Schiţa

Schiţa proiectului e luată din revista de ştiinţă de luna trecută, fiindcă se ştie că nu mai există invenţii pe lumea asta. Dar Timmles e fericit chiar şi aşa.

Lucrează la o valvă din partea tehnică de trei zile, iar eu stau şi mă uit. Asta îmi garantează că o să învăţ şi eu ceva. Când Timmles adoarme, îmi îndrept atenţia către luminile de pe bulevard şi consemnez câteva chestii în carneţelul proiectului nostru.

"Al treilea vis. Aud un cântec în surdină, dar e diferit, de parcă mi l-aş cânta eu mie. E foarte greu să îl ascult, fiindcă mă face să mă gândesc tot mai mult la mine. Aş putea să cobor, să stau sub lumina care pâlpâie, să privesc în lungul bulevardului şi să aştept. Dar m-ar ploua şi, la urma urmei, se vede destul de bine şi de aici."

Cum ar fi dacă Timmles s-ar opri măcar de data asta din sforăit? Cred că prea linişte. Liniştea aia care mă face să îmi dau seama că sunt singur. Câteodată facem schimb de roluri, dar el nu trebuie să afle asta. Când mă plictisesc prea tare felinarele de pe stradă, se întâmplă să iau valva la care lucrează şi să o demontez, orbeşte. Îi învârt toate părţile pe toate părţile şi îmi imaginez că sunt Dumnezeu. Sau măcar Timmles. Doar că el sforăie nervos, de parcă ştie exact ce fac. În 90% din cazuri reuşesc să reconstitui piesa după ce îmi trece toată curiozitatea. Asta înseamnă că partenerul meu se trezeşte fericit şi continuă de unde a rămas. În caz că nu reuşesc să îi dau de capăt, îl liniştesc spunându-i că a visat că a construit piesa, iar dacă am noroc şi mă crede, îmi dau seama că, orice ar fi visat, e în stare să o refacă şi cu ochii închişi.

Mie îmi place să disec chestii. El păstrează suficient de bine ceea ce a construit deja. Totuşi, mi-a încredinţat carneţelul de proiect. Şi acum, dacă vreau vreodată să îl deschid doar ca să mă uit în urmă, îmi dau seama că l-am dezamăgit şi cu asta.

"Primul vis. Timmles sforăie de două ori mai mult decât un om normal şi zgomotul ăsta mă deranjează. Încep să fredonez tot ce îmi trece prin cap, în şoaptă. Azi am descoperit că, dacă nu eşti ocupat şi te gândeşti să te uiţi pe fereastră, o să îţi dai seama că luminile sunt minunate. O să priveşti în gol cel puţin jumătate de oră, iar la un moment dat nu o să se mai audă nici măcar sforăitul."

Carneţelul de proiect e divizat în costuri şi procesul tehnic de construcţie, doar că eu am ales să îl umplu cu tot ce mi se întâmplă în timpul nopţilor în care nu dorm. Am noroc că Timmles nu m-a întrebat niciodată nimic despre asta. De câteva ori m-au salvat bonurile de la supermarket, când se presupunea că ar fi trebuit să notez preţul oricărei prostii cumpărate.

Ar cam trebui să vă spun ce se întâmplă aici, nu? Noi construim un fel de avion. Adică, bine, în mod normal aş zice că e un avion în toată regula, dar partenerului meu nu îi place să îl numim aşa. Avionul ăsta urmează să fie pilotat de nimeni altul decât... încă nu ne-am hotărât în privinţa detaliului ăstuia minor. Totuşi, îmi place să cred că eu o să fiu pilotul. Poate că de asta nu pot să dorm nopţile, poate că o să încep să mă gândesc la cum o să arate luminile bulevardului de sus. Sau dacă o să zburăm pe aburi de ceai.

Dimineaţă, Timmles mi-a povestit ce a visat pentru prima oară de când suntem asociaţi. Bâiguia ceva despre fluturi şi despre sistemul lor primordial de zbor. Despre un mecanism intuitiv... Cred că e singura idee tehnică pe care am ascultat-o vreodată. I-am zis că e timpul să mergem în parcare şi să punem toate piesele cap la cap, şi că o să vedem după cum îi reglăm zborul.

Seara, aparatul nostru era aproape gata. Lipsea un mic detaliu, şi anume ultima valvă a panoului tehnic. Timmles o ţinea în buzunar.

"Chiar crezi că n-am citit nimic din caietul de proiect până acum?" m-a întrebat. Părea supărat, dar nu a mai durat mult şi mi-a spus că singurul motiv pentru care reuşea să adoarmă era fiindcă citea pe ascuns ceea ce eu scriam pe ascuns. Asta m-a făcut să mă simt important, tocmai pentru că n-avea nicio legătură cu ştiinţa.

"Ar trebui să pilotezi tu, Timmles! Tu ştii ce faci. Eu o să reduc totul la fluturi. De ce să nu priveşti în gol prin hubloul ăsta către lumea de jos chiar tu? Pentru mine se vede bine şi de aici."

Când a decolat, am strâns la piept caietul de proiect, apoi am alergat sus. Mi-am pus picioarele pe pervaz cu o fracţiune de secundă înainte de deschiderea iluminatului public. Am vrut să consemnez ultimele detalii, aşa cum obişnuiam să fac după ce Timmles începea să sforăie.

"Prima realitate. Sunt singur şi am refuzat să pilotez, dar chestia asta mă face extraordinar de fericit. Mă uit pe geam şi încep să cred că trăiesc în visul lui Timmles. Acum am văzut că e lumină şi de la stele şi că strada nu e pustie. Şi îmi place tot mai mult povestea cu zborul fluturilor. Cred că e prima noapte în care am o şansă să adorm cu adevărat. Şi să visez că cineva îmi depresurizează inima cu o valvă cât o mină de creion."

Schiţa noului proiect e luată din revista de neştiinţă de luna trecută, fiindcă se ştie că nu mai există clişee în ziua de azi. Era un articol despre dragoste şi alte porcării din astea. Părea interesant.