La Roma, ruinele vizibile evocă ruinele invizibile, ruinele vizibile trebuie privite nu numai pe loc (deşi în timp), ci, metaforic, ca degradare a unor însemne ale unei puteri care, pentru a putea să se constituie prea-mărindu-se, devastase, distrusese, furase, spoliase, jefuise alte locuri, îndepărtate, care nu sînt de faţă, nu se văd, sînt, prin urmare, disimulate: multiplu ucise. Faptul că au fost la rîndul lor devastate constituie, cum spuneam, o "metabolizare", o lichidare, la propriu, a unor cheaguri de putere.
Roma e exemplară, capitală a lumii-imperiu, şi aşa va rămîne, tocmai în calitatea ei de ruină a unor ruine.
*
Meta-ruinele sau arhi-ruinele Romei, Roma-Ruina ca tehnică "arhetipală" de supravieţuire îşi dezvăluie şi altfel multiplicitatea ascunsă, care se auto-disimulează: nu numai prin absenţa a ceea ce nu se vede şi a ceea ce doar poetic, metaforic, prin absenţa structurală scriitorului (care nu este niciodată de faţă, ci comunică, tocmai, prin semne-"ruină", prin rune-ruină), ci şi prin straturi co-prezente şi care ajung să prezinte paradoxul unui fel de metabolizări an-organice, ne-vii, postume, o post-organicizare minerală, în (ca) moarte, adică exact ceea ce dă consistenţă şi viaţă construitului.Se poate deci spune că grefa dă viaţă, mai exact consistenţă trans-organică, iar aceasta ar putea fi şi o definiţie a tehnicii, care tocmai grefă înseamnă, cu atît mai mult acum, "post-uman" sau "trans-uman". De revenit.
Este vorba de grefa pur romană şi de o stranie intimitate dintre cărămidă şi marmură, vizibilă peste tot în Roma ca soluţie de continuare postumă, tehnic-construită, de-sangvinizată, a vieţii.
Marmura-os, cărămida-carne, ţesut: tehnică non-egipteană de mumificare prin desangvinizare şi prin grefarea dintre materia existentă extrasă (marmura, piatra) şi cea fabricată, manufacturată (pămînt ars).
Fără sînge însă, căci sîngele a fost vărsat, este întotdeauna, dintotdeauna deja vărsat. Sîngele se varsă şi este vărsat.
Toate acestea (plus "efectul troglodit" al ruinelor), ca structură de rezistenţă, evocate şi, mai ales, lămurite, formalizate de (prin) două expoziţii de artă contemporană din Roma acestui sfîrşit de iarnă, început de primăvară roman: Giuseppe Penone (la galeria Gagosian) şi Anish Kapoor (la MACRO Nizza).
Voi reveni.
