Petrecerea continuă la Paris. Sute de mii de oameni au sărbătorit pe Champs Elysees, "cel mai frumos bulevard din lume" cum le place francezilor să spună. După tragediile din anii trecuţi, Franţa şi Parisul au lăsat în urmă teroarea şi au regăsit bucuria de a trăi. Şampania a curs nu numai în vestiarul de la Lujniki, ci şi în marile pieţe din Marsilia, Lyon sau Strasbourg. La câteva ore după sosirea acasă, preşedintele Emmanuel Macron i-a invitat la Palatul Elysee pe învingătorii Cupei Mondiale. Alături de familii, antrenori, oficiali ai federaţiei.
Organismul viu
Dar nu numai. Din totalul celor peste 1.300 de persoane care s-au bucurat alături de Griezmann şi de Pogba, dintre cei mulţi care au călcat şi s-au jucat la propriu pe peluza palatului prezidenţial, 1.000 au fost copii de la cluburi de fotbal de pe tot cuprinsul Hexagonului. Poate că peste 10-15 ani, un alt micuţ cum era Griezmann în '98 la vânătoare de autografe va ajunge mare fotbalist. Ca să pricepem încă o dată de unde îşi trage seva fotbalul din ţara campioană mondială. Preocuparea pentru creşterea viitorilor jucători nu doar ca deviză goală de conţinut. Sistemul transformat într-un organism viu prin seriozitatea celor care conduc ţara, sportul ţării. Iar ţara este Franţa, loc unde nu pretinde nimeni că totul merge perfect. Dar de la ultimul ţăran din Picardia până la primul om în stat, oamenii au respect pentru lege şi pentru munca organizată. Tot lucruri obositoare şi nespectaculoase.
La Cotroceni de ce nu?
Un gest demonstrativ agapa asta de la Elysee, vor comenta spectaculoşii care le ştiu pe toate. Da? De ce nu asistăm la gesturi similare ale preşedinţiei României, doar pentru că noi nu câştigăm Cupa Mondială şi nu avem ce sărbători? Strălucim în alte sporturi. Tenisul de exemplu. Ia gândiţi-vă! Cum ar fi fost ca la întoarcerea glorioasă a Simonei de la Paris (obsedant, tot Paris!) preşedintele Iohannis să fi invitat la Cotroceni alături de câştigătoarea de la Roland Garros şi două-trei sute de mici practicanţi ai tenisului? Păi, cum să fie?, el nu a invitat-o nici pe Simona, darămite nişte puşti care să strice tufele de trandafiri de la palat!
Dimensiunile unui proiect
Federaţia Franceză de Fotbal număra 2.160.788 de practicanţi legitimaţi pe 30 iunie 2017, dintre care aproape 159.128 de femei. 14.993 de cluburi care dispută un total de 836.135 de meciuri pe an! Să privim aceste numere. Poate aşa vom înţelege împreună amploarea fenomenului. Rădăcinile proiectului. Este ultima statistică afişată pe site-ul federaţiei cu sediul la Paris şi pe al cărei preşedinte, Noel Le Graet, domnul acela semipleşuv, cu ochelari, nu l-a băgat nimeni în seamă la festivitatea de premiere de la Moscova. Acesta ar fi încă un semn de normalitate. Iar normalitatea cuviincioasă nu are obiceiul nici să strige, nici să dea din coate.
Fotbalul care salvează
Într-o ţară cu o populaţie de 67 de milioane de locuitori, peste două milioane sunt jucători legitimaţi. Profesionişti, semiprofesionişti, amatori. Centrul naţional de la Clairefontaine, înfiinţat în 1976 la iniţiativa lui Fernand Sastre, fostul preşedinte al FFF, este considerat acum cea mai de prestigiu instituţie a fotbalului din lume. Franţa a devenit cel mai mare producător global de talente, unul care alimentează Ligue 1 şi care exportă excelent în cele mai importante campionate ale Europei. Şi altceva încă prea puţin observat de noi, ăştia care le-am fumat pe toate. Rolul integrator al fotbalului. Etnic şi social. Vă daţi seama câţi copii din medii defavorizate au fost salvaţi pentru societate prin cooptarea în cluburile de fotbal? Iar prin "medii defavorizate" nu citiţi doar familii de migranţi!
Dacă unii vor vedea în aceste rânduri (încă) o odă închinată ţării campioane mondiale, este treaba lor. Productiv ar fi să lăsăm un pic mai jos nasul şi coada şi să învăţăm ceva din povestea Franţei. Acum mai bine de 40 de ani, noi i-am învăţat handbal, aşa că nu ar trebui să ne fie ruşine. Nici cu gluma în oglindă pe care le-am făcut-o noi cu "Ferrailles!". Că doar au simţul umorului.