Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Miracolul plecărilor / Iniţieri paradoxale


Sanda Golopenţia

24.03.2018
Editura Spandugino
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Miracolul plecărilor
 
Posibilitatea de a călători în străinătate şi posibilitatea de a emigra sunt deseori văzute în România ca feţe înrudite ale aceleiaşi revendicări.
 
Ambele au în comun plecarea din ţară. Fie temporară, fie definitivă, aceasta a devenit pentru mulţi pozitivă în sine. Pregătirile de plecare redau prospeţime, vitalitate, plăcerea de a plănui. Ele reprezintă o perioadă colorată într-o existenţă programată cenuşiu şi sărac. Înainte de a porni la drum prietenii se adună şi se bucură în comun. La întoarcere, dacă plecarea e cu întoarcere, ei vor asculta la nesfârşit istorisirile drumeţului norocos. Când plecarea este marea plecare, tot prietenii sunt cei care, rămaşi stingheri pe peron sau la aeroport, zâmbesc radios şi te privesc încrezător, plini de elan. Plecarea este, în lumea din care venim, un miracol în sine. Plecarea este mirifică.
 
Ca desprindere, fie şi momentană, din marea tristeţe şi apăsare a vieţii de zi cu zi, plecarea pricinuieşte trăiri atât de intense încât personalitatea călătorului îşi descoperă brusc faţete nebănuite. Oameni prudenţi şi aşezaţi pleacă la drum copilăreşte, fără un ban în buzunar - căci rari sunt cei cărora li se dă dreptul să convertească sume minuscule în valută atent drămuită. Alţii, eleganţi şi rafinaţi, transportă dezinvolt printre haine şi cărţi salamul, pesmeţii şi caşcavalul asudat din care se vor hrăni pe durata drumeţiei. Colegi care predau cursuri la facultate mi-au povestit cum dormiseră prin parcuri, pe bănci, în nopţile de vară, prin gări şi aeropoarte, în sălile de aşteptare, atunci când era frig. La Viena, la Roma, la Paris.
 
Şocul plecării poate converti o călătorie turistică sau profesională în emigrare. Oameni care au plecat fără "intenţii de viitor" sunt brusc lipsă la apel. În ciuda faptului că au lăsat în ţară, drept garanţi şi ostateci, copii, soţii sau soţi; că au plecat la recomandarea şi "pe răspunderea" cuiva: că a trebuit să dejoace, pentru a "rămâne", vigilenţa mercenară a celor care, în delegaţiile ştiinţifice sau în grupurile O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), sunt puşi să supravegheze şi să împiedice orice ,,evadare".
 
Chiar dacă lucrul nu e sortit să se întâmple, din punctul de vedere al autorităţilor orice drum în străinătate este o plecare definitivă în germene, iar cel care îl solicită se deosebeşte de emigrant numai prin faptul că îşi tăinuieşte intenţiile ultime.
 
Călătorii cu fapta, cu vorba sau cu gândul nu jubilează în zadar. Autorităţile nu se încruntă şi nu se îndoiesc fără rost. Este, în fiecare plecare, cât de măruntă, un sâmbure de libertate care deschide la infinit drum nădejdii, ieşirii din carantină şi lozincă, vieţii.
 
Lupta, 15 iunie 1985
 

Iniţieri paradoxale
 
Atât cel care încearcă să obţină un paşaport turistic cât şi cel care solicită aprobarea plecării definitive din România pătrund într-o zonă, inaccesibilă privirii cetăţeanului obişnuit, în care raporturile, mai mult sau mai puţin înfrumuseţate, dintre autorităţi şi individ îşi dezvăluie, uneori pentru prima dată, faţa aberantă ascunsă.
 
Iluzia iniţială, care se spulberă rapid, este aceea a posibilităţii de a-şi pleda cu succes cauza proprie. E mai greu de călătorit pentru un român - gândeşte cel în mintea căruia a mijit ideea unui drum prin lume - dar, dacă argumentele mele sunt corecte, dacă nu încalc nici una din legile şi dispoziţiile în vigoare şi dacă perseverez, nu văd de ce n-aş obţine un răspuns favorabil. Cei cărora li s-a refuzat paşaportul au avut poate "complicaţii la dosar", "rude în străinătate", "manifestări duşmănoase", cazul meu e, în schimb, limpede, simplu, banal. Petiţionarul redactează cereri clare, vorbeşte calm, aduce argumente convingătoare, respectă orele de audienţă. El îşi pregăteşte de acasă răspunsuri logice şi precise la întrebări pe care se străduieşte să le prevadă. Funcţionarul căruia i se adresează pare a asculta şi înţelege. O şi face, dar nu în ipostaza lui oficială, după cum va descoperi treptat personajul nostru. Cum însă timpul trece şi lucrurile nu înaintează, în mintea solicitantului îşi fac loc, obscure, teama şi revolta. Dar dacă, de fapt, m-am înşelat şi tot ceea ce îşi propune individul din faţa mea este să-mi facă imposibilă, mie ca şi celorlalţi, orice ieşire din ţară? Apare în acest moment cea de a doua iluzie, nu mai puţin primejdioasă decât prima, aceea a luptei pe viaţă şi pe moarte cu funcţionarii pentru a obţine nu un paşaport ci, mult mai important, confirmarea faptului că este, aşa cum o crezuse înainte, un om totuşi liber. Solicitantul scrie cereri într-un ritm care se accelerează mereu. Le expediază recomandat, la toate instituţiile imaginabile. Cererile nu se mai deosebesc între ele. Unul şi acelaşi text serveşte drept răspuns la orice înştiinţare, se adresează frenetic orişicui.
 
Călătoria în străinătate, dar mai cu seamă emigrarea sunt, în fapt, pentru român, prilejul unei ciudate, paradoxale iniţieri.
 
Ciudată întâi de toate pentru că această iniţiere nu e dorită câtuşi de puţin nici de statul iniţiator şi nici de solicitantul iniţiat. Ea se produce împotriva voinţei celor doi parteneri. Ea nu este centrală, percepută ca esenţială de individ, ci mai degrabă văzută de el ca un element accesoriu, ca un câştig negativ amar de pe urma a ceea ce păruse a fi un demers anodin şi rutinier. Ea este la început evitată, contracarată, iar ulterior acceptată ca ineluctabilă de către reprezentanţii din ce în ce mai împuterniciţi ai ministerului de resort.
 
În al doilea rând pentru că iniţiativa nu revine iniţiatorului şi nici nu rezultă dintr-un consens oarecare între iniţiator şi iniţiat. Cei care iniţiază, în speţă "organele de stat", lanţul nesfârşit de funcţionari indiferenţi, convinşi, paşnici, combativi, ostili, prietenoşi, nu vin în întâmpinarea solicitantului spre a-l iniţia. Ei se feresc chiar din calea acestuia, într-un joc de-a v-aţi ascunselea nu lipsit de peripeţii. Solicitantul novice este cel care preia rolul activ. El e cel care alege, fără a o percepe măcar, momentul şi contextul iniţierii, atunci când decide să "facă cerere".
 
În al treilea rând, iniţierea de care vorbim este o iniţiere negativă. La sfârşitul ei, individului nu i se conferă un drept în plus, o funcţie nouă în comunitatea care a găzduit procesul de iniţiere, o capacitate acţională de care nu dispunea anterior. Statutul lui cognitiv se modifică, e drept, prin dispariţia iluziilor de libertate, dar această modificare nu are cum pricinui un spor de integrare în socialul oficial; dimpotrivă, ea va problematiza acut apartenenţa individului la ordinea existentă şi va pune forurilor de decizie problema neutralizării sau a expulzării celui care ştie prea mult.
 
În sfârşit, şi derivând din cele spuse anterior, iniţierea aceasta are drept rezultat nu integrarea individului în comunitatea din care face parte sau pe care o reprezintă iniţiatorul ci, dimpotrivă, excluderea fără revenire posibilă a iniţiatului din cadrul comunităţii căreia îi aparţinuse anterior. Într-adevăr, în timp ce o iniţiere propriu-zisă este urmată firesc de ceremoniile de agregare a individului la comunitatea iniţiatoare, procesul iniţiatic paradoxal de care vorbim este urmat de o serie de ceremoniale, mai mult sau mai puţin obligatorii, menite să rupă individul nu numai de comunitatea oficială, ci şi de cât mai multe din comunităţile româneşti imaginabile.
 
Lupta, 1 ianuarie 1986
 
Texte din volumul Fluviul Alfeu sau despre exil şi întoarceri de Sanda Golopenţia, Editura Spandugino, 2017
 
 
 
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (I), Alexandru Stănescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cadril, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Darul, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro cum am început să beau cola, apoi cola zero, Andrada Ionescu (3.6/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer