Câte ceva despre:

Intervenţiile artistice în spaţiul public din ultimele decenii par a se rezuma la sculpturi de varii caracteristici care ocupă, fără a le îmbunătăţi, diverse porţiuni din spaţiul oraşelor noastre. De cele mai multe ori, ele nu contribuie la înfiinţarea sau augmentarea de spaţii publice urbane contemporane, asta în cazul în care nu sunt, pur şi simplu, neglijent plasate, fără a avea un minimum de calităţi urbanistice. Sunt vecin cu o statuie bust a lui Cioran, scăpată din camion în gazonul unui rond de pe Berzei-Buzeşti, colţ cu Mircea Vulcănescu. Sper că nihilistul filosof, oriunde se va fi aflând, apreciază ironia care subîntinde aleatoriul amplasării, ca şi spatele întors oraşului, demolat, dindărătul statuii...

Nu de puţine ori, dacă li se pot găsi calităţi în interiorul modului în care sunt modelate, ele suferă, totuşi, de o întârziere de timp istoric şi estetic care pare să fie foarte greu de recuperat. Pur şi simplu, ele nu aparţin timpului lor, ci, în câteva cazuri fericite, abia secolului trecut.

De asemenea, se remarcă o dominare absolută a domeniului de către sculptură, în detrimentul altor genuri de intervenţie plastică care, uneori poate mai mult decât sculptura, să contribuie la estetizarea spaţiului public.

Care ar fi soluţiile? Iată câteva, pe care le propun colegilor din comisia avizatoare de profil, în care am fost invitat de preşedintele ei, domnul Pavel Şuşară:
Obiectele sau ansamblurile să aparţină de (cât mai multe dintre) domeniile artelor plastice contemporane, altele decât sculptura, de la frescă şi mozaic la elemente de artă video sau Realitate Augmentată (participare a mediului virtual / online la realitate), de pildă.
Intervenţiile artistice în peisaj şi spaţiu public trebuie să calibreze oraşele, fără a merge, cum se întâmplă prea des, către supradimensionare, sau de-a dreptul gigantism, ignorând scara umană şi alte atribute estetice decât monumentalismul. Ele trebuie să fie, cum se spune în limbajul consacrat, site specific, contextuale, adică, precum şi la o scară mai domoală, mai cu seamă dacă nu celebrează sau comemorează evenimente istorice.
Lucrările să devină, cu sprijinul arhitecţilor colaboratori ai artiştilor, locuri de agregare publică, de înţelegere a momentului istoric celebrat sau comemorat, de introspecţie şi, poate de răgaz, adăugând pieselor artistice elemente de signalectică, mobilier urban, text explicativ şi sens pentru concetăţenii care utilizează aceste locuri de adunare şi agregare publică.

În fine, pledoaria mea este pentru inventarea de spaţii urbane cu sens civic, cu expresivitate estetică incontestabilă, contemporane şi afine cu oraşele unde sunt amplasate, diverse ca gen plastic şi, întotdeauna, relaţionate cu locul amplasării. E de preferat, ca şi în cazul proiectelor de arhitectură, ca arta publică să provină din