E iubita ta?

"E iubita ta?", l-a întrebat Mihai pe Andi, când acesta i-a prezentat-o pe Rada. "Nu", a răspuns Andi, fără să stea pe gânduri, deşi, dacă s-ar fi gândit puţin, ar fi spus "Da", pentru că era îndrăgostit de ea, chiar dacă el nu o ştia încă.

A doua zi, Andi a plecat în practică. Pregătirea bagajului, drumul cu trenul până la Petroşani, apoi cu furgoneta TV până sus, aproape de capătul drumului forestier, unde se afla cantonul unde era găzduit, l-au ţinut ocupat, astfel că nu s-a gândit la altceva până seara. Abia când agitaţia zilei s-a încheiat, şi când a sosit timpul să se ducă la culcare, a simţit ca un gol în stomac. Dar nici atunci nu şi-a dat seama ce se întâmplă. În general adormea de cum punea capul pe pernă, şi dormea neîntors până dimineaţa, dar nu acum, deşi îl obosise drumul, ca să nu spunem nimic de aerul tare de munte. Un coşmar l-a trezit după numai câteva ore de somn, în miezul nopţii, într-un întuneric de smoală, şi-ntr-o linişte mormântală. Inima îi bătea cu putere, şi era lac de sudoare. O visase pe Rada, veselă, fericită, într-un grup de băieţi, de bărbaţi tineri, care se estompaseră pe rând, până nu mai rămăsese decât unul, care dispăruse odată cu Rada (dar oare nu era liberă să se întâlnească cu cine dorea, nu declarase el însuşi că nu era iubita lui?). Nu-şi mai amintea detalii, aşa sunt visele, se uită imediat ce te-ai trezit, în plus acesta fusese destul de complicat, dar un lucru era clar - în centrul lui se afla Rada, şi încă nu singură.

Faptul că era gelos pe oricine s-ar fi apropiat de Rada, că visul - premoniţie? imaginaţie pură? - îi dăduse fiori reci pe şira spinării, şi-l făcea să tremure, îl lămurise, da, era îndrăgostit de Rada. Şi ar fi vrut-o numai pentru el.

Andi se învinovăţea că a plecat din Bucureşti fără să-i spună Radei că o iubeşte, abandonând-o, credea el, pradă tentaţiilor. Oare cum de nu se gândise mai din timp la asta?

Andi a petrecut fiecare zi din acea practică de teren străbătut de gânduri contradictorii - când fericit, gândindu-se la Rada, când trist, şi nenorocit, gândindu-se la aceeaşi Rada. Mereu însă neliniştit, şi prea puţin atent la ce se petrecea în jurul lui, cu gândul departe, chiar şi când trecea pe lângă câte o viperă care se încălzea la soare, şi care, deranjată, l-ar fi putut muşca cu colţii ei înveninaţi, caz în care Andi cu greu ar mai fi putut fi salvat, erau vremuri când nu prea exista ser antivenin, iar uneori cel care exista era expirat sau ţinut aiurea, aşa încât era mai periculos să-l foloseşti decât să nu-l foloseşti dacă ai fi avut, Doamne fereşte, nevoie de el.

Când în fine practica s-a încheiat, şi s-a urcat în trenul de Bucureşti, Andi a numărat minutele pe care le mai avea până să-i poată telefona Radei.

Ajuns acasă, a lăsat rucsacul jos, după care a pus mâna pe telefon. S-a temut că va răspunde unul din părinţii ei, dar nu, Rada a ajuns prima la telefon: "Te-ai întors? Cum a fost?". "Când putem să ne vedem? Ce faci astă seară?" "Hai să lăsăm pe mâine, acum sunt obosită, am fost mai toată ziua în oraş."

Dacă nu cu Rada, Andi tot trebuia să stea de vorbă cu cineva. S-a dus atunci la Mihai, prietenul lui cel mai bun. Mihai părea puţin stânjenit, sau grăbit, parcă ar fi vrut să-l vadă cât mai repede plecat pe Andi. "Poate aşteaptă o vizită galantă", şi-a spus Andi. Ştia că Mihai are aventuri cu fete, poate şi cu femei măritate, deşi spunea "pentru mine prietenia e sfântă, n-aş încerca niciodată să mă culc cu soţia sau iubita unui prieten", dar poate că soţii femeilor cu care se culca nu îi erau prieteni, sau poate că nevoile lui fiziologice erau mai puternice decât prietenia, oricum, n-a vrut să-i stea în cale lui Mihai, a plecat fără să apuce să stea prea mult de vorbă cu el, deşi de fapt tocmai pentru asta venise.

Dar înainte să plece, Andi s-a dus la baie. Trecând prin dormitor, a văzut ceva straniu, o pereche de ciorapi fini de damă, un dres, atârnând de unul din braţele lămpii din tavan. Andi văzuse din întâmplare, cu un an sau mai mult în urmă, o femeie goală pe fotoliul din biroul lui Mihai, intrase fără să bată la uşă, biata femeie se speriase aşa de tare, nu mai ştia cum să-şi acopere pubisul şi sânii, de atunci bate întotdeauna la uşi înainte să intre, nu pentru că nu i-ar place imaginea unei femei goale stând relaxată într-un fotoliu, ci pentru că o femeie goală trebuie să vrea să i se arate aşa unui bărbat, nu să fie surprinsă de oameni străini, dar să revenim la oile noastre, mai precis la ciorapi, nu mai văzuse niciodată la Mihai ciorapi de damă atârnând din tavan, Mihai era un tip foarte ordonat, probabil că nu i-ar fi lăsat acolo dacă ar fi avut timp să-i ia, sau poate că nu aştepta musafiri, sau n-a avut scara la îndemână, îi trebuia scară, camera era într-adevăr înaltă. "Ce ciudat", s-a gândit Andi. "Oare cum au ajuns ciorapii acolo? Aruncaţi din întâmplare, dar ce întâmplare să fie asta? Sau cu intenţie? Şi dacă cu intenţie, care să fi fost aceea, să nu mai poată fi luaţi de acolo? Oricum, o fată, o femeie, a venit cu dres pe ea, şi a plecat fără, dar, în definitiv, orice s-ar fi petrecut în dormitorul lui Mihai nu e treaba mea."

Când s-a întâlnit a doua zi cu Rada, a întrebat-o: "Ce-ai mai făcut între timp?", fără să aştepte cu adevărat un răspuns.

Rada i-a spus: "L-am văzut ieri pe prietenul tău Mihai, e însă un tip cam ciudat, să ştii".

(Bucureşti, aprilie 2017)