Prefaţă la Peripeţiile lui Nastratin Hogea

Citiţi un fragment din această carte.


Nastratin Hogea este un personaj satiric prezent în cultura populară din Balcani până în China, din Caucaz până în Arabia. Se apreciază că a trăit aproximativ în secolul al XIII-lea, în timpul dinastiei Selgiucizilor, în Orientul Mijlociu. Mai multe popoare din acest vast teritoriu geografic îşi atribuie paternitatea acestui personaj; în multe ţări se găsesc morminte în care se presupune că este îngropat Nastratin Hogea şi unde se fac periodic pelerinaje şi se organizează evenimente comemorative. Nastratin Hogea a fost un învăţător şi un cleric musulman ştiutor de carte, care a rămas faimos prin scurte povestiri satirice. În aceste scurte povestiri cu tâlc, el încurajează cinstea şi adevărul în defavoarea minciunii şi a nedreptăţii, indiferent de clasa socială din care provin oamenii. Nastratin are întotdeauna răspunsul pregătit, dă dovadă de isteţime şi de înţelepciune, îmbină umorul şi corectitudinea.

De-a lungul generaţiilor, noi şi noi povestiri au fost adăugate, altele au fost modificate, iar personajul şi poveştile sale s-au răspândit şi în alte regiuni. Dintre miile de povestiri de astăzi, nu se poate spune care sunt originale şi care au fost adăugate ulterior. Temele povestirilor au devenit o parte a folclorului multor popoare şi exprimă imaginaţia colectivă a mai multor culturi. Deşi numeroase povestiri îl ilustrează pe Nastratin în satul sau în oraşul său natal, ele fac referire la concepte atemporale. Acestea înfăţişează un tip de înţelepciune populară viguroasă care triumfă în faţa tuturor încercărilor şi nedreptăţilor la care sunt supuşi oamenii.

Personajul Nastratin Hogea şi povestirile sale sunt reprezentative pentru curentul sufi din religia islamică, un curent care susţine apropierea de Dumnezeu mai degrabă prin dragoste decât prin dogmă, aşa cum promovează clerul. Dervişii sufi foloseau frecvent acest gen de povestiri, uneori acestea având mai multe sensuri, urmărind să dezvăluie fiecărui ascultător, în funcţie de dezvoltarea sa spirituală, un anumit sens. Aşa cum spunea Idries Shah, în Calea sufită: "Această prezentare cu mai multe sensuri pentru mai multe înţelesuri nu le este familiară multora, majoritatea preferă ca o poveste să aibă un singur înţeles".

O altă caracteristică a povestirilor despre Nastratin Hogea, care le plasează în zona sufi a religiei şi a culturii islamice, este diferenţa adusă de raţionamentul şi de obiectivitatea procesului gândirii, întâlnite la finalul povestirii. Cititorul este tentat să ajungă la un alt rezultat, instinctiv, de multe ori foarte diferit de cel la care ajunge Nastratin. Rezultatul neaşteptat şi alternativa umoristică pentru convenţional împrumută personajului o nuanţă sufi unică.

În zilele noastre, povestirile lui Nastratin sunt răspândite în numeroase regiuni şi au fost traduse în multe limbi. Unele regiuni şi-au dezvoltat independent un personaj similar cu cel al lui Nastratin, iar povestirile au devenit o parte a unui ansamblu mai larg. În multe regiuni, Nastratin reprezintă o figură culturală importantă, iar citatele sau trimiterile la operele sale sunt foarte prezente în viaţa de zi cu zi. Din moment ce există mii de povestiri despre Nastratin Hogea, se poate găsi una pentru aproape orice circumstanţă. Nastratin apare adesea ca un personaj cu un umor ciudat, în folclorul mai multor culturi: turcă, persană, arabă, paştună, azeră, urdu, sârbă, italiană, hindusă, greacă, bulgară, bosniacă, bengaleză, albaneză şi română.

În cultura românească, Nastratin Hogea a intrat în folclor ca urmare a vecinătăţii de secole cu Imperiul Otoman. Prima variantă cultă a fost întocmită de Anton Pann, care la jumătatea secolului al XIX-lea a transpus în versuri tâlcul şi farmecul personajului. Fragmente din Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea au fost republicate în multe rânduri şi sunt recitite şi astăzi, la mai mult de un secol şi jumătate de la apariţie. În 1961, a urmat scurta traducere din limba turcă aparţinând Vioricăi Dinescu. Deşi de import, Nastratin Hogea a ajuns un personaj al culturii româneşti: el este prezent în poezie, în muzică, în film, în teatrul radiofonic şi în glumele românilor.

Cartea de faţă este o culegere de povestiri despre Nastratin Hogea, culese, traduse şi interpretate din folclorul iranian. Asemenea basmelor persane traduse de profesorul Viorel Bageacu (Padişahul şi vizirul, Editura Minerva, 1971), aducem o contribuţie la îmbogăţirea culturii româneşti, considerând că, prin cunoaştere, sprijinim prietenia şi respectul reciproc dintre popoarele noastre.

Pentru a traduce bine şi corect un text literar din limba persană în limba română, traducătorul trebuie atât să cunoască foarte bine cele două limbi, cât şi să deţină informaţii bogate de cultură generală din cele două culturi. Sarcina este foarte dificilă şi numai o mână de români au reuşit această performanţă de-a lungul anilor.

Cunoaşterea limbilor de traducere este de la sine înţeleasă; exemplific pe scurt numai necesitatea cunoaşterii culturale reciproce, cu toate aspectele ei: istoric, geografic, social, religios etc. Un exemplu grăitor este expresia simplă "O zi frumoasă" (în persană, yek ruze zibo), expresie care induce traducătorului român ideea unei zile însorite, calde, fără precipitaţii sau vânt. Dar iranienii vorbesc despre ţara lor - care are în medie 300 de zile însorite pe an -, cu puţine cursuri de apă dulce şi precipitaţii sărace. O treime din Iran este nelocuibil din cauza lipsei apei potabile, iar în estul ţării s-a înregistrat recordul mondial de 70,7 grade Celsius. Pentru iranieni, yek ruze zibo este o zi răcoroasă, în care, chiar dacă nu plouă, măcar adie vântul şi norii protejează pământul de arşiţa soarelui.

Un alt exemplu ţine de cunoaşterea societăţii medievale persane şi l-am întâlnit chiar în prima povestire, atunci când nevasta îl trimite pe Nastratin Hogea la târg să-i cumpere henna şi nămol. Cunoşteam folosirea extractului plantei de henna atât în scop medicinal, cât şi în scop estetic, căci l-am întâlnit personal, din Turcia până în India. Nu înţelegeam însă de ce ar vrea să-i cumpere nămol şi, chiar dacă bănuiam un scop asemănător folosirii extractului plantei de henna, nu eram sigur. Aici (ca şi în alte situaţii similare) am primit sprijinul domnului profesor Naser Nikoubakht, autor şi cercetător valoros al literaturii persane. Domnia Sa m-a ajutat să înţeleg exact sensul textului original persan, pentru ca apoi să îl pot traduce corect pentru cititorul român.

Dragă cititorule, sper să-ţi placă această pagină din folclorul persan iranian, să îţi aducă un zâmbet, să le spui prietenilor o glumă întâlnită aici. Poate că unele dintre aceste povestiri îţi vor părea seci şi fără gust; primeşte sfatul nostru de a reciti povestea cu pricina, căci ţi-am lăsat satisfacţia de a sparge nuca şi de a mânca miezul dulce pe care îl ascunde. Iar dacă aceste povestioare - unele mai nostime, altele mai triste - îţi vor trezi curiozitatea şi dorinţa de a afla mai multe despre frumoasa cultură persană, considerăm că am reuşit în demersul nostru de a îmbogăţi cultura noastră românească, acesta fiind şi scopul traducerii de faţă.