Încercând, matern, să situeze în timp primul gângurit, istoricii limbii române menţionează uneori, cu reţinerile de rigoare, îndemnul Torna, torna, fratre, pe care Theofan bizantinul afirmă în Cronografía sa că l-ar fi adresat, în anul 579, nu se ştie cui sau de ce, unul din soldaţii înregimentaţi sub Martin şi Comentiolus, în luptă împotriva avarilor. Prin inconştientă distilare de erudit sau simplă ereditate romanică şi românească - poetul descinzând din întâlnirea între urmaşi de voievozi de Chioar şi corsicani de Luri stabiliţi în Moldova la sfârşitul secolului al XIX-lea - Emil Botta ajunge la o rostire în ecou. Ritmul s-a modificat uşor, versul complineşte aluziv un enunţ fără îndemn explicit, contextul e altul. Şi totuşi, urechea se încăpăţânează în a recunoaşte inflexiuni care au mai fost, cândva, demult, înregistrate. "Aiure, frate, aiure" propune Botta cu urechea aţintită spre trecut şi cu sufletul presimţind viitorul. Desprins din albia poeziei gazdă versul poate uşor deveni deviza fără ţară a celor care au emigrat, emigrează, ar emigra, în vorbă, în gând, în faptă.
Lupta, 1 martie 1989
Toamnele sunt pătrate
Jacopone da Todi - "l\'autunni son quadrati...". Şase sute de ani mai târziu, tot atât de impenetrabil, enunţul continuă să îmbie. Nu numai toamnele. Ci şi maturitatea, erudiţia, recoltele de orice fel, apogeul care precede dezagregări, durerea. Progresul e pătrat, pătrată prosperitatea, adaptarea pătrată, fidelitatea, continuitatea, lealitatea - pătrate la rându-le. Nerotunjind, fixat, pătrat.
Lupta, 1 martie 1989
Texte din volumul Fluviul Alfeu sau despre exil şi întoarceri de Sanda Golopenţia, Editura Spandugino, 2017
