- "UTBINESI APASAT" silabisi ea cu voce tare inscripţia de pe oglindă. Astea-s cu ghilimele, n-am înţeles nimic, e latină?
- Iar ai plecat fără lentile, zise bărbatul lovind-o drăgăstos peste fund. E un citat, sunt vorbele lui TERENTEIUS, zise rânjind în colţu' gurii.
- Ce deştept eşti Eugene, da' ce înseamnă? Liftul ajunse. Eugen nu apucă să o lămurească.

Etajul era plin. Preşedintele asociaţiei de locatari vorbea despre instalarea unui nou interfon. Mai sofisticat decât cel montat acum un an şi jumătate. Lumea era nemulţumită:
- Dacă e încă bun şi funcţionează, de ce să băgam alţi bani? - strigă madam Bâtlan, o femeie rotofeie, al cărei apartament era exact deasupra videochatului. Cred că privaţii ar trebui să plătească mai mult decât simpli locatari, ţinu ea să mai spună privind lung la cei doi care ieşeau din lift.
- Dar nu o să vă coste nimic, doamnă. Cei de la GSM vor să monteze pe terasa noastră o antenă de telefonie, ne dau trei sute de euro pe lună dacă suntem de acord, interveni şi administratorul.
- Sună bine să n-avem nimic de plătit. Totuşi am citit că antena asta prăjeşte creierele celor care stau la ultimele etaje, faci cancer, zise Picu de la nouă, masor de meserie.
- Hai dom'le, dacă ar fi aşa, cum de vezi atâtea antene pe blocurile din cartier, sări preşedintele.
- N-au interes domn'le, e ca şi cu E-urile, sunt mulţi bani la mijloc, interveni şi Hânţu de la trei.
- Totuşi sunt nişte bani care vin din chirie. Dacă au avize, eu sunt de acord cu instalarea antenei, şopti timidă Marta de la opt, divorţată şi cu doi copii.
Lumea părea tot mai favorabilă antenei, dar Marilena nu uitase gândul cu care a plecat spre şedinţă: ea vroia copii, aşa că, simţindu-se inspirată, interveni:
- Înainte de a decide dacă acceptăm sau nu, aş vrea să vă spun câteva cuvinte latineşti, "UTBINESI APASAT" ale nemuritorului TERENTEIUS, vorbe care sper să ne îndemne să gândim bine şi să spunem cu toate apăsat că Z47 nu vrea antenă castratoare. Eugen dădu din colţ în colţ jenat şi rată revelaţia generată de Marilena în ochii celorlalte femei. Percepu doar liniştea, o linişte chinuitoare pentru el, câteva chicoteli şi vocea preşedintelui care propuse amânarea deciziei.

De atunci au trecut cinci ani, citatul nu a fost şters de pe oglinda liftului iar parcul din faţa blocului e animat de jocurile copiilor. La parter, deasupra coliviei, o mână recunoscătoare a montat un tablou al lui Terente iar videochatul a dispărut demult. Marilena e doamna preşedinte acum şi, alături de Eugen, conduce o grădiniţă.