Prezentare la Basarabia decapitată

Citiţi un fragment din această carte.


Adunată pic cu pic din oceanul lacrimilor, din drama destinului însuşi al Ţării şi al vieţii, al Neamului românesc şi al trăirilor personale tragico-dramatice, cartea Basarabia decapitată a doamnei Valentina Sturza întruneşte în paginile ei atâta durere şi sete nepotolită de Om şi omenie, de bine şi frumos, de necesar şi ideal, încât e greu s-o defineşti într-un cuvânt. Oricum, e un "strigăt" secular de durere împotriva nedreptăţii panslaviste şi a minciunii ideologice a "eliberatorilor" pansovietici, a desţărării şi depersonalizării umane a conaţionalilor noştri, de care n-au dus lipsă secole la rând.

Firile tari, dintr-o bucată, şi echilibrate, dacă nu vizionare, au un dar ceresc, şi anume ca, prin voia Celui de Sus, să-şi îndeplinească neapărat în modul şi la timpul lor condiţia socio-umană din perspectiva Unului biblic şi sapienţial, solar-selenar, respectând rigorile scrise şi nescrise ale traseului deic. Intuitiv şi optativ-prezumtiv, drumul lor trece şi prin netrecere, ca şi prin Cuvânt sau prin Necuvânt. Este cazul criptic pe care îl demonstrează karmic mult-pătimita şi distinsa doamnă a suferinţelor noastre, privind nu numai drama identităţii naţionale, dar şi pe cea a demnităţii socio-umane, etico-civice şi verticale, misionare finalmente, pentru că ghinda, vorba înţelepciunii populare, nu cade departe de stejar. Ea îşi urmează legic şi gnostic, dialectic şi gnomic calea fiinţei şi pre-fiinţei, cu stricteţea şi acurateţea morală întocmai, cu exactitate şi cu acea echitate intraductibilă în cuvinte sau în precepte, dacă-i vorba de cei şapte ani de-acasă şi de acea blândeţe sau plecăciune verbală de miel, de a suge de la două oi, paradoxal-proverbială sau ideal-necesară.

Drumul din satul natal, din Ciuciulenii basarabeni, până în stepele Kazahstanului sau până în gulagurile Siberiei de gheaţă este unul al încercărilor tragico-dramatice, al deportărilor sovietice, repopulării forţate a moldovenilor de odinioară, ridicării de la vatră a băştinaşilor şi înstrăinării lor cu forţa armelor - de plai, neam, istorie, tradiţii, obiceiuri, religie şi grai. Deportările în masă, urmate de colectivizarea de asemenea forţată, desproprietărirea forţată a ţăranilor au transformat satele, vetrele moldoveneşti într-o arenă de luptă a noilor organe sovietice de conducere cu talpa ţării - cu ţăranul, împilându-l şi batjocorindu-l, transformându-l într-un rob adevărat al regimului comunist de ocupaţie.

Sărăciţi peste noapte, deposedaţi de pământ, de case şi de tot ce aveau agonisit, ţăranii moldoveni au fost strămutaţi ca vitele, în vagoane murdare, cu de-a sila de pe moşiile lor, fiind forţaţi să populeze şi să revitalizeze alte regiuni ale "imperiului răului", cum era supranumit în epocă în Europa modelul statului sovietic, zis "URSS". Mai mult, obligaţi prin lege să nu se mai întoarcă la baştină vreodată, li se dicta destul de dur să se supună şi să împărtăşească modul de viaţă sovietic, morala comunist-ateistă, lipsa credinţei în Dumnezeu, idolatrizarea ideii de patriotism sovietic, morala bolşevică a fratelui mai mare, a partidului său comunist monopolist şi şovinist, totalmente sub orice aspect, dictatorial.

Drama prin care au trecut satele moldoveneşti şi ţăranii lor este una epocală şi de neuitat. Au fost stigmatizate atâtea sute de mii de destine: mame şi taţi, bunei, fraţi şi surori, nepoţi etc. Jocul diabolic al marilor conducători de la Kremlin n-a ţinut cont deloc de sufletele vii şi divine ale oamenilor, acestora luându-li-se cel mai elementar drept: acela de a trăi liber pe pământul şi în casa lor, de a vorbi în limba lor maternă, de a-şi păstra credinţa în Dumnezeu, de a-şi boteza copiii, de a se cununa la biserică, de a respecta cu evlavie sărbătorile religioase de peste an.

Barbaria cu care au fost distruse făţiş tradiţiile seculare ale băştinaşilor, introduse fiind în loc cele "get-beget" sovietice, comuniste şi comsomoliste, ura cultivată faţă de alte naţiuni şi popoare întregi, uniformizarea culturii lor străbune într-una de propagandă şi de paradă, lozincardă s-au dovedit ulterior inapte de a supravieţui în noile condiţii ale trecerii de la un sistem social la altul. Colectivizarea stalinistă l-a degradat pe ţăran, i-a luat tot ce a putut, dar nu i-a dat nimic în schimb, nemaivorbind de partea morală, umană, care a suferit mult, călcată în picioare cu brutalitatea sistemului oprimant de comandă. Or, munca în colectiv a fost una lipsită de responsabilitate, purtând un caracter formal, de împlinire cazonă a ordinului şi a planului pe hârtie, negând fundamental calitatea, gustul pentru frumos, satisfacţia sufletească, aspiraţia spre tot ce-i măreţ şi demn de numele de Om.

Regimul de ocupaţie n-a dat nimic nou pe acest picior de plai, în afară de lacrimi şi durere, de demolările directe şi indirecte, umane şi materiale. Sărăcia groaznică şi foametea organizată, odată cu introducerea noii orânduiri comuniste, de colectivizare a ţăranilor, au pus vârf la toate. Tragedia războiului, a doua conflagraţie mondială, suprapusă pe "schimbările" economice dictatoriale, îşi va spune cuvântul, oamenii muncii dovedindu-se într-adevăr "sub vremi", vorba cronicarului. Valentina Sturza, pe atunci în primul val de deportări, ca orice copil, avea să suporte greul şi lipsurile acelor vremuri de restrişte pentru conaţionalii noştri, la propriu şi la figurat, trecând prin urechile acului ale acelui regim barbar, pansovietic. Primar de Ciuciuleni şi secretar al Partidului Liberal, Grigore Scafari, preşedinte fiind Ion Inculeţ, ministrul de interne al României, tatăl Valentinei (Vasilisei) Scafari va fi desigur pentru început separat de familia deportată, ca mai lesne să fie nimicit prin împuşcare, precum procedau organele executive ale NKVD‑ului sovietic. Dar destinul i-a surâs, şi se vor revedea ulterior, le va face o vizită-surpriză în exil. Grozăviile prin care vor trece ceilalţi membri ai familiei, a buneilor, a mamei, a fraţilor (Teodor şi Victor) şi a surorii Maria, sunt aproape indescriptibile.

Prima evadare din deportare, cu toate peripeţiile, inclusiv opărirea fatală a capului şi a feţei în tren, drama nefericirii trăite în drum spre casă, spre Ţara de origine şi de vis, durerea suferinţelor interminabile sunt descrise cu un ochi de pictor şi cu o exactitate de economist, fapt care-i divulgă cu asupra de măsură vocaţia şi profesia. Oricum, povestea vieţii lor este una plină de peripeţii, pândită la orice pas de capcane dintre cele mai neaşteptate şi potrivnice, de punere la încercare. Este un dat al sorţii pe care fiecare dintre cei suferinzi îl plăteşte cu vârf şi îndesat din orice perspectivă. Întoarcerea la baştină este şi ea una dureroasă, căci unii băştinaşi le întorc spatele, nu-i primesc creştineşte, considerându-i "duşmani ai poporului", precum i-a condamnat regimul de ocupaţie. Urmează şi cea de-a doua deportare, pentru că au evadat din locul unde fuseseră deportaţi prima oară. Să vezi şi să nu crezi! Unde s-a mai auzit să-ţi baţi joc în halul acesta de om, de oamenii care-şi iubesc plaiul, de oamenii pământului, legaţi prin credinţă şi aspiraţiile lor de bine la un trai mai bun, făurit prin propria lor dăruire şi printr-un efort continuu, transmis din neam în neam, din generaţie în generaţie!

Citită cu răbdare şi aplecare de la un capăt la altul, cartea doamnei Valentina Sturza este una a inimii care s-a scris o viaţă de om - din copilărie până la senectute. Mai mult, ea nu trece niciodată peste momentele vitale dilematice, dificile sau de impas. De o sinceritate dezarmantă, paginile ei relevă pe de-a-ntregul tragedia şi drama moldovenilor la care au fost supuşi de către forţele oculte ale balaurului roşu de la Răsărit, care s-a lăţit peste partea noastră de Ţară, peste Moldova inter-riverană a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, fără niciun drept legitim. Fire deschisă, de o profunzime psihologică indubitabilă, autoarea îşi descrie cu lux de amănunte întreaga istorie de păţanii şi întâmplări, accidente conflictuale şi de viaţă din mai toate perioadele, cu mult umor şi ironie, adesea demonstrând o vocaţie de povestitor oral înzestrat cu mult har, care, dacă ar fi perseverat în acest sens, ar fi putut lesne să devină o prozatoare forte.