Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Călătorie în trecut


Argentina Firuță

04.08.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Abia drumul înapoi te duce înainte" (Martin Heidegger)

George Anineanu se întorcea în satul natal după mai mult de zece ani.

Şoseaua era liberă. Forţă motorul Daciei şi intră în viteza a patra, mirat de propria voioşie. Ca şi cum ar fi anticipat o surpriză plăcută! Demult o dimineaţă nu mi s-a părut atât de frumoasă! îşi spuse, parafrazând o expresie repetată de mii de ori. Nu-şi putea explica starea lui mai ales că...

Bătrânul Pandele murise de câteva luni şi, cum el era singurul copil, primise scrisoare să se prezinte de urgenţă la Sfat, pentru moştenire. Care moştenire, oricum nu conta pentru el. Totuşi, trebuia să rezolve dosarul de succesiune. După moartea Irmei, tatăl lui trăise însingurat, preocupat doar de livadă şi animale. Adevărul e că fusese un tip cam ciufut.

Pe Irma, mama lui, şi-o amintea destul de vag, ca pe o umbră. Nu ştia prea multe despre ea dar, de fiecare dată, imaginea ei îi aducea pe chip un zâmbet, însoţit de un oftat dulce-amar. Oare de ce nu ceruse detalii despre dispariţia ei? Se făcuse complice şi el, la tăcerea vinovată ce-i învăluise moartea? N-a înţeles niciodată de ce, în toţii anii de dinaintea plecării lui la Bucureşti, la Şcoala Tehnică, nimeni n-a găsit de cuviinţă să-i spună cum şi de ce murise.

Irma... Şi numele ei era deosebit. Nu-l mai întâlnise. Nici în Bucureşti şi nici în timpul armatei, în Oraşul Stalin (cum se numea pe atunci!), unde cunoscuse tot felul de fete, venite din ţară în căutarea unui loc de muncă. Păstrase însă imaginea unei femei tinere care purta peste rochie un şorţ alb, în al cărui buzunar găsea mereu bomboane sau altceva dulce. Surâse. Era surpriza pe care o aştepta mereu, uneori dezamăgit, dacă descoperea doar cârlige pentru rufe, agrafe de păr şi rotocoale de lână.

Tot ce ştia despre mama lui aflase întâmplător, după dispariţia ei. Venise de dincolo de munţi, odată cu Şimonii pe lângă care se aciuase de copilă. Se pare că le era un fel de nepoată. Dar nimeni nu ştia exact dacă exista între ei, cu adevărat, şi vreo legătură de sânge... Îşi dădu seama însă că mama lui nu purtase vreodată costum popular. Oare de ce?, se întrebă, mirat că abia acum descoperea acest detaliu.

Îi trecu prin minte că odată cu moştenirea - un petic de vie, livada cu vreo douăzeci de pomi (pruni, meri, nuci) şi casa bătrână -, primea şi o enigmă: mama! Copil fiind, nu îndrăznea să pună întrebări, speriat de privirile vinovate schimbate între adulţi, când era amintit numele ei. Acum, dacă tot va moşteni casa şi ce mai rămăsese pe lângă ea, o să-şi încheie socotelile cu anii aceia: avea să caute prin cutiile din pod acte, scrisori şi fotografii de la nunta părinţilor şi de la naşterea lui. Şi poate va afla şi de ce murise Irma împuşcată, la zece ani după ce se încheiase războiul. Asupra acelei morţi plutea încă o tăcere ciudată. Parcă ar fi existat un secret, de care se fereau cu toţii să vorbească. Ba chiar îl ocoleau cu dinadinsul, preferând să-l uite!

După ce a plecat la Piteşti, la liceu, apoi la Bucureşti, a uitat şi el...

Acum însă, avea să pună cap la cap tot ce îşi mai amintea din anii copilăriei, secvenţe din întâmplări şi imagini, ori cuvinte spuse de te miri cine şi prinse de el din zbor. O să cerceteze şi fotografiile Irmei, identice cu cele din casa Răduleştilor, când crezuse el că Milena era... Irma? Totuşi, poate existase între ele vreo rudenie, dacă le confundase pe cele două...

Într-o noapte, la cămin, George şi-a amintit, ori doar a visat, cum tuşa Veta o întreba pe mama: Fa, Irmo, ia spune tu, cu cine plămădişi fa, îngeraşul ăsta blonziu, de nu seamănă ioc, cu alde Pandele? N-ar fi reţinut întrebarea, ciudată i s-a părut lui, dar l-a speriat graba cu care mama îl luase de mână, îndemnându-l: Hai, Georgică, iuţeşte pasul! Hai mai repede... Dar şi-o amintea tot mai vag, ca pe o umbră aflată mereu în preajma lui. Constată că visul acela, răsărit cine ştie de unde, îi aduse un nod în gât.

Tot pe vremea aceea, băieţii cu care juca oina, şi chiar taică-său, Pandele, îl strigau Mutulică. Nici măcar Gicu! Doar ea, mama, îl striga George. Mult timp n-a înţeles de unde-i venea porecla! Nu vedea legătura între felul lui de a fi acum, şi muţenia din copilărie.


După facultate, a trecut pe acasă, pentru câteva zile, să-şi vadă tatăl şi fârtaţii din sat, înainte de a pleca în armată. S-a mirat când, în ultima seară, bătrânul Pandele i-a dat mai multă atenţie. Pentru prima dată l-a luat pe după umeri şi l-a poftit la o ţuică: Hai mă, Gicule tată, hai să bem şi noi un pahar, că ajunseşi ditamai flăcăul, inginer şcolit la capitală... azi, mâine, gata de-nsurătoare! După armată, n-ai decât, băiatule. Numai că e timpul să te decizi: rămâi la Bucureşti ori te întorci în sat? C-atunci, ar cam trebui să ne-apucăm de casa asta, s-o-ntinerim niţel. Hai să te cinstesc, mă, băiete, că doar un flăcău am, şi e ditamai ingineru', la capitală. Hai să trăim sănătoşi! Şi poate ne-o vedea şi mamă-ta de colo, de sus, că tare s-ar bucura să vadă... mă tată, mă, ce mare ajunseşi!

George nu se omora cu ţuica dar, cum nu avusese ocazia prea des să stea de vorbă cu Pandele, s-a bucurat. Sperase că băutura avea să-i dezlege bătrânului limba şi să-i înmoaie inima.

Au băut în tăcere şi Pandele a umplut ţoiurile din nou, întrebându-l: Mă Gicule, ştii tu, mă băiete, de unde ţi se trase porecla de Mutulică? Apoi lăsă tăcerea să crească între ei odată cu întunericul. Fiindcă erai mut, mă tată! Nu ştiu de ce, nu vorbeai şi pace! Tăceai şi ne priveai cu ochii ăştia albaştri, ai maică-tii, şi parcă ne luai pă toţi la judeţ, mă băiatule! Nu ştiam ce-i în mintea ta, că ori tăceai ca o piatră, ori dispăreai cu zilele. Apăreai numa când te răzbea foamea, jigărit ca un ogar, supărat dar la fel de mut. Eu nu-mi aduc aminte, tată. Ce motiv aveam să fiu supărat? Îţi făceam necazuri? Te supăram eu? Nu tu, Gicule, tată! Da..., io crezui mereu că descoperişi tu ceva, că p-atunci, dupe război, erau vremuri tulburi, mă băiete. Ori, văzuşi tu oarece, prin pădure, că colindai hai, hui toată ziulica. Că amuţişi taman în ziua în care o găsirăm pe maică-ta, împuşcată... Io, mă băiete, mereu crezui că din asta ţi se trase muţenia. Tu nu-ţi amintişi chiar nimic? Nici acu?... insistase bătrânul, cercetându-l atent. În cele din urmă, văzând Pandele că Gicu nu-şi amintea, oftase uşurat, schimbând vorba.

Despre moartea Irmei însă n-au mai vorbit. Nici atunci, nici altădată. Şi, cum nimeni nu părea dispus să-i răspundă la întrebări, George plecase în armată tot nelămurit. Doar madam Sterescu, proprietăreasa din Bucureşti, la care a stat în gazdă, fusese mai înţelegătoare şi, de parcă le ştia ea pe toate, îi dăduse tot felul de explicaţii, care mai de care mai bizare: despre dezertori şi ţărani fugiţi în munţi, la partizani, sau chiar despre spioni, după modelul cărţilor ei poliţiste, cu care îşi umplea nopţile de văduvă. Drept e că îl învăţase destule, biata de ea, Dumnezeu s-o ierte. În orice caz, îl vindecase de muţenie! Şi tot ea îl ajutase, peste ani, să treacă şi peste divorţ.


Dar, dacă a fost el de acord să divorţeze de Margareta, după cinci ani fericiţi, îşi spuse George cu un vag sentiment de culpă, a fost doar pentru că aşa a vrut ea. Nu înţelegea nici acum de ce, căsnicia lor întemeiată pe dragoste s-a destrămat aşa de uşor? În ciuda sarcinilor pierdute, cinci ani s-au înţeles perfect. Şi ce nuntă frumoasă au avut! El a acceptat despărţirea numai din dragoste pentru ea. N-a mai suportat s-o vadă cum se chinuie, obsedată de copil. A sperat că odată despărţiţi, va renunţa la idee şi îşi va găsi rostul ei...

De fapt, când se îndepărtase de Margareta? O iubise cu adevărat sau, fascinat de frumuseţea ei, trecuse de la admiraţie şi pasiune, la obişnuinţă, mulţumit de prezenţa soţiei lui şi de confortul oferit? Oare, dragostea lor dispăruse cu totul? Totuşi, era femeia pe care o iubea, care se încăpăţânase, în zadar, să-i facă un copil. Cu orice preţ! Împreună suferiseră la fiecare sarcină pierdută, trecând de la bucurie şi speranţă la neputinţă şi o vină difuză. Pentru că jucându-se cu propria viaţă, Margareta îl făcuse să se simtă vinovat! Anii care trebuiau să fie cei mai frumoşi i-au trăit între speranţă şi spital, între nebunia cumpărăturilor pentru copil şi depresiile ei prelungite. El îşi triplase clientela, ea, în schimb, continua să adune jucării, costumaşe bleu şi chiar roz - concesie făcută destinului, în schimbul copilului dorit. Viaţa lor devenise un balansoar: nopţi de dragoste şi... luni de depresie! Cu timpul, locul iubirii îl luase compasiunea...

Gata, îşi spuse George Anineanu, realizând că tocmai sărise de patruzeci. Anii aceia ţin de trecut iar adevăratele mele probleme sunt legate de viitor. De ce, oare, nu putea să aibă o relaţie stabilă? Parcă nu-şi mai găsea locul... sau rostul, cum ar spune Milena. Dar eu nu mă simt deloc bătrân! continuă, infatuat, în timp ce căuta pachetul cu ţigări. Avea un sentiment confuz, ca o presimţire, că după ce va ajunge din nou acasă, viaţa lui va porni pe alt făgaş. Opri maşina şi, după câţiva paşi, rupse o mână de iarbă, mirosind-o. Începea să se usuce... dar parcă tot îi amintea de parfumul acela, Sauvage...

Oare când au început fantasmele lui? se întrebă, rătăcit printre amintiri şi chipuri din trecut. La Piteşti, când privea de departe fetele, ca pe nişte zuze nebune, prea izmenite pentru el, preocupat de fizică şi sport? Pe atunci era în echipa de baschet a liceului, iar fâţele de la Pedagogic semnau condica la fiecare meci ca să le facă lor galerie. Cum avea un metru optzeci, le privea de sus, dar nu le dădea atenţie. Doar cu Milena şi Elvira schimba câte o vorbă, doar erau consăteni. În plus, voia să le arate că şi el putea să fie politicos, chiar aşa, orfan de mamă.

Izbucni în râs, amintindu-şi cum le porecliseră băieţii pe cele două prietene: Elvira-brigadira şi Leanţa-cotoroanţa! Milenei nu i se potrivea deloc! Te pui însă cu puştii? Stupizi! Cruzi şi teribilişti! În comună erau multe fete care-i ieşeau în cale dar, cine ştie de ce, de Milena îl lega ceva special. Într-un fel, ei doi semănau! Şi nu doar fizic. Cu ochi albaştri şi faţa prelungă, era varianta lui feminină. Observaseră şi alţii, aşa încât, la Piteşti, colegii de liceu crezuseră că sunt fraţi!

În vacanţe, o mai jucase el la horă duminicile, dar în toamna dinainte să plece la facultate, se înflăcărase rău. El şi Milena se învârtiseră ca apucaţii în mijlocul cercului până când, înfierbântaţi şi roşii la faţă, se opriseră abia respirând, privindu-se altfel decât înainte, de parcă aşteptau să se întâmple ceva. Misterios. Intimidaţi de chicotelile celorlalţi dansatori, opriţi să-i privească, şi-a imaginat şi el, poate odată cu ceilalţi, că Milena ar putea fi iubita lui! Brusc, descoperise că îi era dragă... pentru aerul ei de boboc abia deschis, rotindu-se asemenea florii-soarelui, după lumina bărbatului. Iradia tandreţe şi bunătate, pe lângă frumuseţea frustă ce aştepta să fie culeasă. Şi a fost. Dar nu de el. Pentru că a apărut fiul Vâlcenilor, tehnicianul, care a luat-o la dans şi tot ce îşi imaginase el în timpul ultimei învârtite, n-avea să se mai întâmple. Ştefan avea să i-o fure de tot!

În toamna următoare, prima lui vacanţă de student a început cu o surpriză amară: Lena-Milena era măritată şi aştepta un copil. Nu l-a învinuit pe bărbatul care, ştiind clar ce voia, acţionase în propriul interes, în timp ce el, confuz şi naiv, abia se descoperea pe sine. Pe Milena nu putea fi supărat, orice ar fi făcut. Aşa încât, s-a întors la facultate, a terminat-o şi a plecat în armată...


George zâmbi, amintindu-şi vara în care, proaspăt inginer electrotehnist, cu armata făcută şi post în Bucureşti, s-a întors acasă. Acum ştia că nu o făcuse de dragul bătrânului, care se purta cu el de parcă-i era străin ci din vanitate. Pentru Milena şi să le arate tuturor cine era "orfanul". Şi-a propus să rămână în sat cât are chef, să-l ajute pe bătrân cât poate şi, înainte de a începe serviciul, să doarmă pe săturate.

Se trezea dimineaţa, devreme, la fel ca în armată, cosea fâneaţa, curăţa copacii din livadă sau repara câte ceva prin curtea plină de vechituri. Casa însă tot nelocuită părea, pentru că Bătrânul nu se mai ocupa demult de gospodărie. Seara, ieşea cu băieţii - flăcăi de vârsta lui - la o bere sau un şpriţ, încercând să reînnoiască legăturile din copilărie. A înţeles repede că era o iluzie, mai ales că unii îl priveau tot ca pe Mutulică. Duminica însă nu pierdea nici o horă, dansând cu toate fetele nemăritate care, visându-şi alesul, îşi puneau mari speranţe în el.


Curând, locul Milenei - la care visase ca la o icoană, încă din Duminica floriilor şi chiar mai târziu, în cătănie -, l-a luat Margareta, sora ei şi mezina Răduleştilor! Era doar o fâşneaţă de fată, dar flăcăii, şi nu doar ei, o considerau frumoasă, isteaţă şi numai bună de măritat! Terminase Liceul pedagogic şi era învăţătoare în Vlădeşti.

Câteva duminici a luat-o la dans, apoi, i-a ieşit înainte la troiţa dintre sate, de unde pornea drumul Gorganului, până când s-a trezit prins într-un vârtej ameţitor de sentimente. Ori de câte ori o întâlnea pe fătuca blondă, cu părul împletit în două cosiţe, lungi până la fund, îşi spunea că trebuie să-i fie nevastă. Dumnezeu ştie ce-l mâna să se însoare, aşa, deodată, că şi burlac, o ducea foarte bine. De vreo zece ani, madam Sterescu, proprietăreasa, avea grijă de el mai ceva ca o mamă. Şi, oricum, el lucra în ture şi era la serviciu până noaptea, căutând să descopere cele mai noi secrete ale televizoarelor.

Dar George Anineanu a decis să se însoare şi... Punct!

Era convins că avea destulă experienţă ca s-o cucerească pe Reta. Pe de altă parte, n-avea niciun motiv să-i dezvăluie zvăpăiatei obsesiile lui de "flăcău ne-nceput", cum numise madam Sterescu experienţele lui de holtei. Şi, cu atât mai puţin sentimentele lui pentru Milena! Ce rost ar fi avut să-i spună că i-a dat inima ghes, cândva, spre sora mai mare, ori spre alte fete şi tinere femei, colege sau cliente din Bucureşti, care îl chemau să le repare televizoarele? Doar nu era să stea degeaba! Ori să le refuze, îşi spuse, şi îşi aprinse o nouă ţigară. Oftă adânc la amintirea primelor sale descoperiri erotice şi trase fumul cu sete, de mai multe ori, până când simţi arsura la buricul degetelor şi o stinse.

Odată depăşită prima emoţie în relaţia cu femeile, pentru care avea să-i fie recunoscător doamnei Sterescu, văduvă de la 30 de ani, George învăţase să fie stăpân pe dorinţele ce îi cotropeau trupul tânăr şi neliniştit. Şi-a trăit tinereţea din plin, cu surplusul ei de energie şi dorinţe, împlinite sau amânate, convins, de fiecare dată, că le va transforma în iubire statornică. Sau cel puţin în performanţă amoroasă. În acei ani, energia lui se mutase acolo, jos, în cel de al doilea cap al fiinţei lui, furându-i atenţia de la cursul de Matematici superioare sau de Instalaţii electrice, ori de la vreo schemă sofisticată de televizor M 6. Nu o dată a fost silit să folosească duşul ca să scape de nelinişti şi să se concentreze la proiectul sau la examenul următor.

În armată a fost mai simplu. Era deja inginer, sigur pe postul lui şi liber ca pasărea în zbor. În acel an şi jumătate de cătănie, a cunoscut destule femei. Atunci a descoperit el, uimit, că fetele erau mai ştiutoare decât el în ale dragostei şi mereu în căutare de soţi! Aşa a căpătat experienţă cu unguroaice zvelte şi drăcoase, angajate strungăriţe la fabrica Breiner Bella, undeva spre Dârstei, la marginea Braşovului; cu oltence brunete, repezite la treabă şi cu vorba iute ca ardeiul, venite să ţeasă stofe la "Partizanul"; a curtat săsoaice trupeşe şi liniştite, dar prea arogante pentru gustul lui, pentru că aşteptau serenade, flori şi mai ales cereri în căsătorie... Mai ambiţioase decât toate erau însă moldovencele! Venite cu toată familia în oraşul de la poalele Tâmpei, ca să scape de sărăcie, se calificau în uzină, la "Strungul" sau la "Tractorul", la "Steagul Roşu" sau ca picoliţe şi ospătăriţe în sistemul de turism. Vesele, frumoase, cu spirit comercial şi isteţe foc, îşi trăiau tinereţea din plin, dispuse oricând să facă dragoste, dar gata să pună lesa pe tine, dacă le cădeai cu tronc.
- Aşa că ţin-te bine, băiete, altfel, nu te mai scăpă nici dracul! îşi spuse George cu voce tare şi, izbucnind în râs, îşi aprinse o nouă ţigară. Încins de amintiri, trase maşina sub un nuc bătrân, să se răcorească. Atunci învăţase el de la o Mihaelă, să lălăie Trandafir de la Moldova, iar de la o Mărie din Tg. Jiu, Radu mamii, Radule! Şi tot în vara aia, o unguroaică din Gheorghieni, parcă Marico, nu s-a lăsat până nu l-a învăţat ceardaş!

Îşi fumă ţigara cu gesturi lente, încercând să se desprindă de trecut, mirat că deşi era luni de dimineaţă, şoseaua era liberă. Luă pielea de căprioară de pe bord şi şterse geamurile, întrebându-se când i se stricaseră ştergătoarele. Când ajunse la jumătatea ei, o stinse în scrumiera de la bord şi urcă la volan. Câţi ani au trecut de atunci? Aproape două decenii. Iar acum?

Acum era în maşină, divorţat de ani buni şi mai singur ca niciodată. Şi, chiar dacă nu mai era Mutulică, asta nu-l ajuta prea mult. Timpul trecuse otova peste el, ocupat cu scheme de televizoare...


După primii doi ani de căsătorie, viaţa lui nu se schimbase prea mult. Pleca dimineaţa la fabrică, stătea ore întregi în faţa câte unui televizor, înconjurat de instrumente de verificat, iar după orele de program, alerga la clienţi să repare aparate de radio sau televizoare ruseşti Temp 2. În celelalte după-amieze, adică joia şi sâmbăta, se întâlnea cu colegii la o bere. De fapt, era bărbatul tipic de treizeci de ani, îndrăgostit de nevastă, pasionat de meserie, dar şi de poker şi bridge - devenite tabieturi încă din studenţie. Priorităţile lui se modificau după chef. Desigur, îşi dorea un copil, băiatul lui, dar dacă Reta nu reuşea, nu făcea din asta un capăt de ţară. Pentru el, funcţiona încă ideea: Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Şi apoi, programul lui era perfect: muncă, amici, nevastă...

Înainte îi apăru scena la care fusese martor în primul lor concediu, petrecut acasă, în Slănicul Aninoasei. Era o seară plăcută, de august, şi cele două surori, Milena şi Reta stăteau de vorbă în faţa casei, sub bolta de viţă plină cu ciorchini rozalii. Fără nicio intenţie, a auzit confruntarea dintre ele prin fereastra deschisă a dormitorului încât, parcă ar fi ascultat la radio: Tu, soră-mio, spunea Reta cu un aer superior, tu nu ştii ce-i aia dragoste adevărată! Faci copii unul după altul, ca o iepuroaică. Anul şi plodul. Habar nu ai ce-i voluptatea! Nici nu-ţi închipui ce facem noi, Jorj şi cu mine... Cine, fa? Jorj, tu, soţul şi iubitul meu. Ce te uiţi ca viţelu' la poarta nouă? Gicu, fraiero! Îi spun Jorj, pentru că aşa se poartă la capitală. Între colegii şi amicii lui. Pricepi? I-auzi, ia! Jorj, ai!? replicase Milena, pe un ton sarcastic.

Întins pe pat, în camera din faţă, urmărise amuzat discuţia celor două surori descoperind, după voce, ton şi frazarea repezită cum gelozia, iniţial abstractă, se ridica între ele ca un zid. Oare el era de vină?

Dar Milena continuase, neaşteptat de sigură pe ea: Şi de ce, fa, ar trebui să-mi închipui io ce faceţi voi în pat? Ha? E treaba voastră cum vă iubiţi, aşa cum e doar treaba mea să fac câţi copii vrem noi, Ştefan şi cu mine. Slavă Domnului! avem cu ce-i creşte, n-o să-ţi cerem ţie, pomană. Cine, ce treabă are? Nu dăm socoteală decât lui Dumnezeu. Nimănui altcuiva.

Soţia lui tăcuse, în timp ce Milena continuase, revoltată: Zău, soră-mio, ce ghiavolul vorbişi aşa de mine şi de îngeraşii mei? Auzi colo, iepuroaică! Tu de ce nu făcuşi copii, fa, cu alde Gicu, ori Jorj, cum îi ziseşi, dacă tot eşti maistră în hâţânat, după cum te lăudaşi? Însă Margareta plângea; mai întâi încet, apoi cu sughiţuri, şi el şi-o imaginase în bluza albă, din mătase naturală, pătată acum de lacrimi. Dar Milena continuase: Acuşi, de ce-ţi pişă ochii, fa, Reto? Ce motiv ai, după ce-mi otrăvişi mie sufletul?, supărată pe ea însăşi, că s-a lăsat provocată de Reta, vorbindu-i altfel decât îi era felul.

Abia atunci a conştientizat, cu adevărat, trauma soţiei sale: Sunt amărâtă rău, tu, Milenă. Nu mai ştiu ce să fac. Am pierdut sarcina, Leanţă! Fătul meu avea deja patru luni. Toate analizele au fost bune. Sunt sănătoasă tun, dar niciun doctor nu ştie să-mi spună ce s-a întâmplat. Nu mai ştiu ce să fac, sora mea! Şi era băiat, tu, soră-mio! Blond şi frumos... ca Jorj! Şi, printre lacrimi, Reta i-a povestit cât a suferit fizic, dar mai ales psihic după pierderea copilului.

Deşi fusese tot timpul lângă ea încercând s-o aline, s-a simţit vinovat. O urzeală tainică, ţesută din neputinţă şi durere, îl apărase atunci de suferinţa Retei. I-a fost alături zi şi noapte. Dacă doctorii n-au reuşit s-o ajute, cum ar fi ştiut el s-o facă? Şi ideea că tot ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus i-a apărut din nou, ca o evadare de sub presiunea noii lui suferinţe... Dar cum ar putea un bărbat adevărat să accepte nerozia asta? se întrebase imediat, confuz şi nesigur încă de ceea ce le era scris sau de ce aveau de făcut! Şi-a amintit că avea doar opt ani când, stând de veghe lângă Irma, fără suflare, auzise pentru prima dată acea consolare, abstractă şi indiferentă, prin care orice nenorocire e pusă pe seama unei voinţe superioare, absolvindu-i pe oameni de vină şi răspundere...


Lucrurile trebuie judecate la rece, îşi spuse, convins că el nu avea nici o vină, dar preocupat încă să priceapă relaţia dintre cele două surori. Doamne, şi ce frumoasă era, îi trecu prin minte, simţind cum e cuprins de un val de duioşie. Frumoasă şi plină de draci! Gata oricând să facă dragoste. Dar uite că oricât s-a străduit, n-a reuşit să facă un copil. I-ar fi plăcut să aibă un fiu, să-l înveţe cum e cu ştiinţa asta, a comunicării prin televiziune, care l-a fascinat din liceu. I-ar fi plăcut să meargă împreună la înot, să joace baschet şi fotbal... Într-o zi, chiar i-a trecut prin minte să adopte un copil, abia născut, dar n-a vrut s-o rănească...

Nu-i reproşa nimic Margaretei. Doar îi părea rău că suferă şi e nefericită. Se încăpăţâna să aibă un copil şi tot încerca, dar prin luna a patra corpul ei nu mai suporta fătul şi copilul era expulzat. Apoi, intra într-o lungă perioadă de depresie. Până şi serclajul se dovedise inutil...Şi astăzi, după atâţia ani, când se aprindeau televizoarele în secţie şi sute de mii de imagini îi treceau prin faţa ochilor, printre ele apăreau şi amintirile cu Reta - însângerată pe targă, disperată de pierderea copilului, în timp ce lui, sunetul ascuţit al Salvării îi sfredelea creierul. După primul avort, a urmat al doilea, apoi...

O vedea cum se topeşte de supărare, iar el nu putea s-o ajute cu nimic. Neputincios, se simţea vinovat: Iubito, de ce te chinui atât? De ce lupţi împotriva lui, dacă trupul tău refuză sarcina? El ştie cel mai bine cât poate duce. Nu vezi că şi medicii s-au plictisit de noi? Sunt nervoşi că le stricăm statistica spitalului la capitolul: "mortalitate infantilă".

Dacă Reta mai spera să găsească un tratament, el se împăcase cu gândul că nu vor avea copii. Important era că o iubea la fel ca la început. Desigur, în felul lui calm, fără efuziuni sentimentale. Dar cu recunoştinţă şi... compasiune.

Cu timpul însă a constatat că dorinţa lui de a face dragoste nu mai era la fel ca la început. Trebuie să fie o anomalie, şi-a spus îngrijorat. Abia fac treizeci şi cinci! Poate sunt bolnav! Sau extenuat? Cine a pomenit bărbat tânăr să fie sătul de sex? Intrigat, a consultat imediat un medic, client important, al cărui televizor, adus din R.D.G, se strica mereu.

Dar doctorul Şerban, cu care se împrietenise între timp, l-a liniştit: Domnule, eşti sleit de muncă, de nemişcare şi de avansurile unor cliente, care te cheamă să le repari aparatele. Şi, cu siguranţă, eşti stresat de sarcinile eşuate ale nevestei. De ce te simţi vinovat? N-ai niciun motiv! Omule, problema e doar în capul dumitale. N-ai decât să-ţi iei o pauză... Înţelege că nu ai nici o vină! E clar? Da, dar ştii, doctore..., i-a mărturisit într-o seară noului amic, care apărea uneori la joile de bridge. Câteodată mă simt un cabotin care apelează la artificii - poziţii şi cuvinte provocatoare -, doar ca să placă şi să ducă spectacolul până la capăt. Dar tot mărşăluind către culme, nu mai aud muzica, nu mai trăiesc emoţia... Frate George, ţi-ai răspuns singur. Ai atins o limită. Imaginaţia dumitale refuză să mai participe, iar sub presiune, rostul actului devine invers proporţional cu plăcerea..., avea să-i explice Şerban. Ia-ţi, domnule, o pauză! Existenţa zilnică ne toacă şi ne aspiră, ne macină sufletul şi-l înghite, până nu mai rămâne nimic din el... În timp ce sexul expiră viaţă! Cu el începe un alt ciclu: sex-viaţă-moarte. Dar... fără suflet, degeaba ne agăţăm de viaţă. Pricepi! Fii, domnule, mai relaxat!


La câteva luni după ultima sarcină pierdută, lui George i s-a părut că Reta a depăşit depresia şi se simte bine. Părea veselă şi plină de viaţă iar el era mulţumit: Bine că nu mai visa la copii..., şi-a spus.

Curând însă i-a înţeles strategia. Într-o duminică dimineaţă, la micul dejun, a ascultat-o nedumerit:
- Jorj, iubitule, trebuie să ne mutăm! Şi asta cât mai repede, dacă vrem să avem şi noi un copil.
- Bine, dragă, dar stăm în buricul capitalei, într-o vilă veche, lângă Grădina Icoanei. Unde găsim ceva mai bun? Apartamentul are două camere, bucătărie şi baie... La început, ţi-a plăcut. De ce vrei patru camere? Ca să munceşti tot timpul pentru casă? întrebase, ascunzându-şi cu greu ironia.
- Jorj, trebuie să ne mutăm! Neapărat! Vreau să luăm un apartament într-un bloc nou, luminos, cu camere mari şi terasă. Şi vreau să scap de cucuveaua asta bătrână, care-mi stă pe cap.
- Dar e prea devreme, iubito, nu putem să...
- Ba nu e devreme deloc! Ne trebuie un apartament nou şi aer proaspăt. Sunt sigură că abia atunci va veni şi copilul. Tu nu vezi că zidurile astea sunt bătrâne şi prăfuite? Aţi acoperit mucegaiul cu faianţă bleu, dar casa rămâne tot o vechitură.

În toamna aceea făceau patru ani de căsătorie. Era pe la sfârşitul lui aprilie, o primăvară nebună, cu arome răscolitoare, iar teiul bătrân din colţul străzii îi dădea dureri de cap cumplite.

Deşi era joi, băieţii anulaseră întâlnirea de bridge şi George a ajuns acasă mai devreme. S-a mirat că Reta îl primea îmbrăcată elegant, coafată şi cu o rochie nouă, turcoaz. Pregătise cina - ceva uşor -, şi îl aştepta cu masa aranjată şi un vin de ţară, cumpărat pentru Paşti: Jorj, dragule, tu ştii că mi-ai rămas dator?

Uitase despre ce era vorba, aşa că a tăcut mâlc. După cină au ieşit în parc, în Grădina Icoanei, unde câţiva tineri, şi mai puţin tineri, ieşiseră la plimbare cu patrupedele: Cel mai elegant pretext de a intra în vorbă cu persoane străine, comentase el, amuzat. I-a propus Retei să-i cumpere un câine sau o pisică, pentru companie. Ea l-a sărutat, dar a refuzat ferm: Nu de câine am eu nevoie, iubitule. Sunt tânără, sănătoasă, şi am de gând să-ţi dăruiesc un băieţel. Şi vreau să rezolv problema cât mai curând, completase ea, râzând cu subînţeles.

Până atunci, George nu se întrebase dacă se iubeau. Era de la sine înţeles. Dacă erau fericiţi? Evident. Aşa încât, intenţiile ei erau uşor citit. Dar un gând ciudat s-a ivit atunci în mintea lui. Făceau dragoste pentru că se iubeau sau pentru că Margareta era obsedată de copil? În încăpăţânarea ei de a avea un copil era mai curând ambiţie. Sau gelozie? Milena avea doi băieţi şi tocmai o născuse pe Mirela...

Odată ajunşi acasă, soţia lui a luat iniţiativa: l-a dezbrăcat de sacou, i-a desfăcut cămaşa, nasture cu nasture, l-a îmbrăţişat aproape cu de-a sila şi, tot sărutându-l, a continuat să-l mângâie prin locurile sensibile! Jenat că nu el iniţiase jocul, a fost măgulit. Fericit şi, deopotrivă, nefericit. În ultimul timp, constata că mai presus de iubirea şi dorinţa bărbatului, ceva de dincolo de el îi bloca iniţiativa. Oricât de frumoasă şi ispititoare era Margareta ieşind din baie, ori când se învârtea prin faţa lui aproape goală, o admira, da... imediat, înaintea lui apăreau scene cu ea întinsă pe targă şi purtată cu Salvarea de la un spital la altul, apoi, pe masa de operaţie, cu fătul doar pe jumătate afară, în timp ce medicii se priveau neputincioşi... Şi imaginile astea apăreau tot mai des, inhibându-l. Nu mai voia să-i facă rău...

Dar ea voia să-i dăruiască copilul dorit "după chipul şi asemănarea lui"... După o scurtă reţinere, incitat de sărutările şi mângâierile ei, George alungase din minte acele imagini, dureroase pentru amândoi, lăsându-se dus în ispită. Poate că Reta avea nevoie să-şi găsească rostul ei pe lume, şi-a spus, încercând să fie la înălţime. Stimulat de trupul de zeiţă ce vibra deasupra lui cu gesturi aproape sălbatice, s-a lăsat folosit, apelând la tot ce ştia mai bine, pentru a gusta plăcerea clipei. Abia mai putea să respire, darămite să apuce să-i spună cuvintele frumoase pe care orice femeie le aşteaptă în asemenea clipe. Îi era clar că nu de cuvinte incitante avea nevoie. La început uimit şi jenat de pofta ei erotică, i-a primit sugestiile tot mai încântat, lăsându-se condus către voluptate. Era fericit pentru amândoi că sexul ei, parcă nesătul, aluneca în sus şi în jos, ca într-un galop...

Brusc, smuci volanul în ultima secundă, reuşind să se ferească de bolidul "4 ori 4" ce ţâşnise pe lângă el, urmat de şirul de maşini negre.

Dezorientat, trase Dacia pe dreapta şi opri sub un copac, conştient că avea nevoie de o pauză. Pasiunea trăită cândva se şterse în spaima de accident, apoi, într-un râs nervos: A dracului pielea pe ei de şmecheri! izbucni, enervat de ştabul plecat, probabil, în control, prin judeţ. Au bani de maşini ultimul răcnet, dar nu şi pentru drumurile judeţului. Nu se mai satură de furat, de parcă au intrat în ceasul morţii!

George realiză, dezamăgit, că teama de moarte îi modificase scena de dragoste... sugerându-i mai curând un concurs hipic, în care o călăreaţă roşcată gonea pentru finişul de premiul întâi. Premiul...? se întrebă cu voce tare. Copilul! veni imediat răspunsul, însoţit de râsul lui uşor trivial, retezat însă de un spasm al inimii. La fel ca în noaptea în care galopase fericit, cu Reta. Zâmbi relaxat, eliberat de vini şi îşi aprinse o nouă ţigară.

Îşi privi ceasul şi porni motorul, în minte cu ceea ce avea de făcut:
Trebuia să ajungă în Slănicul Aninoasei înainte de prânz, să-l prindă pe primar şi, desigur, să decidă ce va face cu livada şi casa bătrână...
Apoi, va trebui să dezlege enigma ce învăluia de zeci de ani moartea Irmei, mama lui şi, poate, chiar să ceară deshumarea... Ştia că n-avea să fie deloc uşor...

Dacă va mai avea ceva timp, poate va trece şi pe la Milena, să-şi vadă nepoţii, gemenii...

(Textul face parte din romanul Cadril, în curs de apariţie la Editura NOTAROM, Bucureşti, 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (II), Argentina Firuță (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Premianţii taberei creative Scris de tine, Braşov 2019, Autori diverşi (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (I), Argentina Firuță (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum am devenit faşionistă / Good luck!, Crenguța Sandu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gol, Matei Şorodoc (4.7/5 - 12 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer