*
Arareori se-ntâmplase ca Andi să-şi invite colegi de serviciu acasă. Lana era excepţia. La-nceput, în rarele ocazii în care s-au văzut într-o întâlnire sau alta, i s-a părut că e atât de retrasă, încât nici n-a-ncercat să comunice cu ea. Când a ascultat-o însă prima dată vorbind, şi-a dat seama cât e de specială. Deşi intelectual îi depăşea pe toţi ceilalţi, era-n acelaşi timp şi foarte timidă, şi mult prea modestă. În ciuda aparenţelor, deşi părea mai mereu tristă şi melancolică, Andi a ghicit totuşi la Lana multă bucurie de a trăi şi o mare forţă interioară.Intuiţia lui Andi s-a confirmat când, profitând de faptul că era şi ea-n oraş, a invitat-o la ziua lui, în iarnă. Era cumva invitata lui specială, singura din afara familiei şi a celor câţiva prieteni foarte apropiaţi, din copilărie, cu care-şi serba ziua în fiecare an.
Când cei mai grăbiţi dintre musafiri s-au ridicat să plece, destul de devreme, Lana s-a ridicat şi ea, şi a plecat să se pregătească de călătoria spre casă de a doua zi. Andi-şi dorise ca Lana să mai rămână cu el măcar o vreme, ar fi vrut să stea de vorbă în tihnă cu ea, după ce termina cu adusul şi strânsul farfuriilor şi paharelor, cu agitaţia trataţiei. Rămas însă singur după plecarea tuturor, s-a aşezat într-un fotoliu, a pus un disc cu Ron Carter şi, sorbind încet dintr-un rom cu câteva picături de apă, s-a gândit la Lana. Cine ştie când o va mai vedea, el locuia aici, la Bucureşti, ea la Braşov. În seara aceea Lana fusese în vervă, chiar strălucitoare. Venise îmbrăcată în culori mai vii ca gri-urile ei obişnuite şi parfumată incitant, Andi nu ştia că Lana are parfumuri atât de bune, toată lumea remarcase parfumul ei, totodată delicat şi extrem de sofisticat. Dar mai ales nu fusese deloc tristă, ci dimpotrivă, a fost veselă, atentă faţă de Andi şi invitaţii lui, pe primul-l ajutase la bucătărie, cu ceilalţi conversase pe diverse teme, reuşind să-i captiveze pe toţi, fără excepţie. Andi simţise un suflu proaspăt în jurul ei, iar ceilalţi, care n-o cunoşteau, simţiseră şi ei ceva special, le păruse tuturor ca un fel de-o a doua gazdă.
*
A trecut ceva timp până când Andi a revăzut-o pe Lana.Într-unul din rarele ei drumuri la Bucureşti, către-nceputul verii, Lana l-a sunat, am două-trei ore libere, vrei să ne vedem. Andi a invitat-o la el. Era chiar ocazia aceea tihnită de stat de vorbă pe care Andi o aştepta de ceva vreme.
Lana nu s-a lăsat mult rugată, i-a povestit lui Andi despre viaţa ei. A avut în liceu un prieten, de care a fost îndrăgostită. El a părăsit-o pentru alta, ea nu şi-a uitat iubitul nici acum.
Îţi place muzica populară, vrei să-ţi cânt ceva, îi spune brusc Lana. Ce, întreabă Andi. Un vechi cântec de leagăn de la noi din sat, mi-l cânta mama când eram mică, zice Lana, şi începe o melopee abia îngânată, apropiindu-şi buzele de urechea lui Andi, aproape ca-ntr-o sărutare. Andi se lasă legănat de cântec, în timp ce respiraţia caldă a Lanei îi gâdilă urechea. Când Lana termină de cântat, Andi pluteşte ca-ntr-un vis, n-a mai auzit niciodată un astfel de cântec de leagăn, şi mai ales nu şi-a închipuit-o niciodată pe Lana cântând aşa frumos. În loc să se-ndepărteze de Andi, Lana se apropie încet, şi-l sărută delicat după ureche.
Ca vrăjit, Andi vrea atunci s-o sărute pe Lana pe gură, dar ea-şi întoarce faţa, se lasă sărutată doar pe gât. Andi o dezbracă încet, Lana nu se opune. Andi o ia în braţe şi o duce-n pat. Cât Andi se dezbrăcă şi el, Lana rămâne cu spatele la el. Andi se-ntinde alături de ea, mângâind-o pe spate, pe umeri şi pe şolduri, apoi o întoarce încet cu faţa spre el. Lana-i spune nu vreau, nu vreau, nu vreau!
(Bucureşti, aprilie 2017)