Peripeţiile lui Nastratin Hogea

Citiţi prefaţa acestei cărţi.

Nastratin Hogea avea o oaie bătrână care nu îi mai folosea la nimic, mânca mâncarea degeaba. Într-o zi, nevasta i-a spus:
- Măi Nastratin, du oaia bătrână la târg şi în locul ei să-mi aduci zahăr, sare, ceai, henna, săpun şi nămol.

Un trecător a auzit înţelegerea lor şi s-a gândit să profite. A pornit spre târg, pe urmele lui Nastratin. După o bucată de drum, Hogea s-a oprit să se odihnească; şi-a legat de mână sfoara cu care legase oaia şi s-a întins ca să tragă un pui de somn. Cum a adormit Hogea, bărbatul a dezlegat sfoara oii şi a legat-o de mâna lui, apoi s-a culcat şi el alături. Când s-a trezit, Nastratin a văzut că lângă el dormea un bărbat, cu oaia legată de mână. Şi-a spus:
- Eu sunt el sau el e eu?

Oricât s-a gândit, nu s-a luminat. L-a trezit pe bărbat din somn şi l-a întrebat:
- Cine eşti tu?

Bărbatul a răspuns:
- Păi cine să fiu? Eu sunt Hogea.

Nastratin l-a întrebat apoi:
- Atunci eu cine sunt?

Bărbatul a răspuns:
- E limpede: tu eşti eu.

Într-un sfârşit, Nastratin Hogea a ajuns să creadă că el este acel bărbat. Bărbatul a mers cu oaia la târg, a cumpărat tot ce îşi dorea nevasta lui Hogea şi a mers acasă la ea. Femeia lui Hogea l-a dat afară din curte cu o bâtă, dar femeia bărbatului l-a primit bine pe Nastratin Hogea şi, de ruşine, nu mai spunem aici ce au făcut împreună...


Împins de greutăţi, Nastratin Hogea s-a apucat să cerşească în târg. Un om avut i-a arătat două monede, una de aur şi alta de argint, şi l-a întrebat:
- Ce monedă vrei să-ţi dau?

Nastratin a răspuns imediat:
- Pe cea de argint.

Omul i-a dat moneda de argint şi s-a pus pe râs, aşa cum au făcut şi cei care văzuseră întâmplarea. Râdeau cu toţii de prostia lui Nastratin.

Oamenii şi-au făcut un obicei din a-i arăta moneda de aur şi pe cea de argint şi din a face haz de Nastratin, căci el alegea întotdeauna moneda de argint. S-a dus vestea şi în alte regiuni. Veneau străini în târgul oraşului lui Hogea şi îl întrebau dacă vrea moneda de aur sau de argint.

Hogea alegea întotdeauna moneda de argint, spre hazul celor de faţă. Odată, un om bun la inimă a văzut că lumea râde de Nastratin, l-a luat din mijlocul mulţimii şi i-a spus încet, ca să nu-l audă ceilalţi:
- Când îţi vor mai arăta cele două monede, s-o alegi pe cea de aur. Aurul e mai valoros decât argintul şi oamenii nu vor mai râde de tine, spunând că eşti prost.

Nastratin a văzut sinceritatea omului şi i-a răspuns şi el cu sinceritate:
- Dumneata ai dreptate. Dacă aleg moneda de aur, oamenii nu vor mai râde de mine, căci va fi limpede că nu sunt mai prost decât ei. Dar nu-mi vor mai da monedele de argint, iar cu păcăleala asta nici nu ştii câţi bani am reuşit să strâng de la oamenii ăştia deştepţi.


Într-o noapte, Nastratin Hogea a visat că a găsit o comoară. Comoara era atât de grea, încât, luptându-se să o care acasă, şi-a udat pantalonii.

Dimineaţa, când s-a trezit, nevasta l-a certat de cum a deschis ochii:
- Să-ţi fie ruşine! Eşti bărbat în toată firea şi îţi uzi pantalonii în somn. Ruşine!

Hogea i-a răspuns calm:
- Nu vorbi prostii, femeie. Dacă şi cealaltă jumătate de vis s-ar fi adeverit, acum îmi pupai mâinile, chiar dacă mi-aş fi făcut şi cealaltă nevoie în pantaloni.


Într-o zi, Nastratin Hogea s-a dus la dregătorul oraşului şi i-a spus:
- Înălţimea Ta, dă-mi în scris o poruncă prin care bărbatul care se teme de nevasta lui să-mi dea pe loc o găină.

Dregătorul îl cunoştea pe Hogea şi, fiind obişnuit cu năzbâtiile acestuia, i-a dat porunca scrisă, după cum ceruse. Nastratin a plecat şi după câteva zile s-a întors la casa dregătorului aducând cu sine o sută de găini. Dregătorul s-a mirat văzându-l cu atâtea găini şi l-a întrebat:
- Toate găinile astea le-ai luat cu porunca scrisă de mine?

Nastratin i-a răspuns:
- Dacă nu m-aş fi plictisit strângând atâtea găini, aş fi luat câte una de la fiecare dintre supuşii Înălţimii Tale. Dar acum am venit să vă spun că, tot umblând după găini, am auzit că în oraşul cutare ar fi la vânzare o sclavă frumoasă foc, care cântă ca o ciocârlie. O văd potrivită pentru Înălţimea Voastră.

Dregătorul s-a apropiat şi i-a spus încet:
- Vorbeşte mai încet, Hoge, să nu te audă nevastă-mea.

Atunci Nastratin i-a răspuns:
- Mă cam grăbesc, Înălţimea Voastră. Da-ţi poruncă să-mi dea găina care mi se cuvine şi merg la treburile mele.

Abia atunci a înţeles dregătorul. A râs şi poruncit slugilor să-i dea găina.


Nastratin Hogea a plecat la război şi a luat cu el un scut mare. Dintr-odată, un duşman a aruncat cu o piatră şi i-a spart capul. Hogea i-a arătat scutul şi i-a strigat supărat:
- Prostule! Nu vezi cât de mare e acest scut? De ai aruncat piatra în capul meu?


Un bărbat l-a întrebat odată pe Nastratin Hogea:
- Cum de se iau oamenii la bătaie şi îşi fac rău unii altora?

Hogea i-a tras o palmă straşnică şi i-a spus:
- Uite-aşa!


Un prieten a venit la Nastratin Hogea şi i-a spus:
- Dacă îmi spui unde este Dumnezeu, îţi dau o monedă.

Nastratin i-a răspuns:
- Dacă îmi spui tu unde nu este, îţi dau eu două monede!


Oamenii l-au întrebat pe Nastratin Hogea:
- Omul creşte în partea de jos sau în partea de sus?

Nastratin Hogea le-a răspuns:
- Adevărul este că şi cu nevasta mea am discutat asta şi nu ne putem înţelege. Ea spune că omul creşte în partea de jos. Îmi demonstrează cu pantalonii ei de acum zece ani de zile, care acum îi vin numai până la genunchi.

Eu însă mă uit la oamenii care merg pe stradă. Toţi sunt cu picioarele pe pământ la acelaşi nivel, dar văd că unii au capul mai sus, iar alţii, mai jos. Asta înseamnă că în partea de sus cresc.


Într-o zi de vineri, oamenii dintr-un sat învecinat l-au invitat pe Nastratin Hogea să vină să le predice în moscheea lor. Hogea a venit şi, înainte de predică, i-a întrebat pe cei care veniseră la moschee:
- Ştiţi despre ce vă voi vorbi astăzi?

Oamenii au răspuns:
- Nu ştim, Hoge.

Nastratin a răspuns:
- Eu nu vreau să vorbesc unor oameni care nici măcar nu ştiu despre ce voi vorbi.
Şi a plecat.

În vinerea următoare, oamenii acelui sat l-au chemat din nou pe Nastratin Hogea să le vorbească şi el din nou s-a dus. Înainte de predică, i-a întrebat:
- Ştiţi despre ce vă voi vorbi astăzi?

Oamenii strânşi la moschee au răspuns:
- Sigur că ştim, Hoge!

Atunci Hogea le-a răspuns:
- Păi, dacă tot ştiţi, ce rost are să vă mai vorbesc?
Şi a plecat.

În a treia zi de vineri, oamenii l-au invitat din nou să le vorbească. Nastratin Hogea a mers la moscheea lor şi i-a întrebat din nou:
- Ştiţi despre ce vreau să vă vorbesc astăzi?

Pregătiţi fiind, jumătate din oameni au răspuns "da", iar cealaltă jumătate au răspuns "nu".

Atunci Hogea le-a spus:
- Bine. Cei care deja ştiu ce vreau să predic să le spună şi celor care nu ştiu.
Şi a plecat.


Într-o zi, nevasta îi pune lui Nastratin Hogea în faţă un castron cu supă, se aşază lângă el şi se apucă de mâncat. Supa era atât de fierbinte, încât femeia şi-a ars limba de la prima lingură. De durere, îi dau lacrimile, dar se stăpâneşte şi nu zice nimic, ca să se ardă şi Hogea.

Văzând-o cu lacrimi în ochi, Nastratin o întreabă:
- De ce plângi aşa, dintr-odată?

Nevasta îi răspunde:
- Aşa. Mi-am amintit de săraca mama, cât de mult îi plăcea supa.

Nastratin răspunde:
- Dumnezeu s-o ierte!

Apoi ia şi el o lingură şi îşi arde limba aşa de tare, că îi dau lacrimile.

Bucuroasă, femeia îl întreabă:
- Şi tu ţi-ai amintit de cineva?

Nastratin răspunde:
- Nu, eu plâng de viaţa asta a mea.
- Cum aşa? întreabă femeia.

Nastratin răspunde:
- Mă mai gândesc şi la mama ta. Cum a putut ea să mă pricopsească cu o asemenea nevastă? Şi plâng de ciudă...


Într-o zi, Nastratin Hogea mergea pe stradă, când cineva îi dă o palmă puternică peste ceafă şi îi spune:
- Ce mai faci, măi omule?

Hogea se întoarce repede şi se uită la el. Bărbatul spune:
- Offf, scuză-mă, te-am confundat cu altcineva.

Dar Hogea se supără, îl ia de guler şi îl duce în faţa cadiului, să i se facă dreptate. După ce ascultă întâmplarea, cadiul spune:
- Ai dreptate Nastratin. Dacă vrei, dă-i şi tu o palmă după ceafă, să fiţi chit.

Hogea răspunde:
- Eu nu sunt mulţumit!

Atunci judecătorul spune:
- Bine, atunci să-ţi dea o monedă de aur şi să vă împăcaţi.

Nastratin Hogea zice:
- Aşa, da!

Bărbatul spune:
- Nu am o monedă de aur la mine. Dacă îmi daţi voie, merg acasă să iau.

Cadiul primeşte, bărbatul pleacă şi nu se mai întoarce. Sătul de atâta aşteptare, Nastratin îi trage judecătorului o palmă zdravănă peste ceafă şi spune:
- Onorat judecător, am foarte multă treabă şi nu mai pot aştepta. Când se întoarce omul, luaţi dumneavoastră moneda de aur pentru palma asta şi suntem chit.


Într-o zi, fiica lui Nastratin Hogea vine plânsă la părinţii ei şi le spune:
- Bărbatul meu m-a bătut şi m-a dat afară din casă.

Fără să stea pe gânduri, Nastratin ia o nuia, o bate bine şi el, iar apoi îi spune:
- Acum du-te la bărbatul tău şi zi-i că, dacă îmi mai bate fata, drept compensare îi voi bate şi eu nevasta.


Într-o zi, Nastratin Hogea se duce acasă la un negustor cu care avea treabă, dar sluga negustorului îi răspunde din spatele uşii închise:
- Stăpânul nu este acasă!

A doua zi, se întâmplă ca acelaşi negustor să aibă treabă cu Nastratin Hogea şi vine să bată la uşa lui. Din spatele uşii închise, Hogea răspunde:
- Nu sunt acasă, domnule!

Negustorul răspunde:
- Îţi arde de glumă? Ce vorbă-i asta? Doar ţi-am recunoscut vocea.

Nastratin Hogea îi răspunde:
- Ţie îţi arde de glumă. Adică eu am crezut ieri minciuna slugii tale, iar tu astăzi nu crezi vorba mea?


Într-o zi, un grup de oameni vine la Nastratin Hogea:
- Hoge, închipuie-ţi că mâine se va sfârşi lumea şi că vom muri cu toţii. Cât mai e timp, hai să mergem toţi lângă râu, la umbră, să tăiem şi să mâncăm ca pomană berbecul tău cel gras. Tu ne ospătezi şi, în felul acesta, o să te speli de păcate la Judecata de Apoi.

De voie, de nevoie, Nastratin s-a învoit. Au luat berbecul cel gras, l-au dus lângă râu, l-au tăiat şi l-au mâncat.

După o masă aşa de bogată, fiind şi foarte cald, s-au dezbrăcat şi au intrat în râu să se scalde. Nastratin regreta că fusese păcălit şi nu îi ardea de scăldat. A strâns hainele oaspeţilor şi le-a pus pe foc.

Când au ieşit din râu, au văzut că hainele lor erau arse şi l-au întrebat:
- De ce ai făcut asta, Hoge? Ai înnebunit?

Nastratin a răspuns:
- Închipuiţi-vă şi voi că mâine va fi sfârşitul lumii şi că vom muri cu toţii. La ce vă mai trebuie haine?


Într-o zi, Nastratin Hogea s-a dus pe izlaz să aducă viţelul acasă, dar acesta, încăpăţânat, l-a alergat în lung şi-n lat peste tot izlazul, şi acasă tot n-a venit. Rupt de oboseală după atâta alergătură, Hogea s-a întors acasă, a luat o bâtă şi a luat vaca la bătaie.

Nevasta l-a văzut şi, speriată, a venit repede să vadă ce se întâmplă. I-a strigat:
- Ce ai, omule? Vrei să omori bietul animal?

Hogea a răspuns:
- Lasă, tu nu ştii cât m-a alergat viţelul ăla nemernic pe tot izlazul.

Femeia a spus:
- Viţelul te-a alergat. Cu vaca ce ai?

Hogea i-a zis:
- Copilul învaţă de la părinţi! Dacă maică-sa nu îl învăţa să alerge atât, şi să smucească, şi să fie aşa de încăpăţânat, el nu ar fi ştiut. Iar eu nu mai alergam pe tot izlazul şi nu o mai pedepseam.


Într-o zi, Nastratin Hogea a plecat la vânătoare cu un prieten. Deşi au umblat toată ziua, nu au vânat nimic şi abia spre seară au văzut un lup, care s-a ascuns repede în vizuină. Prietenul lui Hogea a vrut să vâneze măcar acel lup, ca să nu se ducă acasă cu mâna goală, şi a băgat capul în vizuina acestuia.

Văzând că trece vremea şi prietenul nu mai scoate capul din vizuină, Hogea l-a tras de picioare afară, dar acesta nu mai avea cap, căci fusese mâncat de lup. Nastratin s-a întors repede în oraş şi, mergând întins la casa prietenului său, i-a întrebat nevasta:
- Măi femeie, când bărbatul tău a plecat de dimineaţă de acasă şi-a luat şi capul sau l-a lăsat pe undeva prin casă?


Într-o zi, Nastratin Hogea a plecat cu măgarul la târg, să îl vândă. Ajungând în târg, i-a spus samsarului târgului:
- Dacă poţi să-mi vinzi măgarul ăsta nărăvaş, îţi voi da o plată frumoasă.

Samsarul a luat măgarul de funie, a mers în mijlocul târgului şi a început să îl laude în gura mare: "...măgarul este atât de ascultător, atât de muncitor, atât de sănătos..."

Lui Nastratin i-a părut rău că vinde un măgar atât de bun şi şi-a spus:
- Un om deştept nu vinde un asemenea măgar!

S-a dus repede la samsar, i-a luat funia din mână şi a plecat bucuros, cu măgarul, spre casă.


Într-o seară, Nastratin Hogea a citit într-o carte că a avea barba lungă şi capul mic este dovada prostiei omului. S-a dus repede în faţa oglinzii şi s-a studiat cu grijă. Când a văzut că are capul mic şi barba lungă, şi-a spus: "E limpede că sunt prost şi trebuie să fac ceva ca să schimb asta!"

A mers apoi la lumânare şi, la flacăra ei, a început să-şi ardă barba, dar i s-au aprins barba şi părul şi şi-a pârlit faţa. După ce i-a mai trecut arsura, a luat din nou acea carte şi a scris pe marginea paginii: "Este corect, am dovedit- o chiar eu".


Într-o zi, Nastratin Hogea striga chemarea la rugăciune în timp ce alerga. Oamenii l-au întrebat:
- Hoge, de ce alergi când chemi oamenii la rugăciune?

Hogea a răspuns:
- Atunci când chem oamenii la rugăciune, vreau să ştiu până unde ajunge vocea mea şi câţi oameni o pot auzi, ca să vină la rugăciune.


Într-o zi, Nastratin Hogea s-a dus la toaletă, iar când s-a apropiat, a tuşit de câteva ori, ca să vadă dacă este cineva înăuntru. Cum nu a răspuns nimeni, a deschis încet uşa şi, văzând că toaleta este goală, a intrat. Apoi a spus supărat:
- Dacă tot nu e nimeni aici, de ce nu-mi spune mai repede, ca să nu mai strig, să nu tuşesc şi să nu aştept atât!


Nastratin Hogea avea un măgar gras ca el însuşi. Prietenii au văzut că măgarul a slăbit şi l-au întrebat:
- Hoge, de ce a slăbit atât de mult măgarul tău? Nu îi dai de mâncare?

Nastratin Hogea a răspuns:
- Ba da, în fiecare seară îi dau doi mani (1 man este aproximativ egal cu 3 kg - nota traducătorului) de secară.

Prietenii au întrebat:
- Păi şi de ce a slăbit atât de mult?

Hogea le-a spus:
- Vai de păcatele şi de zilele mele! De o lună de zile nu i-am dat secară măgarului. I-am rămas dator, căci n-am cu ce cumpăra secara.


Într-o zi, Hogea rămase fără nici un ban în casă. Apucă măgarul de funie, să plece cu el spre târg ca să-l vândă.

Îngrijorată, nevasta îi spuse:
- Ce faci, Hoge? Dacă vinzi măgarul, cu ce o să ne mai câştigi mie şi copiilor pâinea de toate zilele?

Nastratin Hogea i-a răspuns:
- Lasă, că m-am gândit eu la toate. O să pun un preţ atât de mare pe măgar, că nu îl va cumpăra nimeni.


Într-o zi, un bărbat a venit cu o sabie la târg, să o vândă. Nastratin Hogea l-a întrebat:
- Omule, cu cât vinzi sabia?

Bărbatul a răspuns:
- Cu trei mii de dinari.

Hogea l-a întrebat:
- De ce atât de mult?

Bărbatul a răspuns:
- La război, sabia asta se întinde cinci metri şi-l ajunge pe duşman.

Nastratin Hogea a mers repede acasă, a luat foarfeca şi s-a întors cu ea în târg, strigând:
- Oameni buni, vând foarfeca asta cu trei mii de dinari!

Un trecător l-a întrebat:
- Hoge, nu merită nici măcar un dinar foarfeca asta. Cum poţi să ceri trei mii de dinari pe ea?

Nastratin Hogea i-a răspuns:
- Dacă o sabie care la război se întinde cinci metri merită trei mii de dinari, atunci de ce nu merită trei mii foarfeca asta, pe care nevastă-mea mi-a aruncat-o în cap de atâtea ori, chiar şi de la o depărtare mai mare?!


După ce a strâns bani, Nastratin Hogea a plecat la târg şi şi-a cumpărat un măgar. Pe drumul de întoarcere spre casă, doi hoţi s-au luat după el, vrând să-i fure măgarul.

Încet, unul dintre hoţi a dezlegat măgarul şi a legat funia de gâtul său. Al doilea hoţ a luat măgarul şi s-a făcut nevăzut.

Când a ajuns acasă şi a vrut să bage măgarul în staul, Hogea a rămas cu gura căscată de mirare văzând că duce de funie un tânăr. L-a întrebat:
- Tu de unde ai apărut?

Hoţul a răspuns:
- Ei, Hoge, am trecut printr-o mare nenorocire. Tânăr fiind, nu mi-am respectat mama, ea m-a blestemat şi m-am transformat în măgar. Familia mea e săracă, nu m-a putut ţine şi m-a vândut în bazar, ca să-şi poată cumpăra de mâncare. Pentru că m-ai cumpărat dumneata, m-am transformat din nou în om şi te rog acum să-mi dai drumul să mă întorc din nou la ai mei.

Având suflet milos şi fiind impresionat de tânăr, Nastratin Hogea spuse:
- Îţi dau drumul cu condiţia să fii om bun şi să-ţi respecţi întotdeauna mama.

Apoi a dezlegat funia de la gâtul hoţului şi i-a dat drumul.

În ziua următoare, Nastratin Hogea s-a împrumutat şi a mers din nou în bazar, să îşi cumpere alt măgar. Când a ajuns în bazar, a recunoscut măgarul pe care îl cumpărase în ziua trecută. S-a apropiat de el şi i-a şoptit la ureche:
- Nu ai minte deloc, tinere! Nu ţi-am spus eu ieri să-ţi respecţi mama?!


Într-o zi, oamenii l-au întrebat pe Nastratin Hogea:
- Tu ai inventat ceva până acum?

Mândru, Hogea a ridicat capul şi a spus:
- Da, am inventat mâncarea făcută din pâine şi zăpadă, dar, cu toate calităţile ei, nu îmi place nici mie.