Zic Zac cu Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu şi Gabriel Costin. Un spectacol de teatru-dans care îţi imprimă pulsul său în sânge pentru un an întreg. Am avut norocul să-l văd la Timişoara, şi fix cu o zi înainte am avut un workshop de mişcare cu Ştefan Lupu, Prima impresie, deşi a fost grozavă, nu a anticipat surpriza de la spectacol. Aş vrea tare mult să mai dau peste aşa ceva, şi până atunci, ţin strâns în mână scoica şi văd pe unde mă duce (la sfârşitul workshopului, Ştefan Lupu ne-a dat fiecăruia o scoică şi ne-a spus să o strângem în mână de fiecare dată când trebuie să luăm o decizie grea şi ea o să aibă grijă să alegem ce vrem să facem cu adevărat).
Concertul Iron Mainden de la Bucureşti. Sunt un mare fan, dar nu credeam că o să-i văd vreodată live. Mi-a prins bine. Cred că e un exemplu foarte bun de "nu eşti niciodată prea bătrân să sari peste tot pe scenă, să cânţi cât te ţin plămânii sau să te lupţi cu un Eddie the Head de 4 metri".
Oscar şi Tanti Roz la teatrul Bulandra. Niciodată nu am văzut un dialog mai şoptit şi în acelaşi timp sensibil şi sfâşietor ca în scenele dintre Marius Manole şi Oana Pellea. În unele momente nici nu îi auzeai dar asta nu conta, fiindcă îi simţeai cum sunt acolo pe scenă vii. Puteai pur şi simplu să te uiţi la ochii lor pentru o secundă şi înţelegeai tot.
Lungs cu Denisa Nicolae şi Liviu Romanescu. E un spectacol foarte important pentru mine fiindcă până să-l văd chiar credeam că o căsătorie bună înseamnă o relaţie perfectă între două persoane, fără pic de ceartă. Abia după ce l-am văzut am înţeles cât de greu e să iubeşti pe cineva, cât de greu e să ierţi pe cineva. Lungs este o poveste de dragoste care mie mi-a spus:"Da, oamenii sunt imperfecţi, dar poate tocmai de asta se iubesc între ei."
Interzis sub 18 ani la teatrul Excelsior. E clar despre noi, despre adolescenţii care vor să fie duri şi care cred că se pot descurca singuri, care se ceartă cu părinţii şi abia aşteaptă să facă 18 ani ca să poată pleca. Şi e despre momentul în care îţi dai seama că nu are rost să te cerţi cu părinţii, că nu poţi nega iubirea dintre mamă şi copil. Eu mi-am dat seama de asta când Iulia Samson, chiar dacă avea chiloţi cu superman şi un prieten motociclist, tot spunea "mami".
Omul Pernă e exemplul perfect de cum să nu te iei în serios, luându-te în serios în timp ce glumeşti, cum te iei în serios, dar neserios. Iubesc poveştile sadice aşa că m-a nimerit perfect. Şi mai mult, am învăţat de la Cătălin Babliuc că poţi să trezeşti o sală întreagă şi să-i faci să se răscolească pe scaune doar prin prima replică pe care o spui după ce ai intrat pe scenă. Multă putere, "În pula mea".
Un one man show pe care chiar trebuie să îl amintesc este Fiicei mele de Alexandru Ivănoiu. Dacă o să aveţi ocazia să îl vedeţi vă rog să o faceţi. Este un adolescent care şi-a scris propriul lui text şi ne-a spus câte ceva despre viitoarea lui fiică. Îl pun în topul ăsta fiindcă nu am fost în viaţa mea mai emoţionat pe un scaun de teatru. Înainte să văd spectacolul ăsta mă credeam un om de piatră iar el mi-a arătat cât de uşor mă pot topi.
Am 17 ani, deci nu mă învârt de prea mult timp împreună cu voi pe Pământ. Aşadar, nu prea am avut mult timp să citesc iar acum încerc să vă prind din urmă (pe voi, oamenii mari). Totuşi, o carte care cred că ar trebui să fie amintită este Laur de Evgheni Vodolazkin. Nu este atât de nouă dar poate sunt cei care nu au întâlnit-o în drum şi chiar vă recomand să o citiţi în caz că vă cade în mână. Este despre cum se amestecă iubirea şi spiritualitatea.
Nu cred că ordinea contează.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2016 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2017. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)