Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gabriel şi Clara


Carmen Sorescu

10.03.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Intro

Orice poveste de succes începe cu o siluetă feminină, grăbită, care aleargă pe tocuri, lăsând faldurile rochiei să-i plesnească pulpele sănătoase. Nici vorbă să-şi aranjeze buclele stricate de vânt, merge sălbatic ca şi când ar trece printr-o pădure de fagi şi nu printre oameni. În faţa ei soarele tace, frunzele se dau de-o parte, copiii se opresc din joacă, spaţiul acela pe care-l spintecă cu pieptul lasă o urmă vădită ca un şuierat de singurătate prin vieţile trecătorilor. Mulţi întorc capul după ea, femei, bărbaţi, un copil chiar şi-a pus din greşeală îngheţata pe tricou. Dar ea merge, grăbită, nestăvilită, exact ca un personaj de roman. Nu se uită în nici în dreapta, nici în stânga, năvalnică, irezistibilă, trebuie să ajungă la uşa lui.

Şi dacă nu este nimeni acasă se uită prin gaura cheii sau prin acele crăpături care apar în urma unor atingeri, în urma unor cutremure sau prin alte spaţii special lăsate. Prin ele se pot furişa frigul, lumina, iubirea. Când cineva lasă în viaţa lui o deschidere, o crăpătură prin care-l să vezi şi după o vreme spune că de fapt nu a fost niciodată nicio nişă, că a fost ficţiune; când tăietura care credeai până mai ieri că există s-a închis brusc, când iubirea care era hrănită pe ascuns, aşa cum hrăneşti un deţinut prin plasa de sârmă ruptă a fost abandonată, nu mai rămâne decât un reflex, să vii la gard după bucata de pâine, până când într-o zi te obişnuieşti şi cu asta, că nu mai e nimic, că a fost ficţiune. Şi ulceraţiile se întind, se întind. Dar, asta nu e nimic, prin spaţiile înguste cât ochii lipiţi cel mai frecvent intră şi ies visele. Ăstora nu ai ce să le faci, nu vor nici apă, nici mâncare, se hrănesc direct din carne şi nu le pasă că prin fanta ta acum e un câmp arid, ele continuă să te mestece, să te întrebe.

Sunt anumite realităţi de care nu ar trebui să ne dezlipim chiar dacă ele trag în altă parte.
Mai aduceţi miere, mai aduceţi vin... începem!

Gabriel şi Clara

Motto: "O rană făcută de limbă este mai rea decât o rană făcută de sabie; acesta din urmă afectează numai trupul - prima, spiritul, sufletul." - Pitagora.

Stăteau amândoi întinşi în pat urmărind prin fereastră traiectoria unui avion. Dacă închidea ochii, Clara putea continua linia de pe cer în cameră. Cu ochii aproape închişi muta imaginar urma îngustă printr-un simplu gest al degetului arătător. Mai întâi o fixa de deget şi ca printr-o magie putea scrie cu fumul cuvinte prin aer. Apoi cu degetul cobora acea dâră pe pieptul lui gol, bronzat, ca şi cum ar fi vrut să înmoaie acele cuvinte în măruntaiele lui, prin viaţa lui, să-l secţioneze în mai mult de două jumătăţi. Şi aşa s-au distrat minute în şir. După care, ştiţi şi voi, dâra de avion se împrăştie, se împrăştie, jumătăţile dispar din nou, reîntregirea cerului este inerentă. În neant se absoarbe totul, până şi dragostea.

Acum însă erau ca după prăbuşire. Urmele lor se simţeau prin pat precum cenuşa după o ardere pe rug. Aproape că prin cameră mirosea a carne arsă.

Şi cam atât.
- Arată-mi limba! ceru repede Gabriel, de parcă nu-i venea să creadă că limba care fusese până adineauri în gura lui se afla încă prin apropiere.

Ea rămase cu gura închisă, dar întrebarea produsese o schimbare: zâmbea.
- Arată-mi limba, nu auzi! - repetă el. Îşi păstra expresia aproape serioasă iar tonul era răstit. Suna exact ca: "Arată-mi poşeta!"

Ea şi-a dus instinctiv mâna la buze, parcă ar fi avut ceva de apărat. Limba devenise ceva de preţ numai datorită acestei cereri.
- Arată-mi limba, hai odată! Tonul devenise uşor disperat. Din mica curiozitate ce ar fi trebuit să fie, ca urmare a refuzului ei, curiozitatea devenise mare.
- Fără glumă, trebuie să-mi arăţi neapărat limba! spuse Gabriel, foarte serios, cu privirea fixă, ca şi cum viaţa pe Terra începea şi se sfârşea pe buzele ei.

Ea râdea, râdea, cu mâna încă la gură.
- Arată-mi, domnule, limba!

Şi, atunci într-un final, ea şi-a scos vârful limbii şi l-a plimbat de câteva ori pe buzele fine, zmeuratice şi (îi spuse el) senzuale.

Îi atinse limba cu vârful degetului uşor, aproape insesizabil şi după acest gest un pic copilăresc dar aproape erotic, Gabriel se linişti: îşi pusese mâna sub cap şi continua să privească alături de ea traiectoria dârei lăsată de avion care foarte vag se mai întrezărea. Era mulţumit.

Ea s-a întors şi s-a lipit de el. Lipirea calmă şi inocentă a corpurilor avea să fie tema primei ei insomnii. Aşa cum unele plante secretă o materie cleioasă, lipicioasă, atingerea de corpul lui avea ceva seducător, încântător. Limba ei producea o salivă cu efect aproape halucinogen, încât de multe ori el nici nu mai observa că planta se urca pe el şi îşi anihila cu acest prilej propria existenţă, dar şi pe a lui, lăsându-l moale, leşinat, în timp ce mici tentacule agăţătoare îl devorau cu bună ştiinţă. Şi el se lăsa dus, luat, devorat, cu ochii în tavan, încet, încet, până la orgasm.

După care se lăsă a doua linişte. Ca filele unei cărţi, liniştea cădea din ce în ce mai puternică până urechile s-au înfundat şi nici un zgomot nu mai putea fi preluat de corp. Numai ea zăngănea prin corpul lui, cu un sunet pregnant, ascuţit, ca un clopot tibetan, şi cu toate astea el era cu ochii pironiţi în tavan, paralizat, ca după înţepătura unui şarpe veninos.

Noapte. Zi. Vară. Iarnă. Tunel. Autostradă. Iluminatoare. Văi. Munţi.
Nicio formă de relief, niciun anotimp, niciun oraş, niciun om.

În cameră nu mai era nimeni.
Era ca după Hiroşima.
Nicio mişcare.
Nicio adiere.
Niciun cuvânt.
Fluture. Muscă. Totul la pământ.
Case. Biserici. Fiinţe. Mureau oameni. Se năşteau îngeri.
Sau invers.

Apoi un câmp verde a acoperit patul.
O pajişte imensă pe care stăteau amândoi întinşi urmărind traiectoria unui avion pe corpuri. Cerul căzuse. Pământul suferise şi el modificări. Ei erau prinşi la mijloc, în cataclism. Această răsturnare, incendiu, naufragiu sau toate la un loc, a perturbat iremediabil două vieţi.

Când se pregătea să plece părea că alte mâini o îmbracă, o făcea în silă, parcă împotriva voinţei ei. Ca să îi uşureze chinul, Gabriel, ca de obicei, începu sa vorbească cu ea.
- Araţi superb şi uşor intimidant, îmi place mai mult cum iţi vine cu rochie neagră decât cu cea roşie, iar sandalele astea îmi absorb privirea ca nimic altceva. Mă trag cu totul în ele, aşa cum aş intra într-o gaură neagră.
- Aşa crezi?, întreba ea în timp ce continua să se pieptene.
- E ceva bizar cu sandalele astea, poate au mai observat şi alţii, dar desigur, numai eu pot să îţi şi spun: Nu e nici pantof, nici sanda. Asta e intrigant. Şiretul e deja îndrăzneţ... fără să vreau mă întreb dacă nu cumva ai unul şi la spate şi orice bărbat normal ar încerca să îşi facă de lucru pe lângă tine, să facă cumva să ajungă în spatele tău doar să se convingă ce anume îl aştepta acolo, ce privelişte. Tocul e bine ales, te obligă să calci rar, apăsat, dominant. Să nu mergi prin iarba să le strici şi pe-astea!
- Nu, stai liniştit, am să mă întorc cu ele intacte şi data viitoare, dacă iţi plac aşa mult.
- În fine, îmi place şi acel ciucure. E aproape neverosimil... mi se pare de-a dreptul provocator, pentru că aduce un element nou, e singurul lucru jucăuş în ţinuta ta.
- Cred că exagerezi, dar clar, eşti bun de critic de modă. Eu credeam că sunt foarte serioasă.
- Totul e serios, culoarea, rochia, expresia feţei.. şi totuşi ciucurele ar fi indiciul care mi-ar spune ca deep down în tine există şi un copil şi îţi place să râzi, glumeşti.
- Ştiu bine că am făcut această mică greşeală: am râs la prima ta glumă. Şi uite unde am ajuns.
- Ai un corp super şi de fapt orice rochie ţi-ai pune, cea roşie şi cea neagră, aproape că nu mai contează, îţi vin extraordinar.

Ea se aşezase acum pe pat şi uşor aplecată pe o parte îşi peria părul.
- Mai rămâne să spun că poziţia corpului mă face să mă gândesc la o salcie frumoasă, cu o coroană bogată, aplecată peste un lac.
- Mai bine aplecată spre tine!

L-a sărutat în fugă şi a plecat grăbită.

Şi-ar fi aprins o ţigară, de bucurie, nu de tristeţe, dar soţia urma să vină în curând şi l-ar fi mirosit. Iar ea, iubitoare, avea grijă de sănătatea lui, nu-l lăsa să fumeze.

Şi-a luat din bibliotecă o carte, aproape fără să se uite, exact cu acel gest cu care lua berea din frigider, pe pipăite, ştiind exact unde sunt cutiile. Ar fi vrut să se răcorească cu o pagină, două.

Ţârrrr. Ţârrrr.
Soneria a cutremurat liniştea care se depusese ca un praf inerent după plecare ei.
Cu siguranţă mici particule care îi aparţinuseră ei încă pluteau prin cameră.

Ar fi trebuit să dau cu nişte spray, miroase a ea, se prinde, îşi spuse. Fusese calm până atunci dar dintr-odată, în timp ce deschidea uşa îl luase un acces de panică.
- Ce faci? Ai uitat ceva acasă?
- Wow, a ce miroase aici, ai dat cu spray pentru pisică?
- Da. Chiar. Am dat cu spray pentru pisică.
- Şi ţi-e rău de la el? Pari paralizat!
- Da. Îmi revin.

Camelia urcă scările spre camera ei, Gabriel o urma, fără vreo stare anume, dar o urma să nu facă vreo greşeală, să facă ceea ce făcea în fiecare zi.
- Hai dezbracă-te. Nu am timp. Stau douăzeci de minute, ştii sunt la ovulaţie, mi-am făcut dimineaţă testul pe calculator.

Gabriel s-a oprit din mers, ascultând cum vocea ei răsuna din baie, din ce în ce mai rapid, semn că se apropia.
- Hai dragă, nu mai sta, am doar douăzeci de minute pauză.

S-a aşezat pe marginea patului în timp ce Camelia îl dezbrăca. L-a trântit pe spate şi a văzut acelaşi tavan care cu puţin timp în urmă îl dusese într-o călătorie abisală.
- Ai pielea albă, spuse Gabriel.
- Da, am pielea albă, sunt albă, rasa caucaziană.
- Ai pielea albă, repeta el.
- Da. O am.
- Ai pielea albă!

*
Clara ajunsese la spital unde soţul era internat pentru o operaţie de extirpare de colecist. Când a intrat în Spitalul de Urgenţă, primul lucru pe care l-a remarcat era că unii pacienţi mergeau cu perfuziile fixate pe nişte piedestale cu rotile şi fumau, la locul de fumat. A urcat scările prin aglomeraţia de vizitatori până la salonul în care era internat soţul ei. Ajunsă acolo, obosită, abia vorbind, nici nu apucă să spună un cuvânt că el a întrebat-o:
- Ai bani schimbaţi?
- Să caut.

S-a aşezat pe singurul scaun din rezervă căutând prin geantă.
- Spune-mi cum te simţi? A lăsat geanta şi l-a mângâiat pe mână. Azi ai voie să mănânci?
- Da, doar iaurt şi compot, dar am de ieri, nu te deranja.
- Cobor imediat dacă vrei ceva.

Şi ea s-a aplecat spre el să-şi lipească fruntea, să-l asigure că este acolo, caldă şi binevoitoare ca întotdeauna.
- A ce miroşi?
- Eu? Nu ştiu. A nimic.
- Ai fumat?
- Nuuu...
- Ba da, ai fumat, ţi-am zis să nu mai fumezi.

Spre mulţumirea ei, tocmai atunci intră o asistentă şi discuţia se mută pe alt plan. În timp ce asistenta schimba bandaje, ea deschide puţin geamul. Pe cer, deasupra stadionului Dinamo un avion lăsase o dâră de fum albă. Atunci se lipi cu capul de geam dorind să simtă dâra cum intra în ea. Aproape că îi venea să plângă. O simplă dâră lăsata de avion devenise prea mult.

Asistenta plecă iar ora de vizită era pe terminate.
- Vin şi mâine. Mâine probabil vom pleca împreună.
- Da, mâine să vii să mă iei cu taxiul.
- Sigur, deja am văzut, este o staţie de taxiuri chiar aici la colţ, mergi pe jos doar câţiva paşi.

Ea pleacă. Şi coborând scările, Gabriel ii reveni iar în minte: - Noi am făcut un salt, am sărit nişte paşi, am sărit tatonări, jocuri, teste, subterfugii, am ales o cale simplificată, am sărit prăpastia în care puteam muri şi ne puteam despărţi şi am ajuns direct la iubire, faţă-n faţă. Abia târziu, aflându-ne împreună ţi-ai arătat penajul şi eu la fel.

Deseori avea dialoguri imaginare cu Gabriel. Când se întâlneau i le mărturisea pe cele mai interesante şi el îi dădea la schimb dialogul lui imaginar cu ea.

Era vară. O vară pe care şi-o doriseră numai a lor. Dacă ar fi nins în luna iulie tot vară ar fi fost, pentru că, mai mult de atât, vara era în ei.

Vara asta umblă prin ei, desculţă, mirată, superbă... cine ar fi putut să-i vină de hac?!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Martha, Pillstone, Milly, Mihaela Pascu-Oglindă (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Estetica dezamăgirii şi investirea în scris - Fernando Pessoa, Argentina Firuță (4.8/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro ... de fată mare, Radu Bobică (4.7/5 - 66 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mireasa soarelui, Mediana Stan (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Broasca ţestoasă / Selecţia negativă, Sanda Golopenţia
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer