E februarie sau martie şi e foarte cald. Merg până la magazinul de lângă UNATC într-un tricou cu mânecă scurtă şi nu mi-e frig, dar parcă nu îmi vine să mă gândesc la încălzirea globală. Mă opresc pe stradă şi mă uit la cer şi e o lumină frumoasă de după-amiază care mă face să mai stau, să stau. Şi mai stau acolo un pic.
E martie sau aprilie şi repet la spectacolul With a little help from my friends. Nu există destule săli în teatru şi repetăm la Sala Polivalentă. Într-una din zile se organizează un concurs de dans pentru copii. Peste tot în sală sunt copii care fac piruete îmbrăcaţi în costume de adulţi. Şi mă uit la cât de în serios se iau ei în piruetele lor, îmi amintesc de anii când eram mic şi mergeam la campionate de karate şi mi se face dor. Se schimbă melodia şi copiii fac piruete în continuare. Două zile mai târziu mă sună directoarea de casting să îmi spună că am luat castingul la Valea mută. Sunt pe holul Sălii Polivalente şi în faţă mea sunt doi copii preocupaţi de piruetele lor. Fac şi eu o piruetă, intru şi îi zic lui Alex Voicu că am luat proba. Mă ia în braţe lung.
E mai sau iunie şi sunt la Braşov. Am avut filmări toată ziua. Stăm la un restaurant de lângă hotel şi mâncăm. La un moment dat chelneriţa ne cere ultima comandă şi după 10 minute stinge luminile. Toată lumea înjură mentalitatea, şi nesimţirea, şi chestiile astea care nu se fac. Pe mine pe undeva mă cam buşeşte râsul, dar nu pot să râd de faţă cu ei. A doua zi când o să mă gândesc la asta o să mă enervez, dar acum lucrurile sunt bune. Mă opresc în faţa hotelului să fumez o ţigară şi mă uit la brazi.
E iulie şi avem petrecerea de final de la Valea mută. Fratele meu, întors în ţară, vine cu mine la petrecere. Înainte de petrecere ne oprim sub un copac şi ne uităm la cer şi la formele norilor. Ajungem la petrecere unde toţi sunt fericiţi şi mă cuprinde fericirea lor în lumina de după-amiază din Poana Braşov. La un moment dat începe să plouă, toţi se dezbracă la bustul gol şi sar în ploaia care picură tare. Îmi pică apă în ochi şi eu sar şi urlu de fericire.
E august şi sunt la mare în Vamă. Ne luăm o zi în care doar citim din puţinele cărţi ok vândute la chioşcul de pe plajă. La începutul zilei era un pic înnorat dar acum a ieşit iar soarele. Ne întoarcem la tanti Elena şi ne uităm la plajă din drum şi la toţi oamenii care intră în apă pe răcoarea de seară.
E august şi sunt la Timişoara la festivalul T4T. Am avion la 5 dimineaţa şi ştiu că nu are rost să mă culc. Mi-e frică să nu adorm în sala de aşteptare şi îmi zic că o să vină o perioadă când o să dorm mult. Nu vreau să mă întorc în Bucureşti pentru că am senzaţia că septembrie o să fie o lună tristă. Mă uit la liceeni cum se îmbrăţişează prin toate colţurile nopţii. Doi din două oraşe diferite se descoperă pe ultima sută de metri. Sper să le iasă că şi mie mi-a mai ieşit când eram în liceu, şi m-am îndrăgostit tare de tot. Îmi dau seama că e ultima zi de vară.
E octombrie, stăm în bucătăria mea şi vorbim. E târziu, e nepermis de târziu şi ştiu că a doua zi trebuie să mă duc la şcoală, apoi la repetiţii şi am un program super încărcat dar pur şi simplu nu am chef să mă gândesc la asta acum. Ne întindem pe mocheta mea şi ne uităm prin geamul de la mansardă. Se vede luna printr-o ramură de copac şi noi o ardem mai frumos ca în poezii.
E decembrie şi avem unul din ultimele cursuri la studenţii de anul I. La un moment dat încep să cânte Scoală gazdă din pătuţ.... Stăm, zâmbim şi îi ascultăm cum cântă pentru noi şi mă bucur că vine Crăciunul.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2016 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2017. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)