Ce este patrimoniul controversat? Este acea moştenire considerată toxică, prin contaminare cu motorul, real sau atribuit, al expansiunii sale: colonialism (e arhitectura adusă cu ei de cei care ne-au cucerit, deci trebuie excizată odată cu alungarea acestora), sau etnicism (cam ca raportul dintre mediul construit de maghiari şi de români în Transilvania), sau ierarhie socială (trebuie sau nu să contribuim toţi la reconstruirea, de pildă, a conacelor aristocraţiei, fie aceasta românească sau maghiară?). Care sunt problemele acestui tip de patrimoniu, ne este evident şi nouă, acasă, dar, când le vezi exacerbate la maximum în Africa, parcă mi se luminează şi mie problema de acasă mai bine, dacă nu pot afla şi soluţiile optime. Spre pildă, pentru cineva din afară, distrugerea excepţionalelor vile art-deco de la Dakar ţine de prostie; dar sunt vilele administraţiei coloniale franceze şi este catedrala unei religii, cea catolică, de natură să facă doar figuraţie într-o ţară strict musulmană, cum sunt şi Senegal şi Maroc. Cine şi ce păstrează şi ce dărâmă, pentru a înlocui, sau pur şi simplu pentru a pedepsi?
Dar, ce să vezi, nu e aşa de simplu, cum nimic nu este. O bună parte din ADN-ul arhitecturii moderne, mai ales al celei franco-italiene, este vernacular şi mediteranean. Cu alte cuvinte, o fi arhitectura francezilor colonială, dar este o formă de a reinjecta ADN originar, sublimat, în mediul construit originar. Mi se pare remarcabil de urmărit ce se petrece cu această tradiţie în mâinile unor arhitecţi rataşaţi, ca să folosesc un barbarism de sorginte guenoniană, convertiţi, adică. Şi, mai cu seamă, cum noul vernacular circum-mediteranean a fagocitat această injecţie de modernitate (sau nu) şi nu se recunoaşte în oglinda pe care i-o ţine dinainte acest nou strat al tradiţiei, care e modernismul.
Pe această notă reflexivă, vă las în compania câtorva imagini cu exemple de excepţională arhitectură modernistă la Rabat, dar şi cu atmosfera din medina la nouă dimineaţa, când nu era mai nimeni pe acolo...
