Cuvânt înainte la Imagini şi cuvinte. Scrieri alese

Citiţi un fragment din această carte.


Volumul de faţă cuprinde o selecţie din opera scriitorului şi fotografului Dan Er. Grigorescu Negropontes, prea puţin cunoscut generaţiilor actuale datorită unor cauze care ţin nu de calitatea lucrărilor sale, ci de vitregia vremurilor.

Născut în 1917 la Bârlad, ca fiu al Generalului Eremia Grigorescu, învingătorul de la Mărăşeşti şi Oituz, ale cărui cuvinte Pe aici nu se trece! au rămas celebre, şi al Elenei Negropontes, descendenta unei familii bogate, Dan Er. Grigorescu Negropontes părea sortit din plecare unei vieţi lipsite de griji. Din păcate, ursitoarele nu s-au pus de acord.

La scurtă vreme de la naşterea sa, în 1919, Generalul Eremia Grigorescu moare răpus de teribila gripă spaniolă care făcea ravagii în întreaga Europă la sfârşitul Primului Război Mondial. După pierderea soţului, Elena Negropontes îşi ia fiul şi pleacă la Paris, unde trăiau părinţii ei şi o soră, astfel că Dan îşi face şcoala primară şi primii ani de liceu în Franţa, la Janson de Sailly.

Stau cam nouă luni pe an; vara şi-o petrec la moşiile familiei în Moldova. În anul 1930, Elena Negropontes, considerând că a sosit momentul revenirii definitive în ţară, îşi lichidează locuinţa la Paris, închide într-un seif unele lucruri de valoare şi acte de familie şi se întoarce acasă. Îl înscrie pe Dan la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti, în ideea de a-l pregăti pentru rolul pe care urma să-l joace în societate. Călcând pe urmele tatălui său, Dan îmbrăţişează cariera armelor, deşi este pasionat şi de fotografie şi scris. Urmează Şcoala Militară a Ofiţerilor de Rezervă şi este trimis pe front între 1942-1944, fiind decorat în luptele din jurul Bucureştiului. Nu renunţă însă nici la celelalte pasiuni şi preocupări, astfel încât, la sfârşitul celui de-al Doilea Război, îşi face debutul în literatură. Publică două volume, ambele în limba franceză: Mélange, la editura Cartea Românească, 1945, şi L'Animal, la editura Bucovina, I.E.Torouţiu, 1947.

Cele două volume par să se fi bucurat de succes, din moment ce Alexandru Ciorănescu, la vremea aceea ataşat cultural pe lângă legaţia română din Paris, manifesta interes pentru ele şi se gândea la o eventuală republicare a lor în Franţa. Grigorescu e încântat de perspectivele pe care i le oferi de a deveni cunoscut în Franţa, îi scria George Ciorănescu, prieten cu Dan, fratelui său Alexandru, într-o scrisoare din 28 mai 1947. Este anul care aduce, din păcate, schimbări dramatice nu numai în existenţa lui Dan Er. Grigorescu, ci a mai tuturor românilor.

Instaurarea regimului comunist şi abdicarea Regelui îi fac pe mulţi să plece în exil. Dan, ca descendent al Generalului Eremia Grigorescu, refuză însă să se exileze şi rămâne în ţară. Urmează ani grei. Cariera militară se încheiase. Realizează şi faptul că şansele de a se impune ca scriitor sunt zero. După naţionalizarea averilor, casa familiei în Bucureşti se umple de chiriaşi. Universul, pentru Dan, se restrânge la camera în care locuieşte, şi care i-a fost lăsată prin intervenţia lui Mihail Sadoveanu, pe care avusese norocul să-l întâlnească cu ani în urmă. Va asista neputincios la ororile din jur, la arestarea şi condamnarea elitelor politice, militare, culturale, fiind el însuşi arestat şi purtat legat la ochi pe coridoarele închisorilor pentru vini imaginare. Trăieşte o lungă perioadă de depresie şi izolare, într-un fel de exil intern. Comunicarea cu lumea exterioară este tăiată. Graniţele ţărilor din lagărul comunist, inclusiv ale "Republicii Populare Române", se închid aproape ermetic pentru două decenii. Într-o bună zi îşi dă seama că, dacă vrea să supravieţuiască, trebuie să găsească un mijloc de face faţă prezentului.

Imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, din cauza "dosarului de cadre", îl face să accepte la început slujbe grele şi umilitoare. Reuşeşte totuşi ulterior, tot prin intervenţia lui Mihail Sadoveanu, să obţină permisiunea de a fotografia pentru diverse publicaţii. Numai că, dacă uneori are de lucru, alteori trec luni de zile fără să câştige nimic şi trăieşte din vânzarea unor lucruri de valoare care scăpaseră neconfiscate.

Următoarele cărţi ale lui Dan Er. Grigorescu, publicate în ţară, aveau să fie albume de artă: Ştii că public numai imagini? îi scria el prietenului său de o viaţă, George Ciorănescu, care la 1 iulie 1947 părăsise ţara, pe care nu avea s-o mai revadă niciodată, pentru a-şi face un doctorat la Paris. Imaginea fotografică înlocuise cuvântul care nu mai putea fi nici rostit şi nici scris. Comunicarea cu lumea prin cuvinte, cel puţin pentru un timp, se încheiase. Ceea ce nu înseamnă că Dan renunţase să spună ceea ce avea de spus; numai că, în loc de cuvinte, avea să se folosească de imaginea fotografică. Multe dintre albumele sale de artă obţin recunoaştere internaţională: Delta Dunării, primul său album despre Deltă, editat de ONT, 1956, va primi medalia de argint la Leipzig. Albumului Voroneţ i se acordă medalia de aur pentru cea mai bună carte de artă la Concursul internaţional de carte de la Washington în 1963; cel de-al doilea volum despre Deltă, În Delta Dunării, apărut la Editura Meridiane, 1967, primeşte medalia de argint la Bucureşti, în 1968; volumul Brâncuşi, medalia de aur la Bucureşti în 1968 şi medalia de argint la Leipzig în 1971; albumul Paris, medalia de aur la Bucureşti în 1971. Expoziţia sa de la Veneţia, cu fotografii ale unor capodopere brâncuşiene reproduse în mărime naturală, a primit elogiile unor critici de prima mână, iar emisiunile de televiziune realizate împreună cu Dan Hăulică erau urmărite la sfârşitul deceniului şapte cu sufletul la gură de telespectatorii din România, fiind primele de deschidere spre Occident după anii de teroare stalinistă.

În primăvara anului 1968, Dan Er. Grigorescu reuşeşte pentru prima oară, de la instaurarea regimului comunist, să iasă din ţară şi să plece la Leipzig, în DDR, unde face parte dintr-un juriu de premiere a cărţilor de artă, iar în toamnă, după mai bine de douăzeci de ani, iese în Occident. Plecase, cu bani obţinuţi din vânzarea unor obiecte de valoare din casă, împreună cu Dan Hăulică, spre a realiza mai multe emisiuni despre Italia şi Franţa pentru televiziunea română şi câteva albume de artă.

Timp de câţiva ani, Dan crede că perioada grea a trecut, dar în 1971, când, după vizita lui Nicolae Ceauşescu în China, apar Tezele din iulie, Dan îşi dă seama că dezgheţul, epoca relaxării ideologice, a luat sfârşit. În aceste condiţii, pe măsură ce chinga se strânge tot mai mult în ţară, gândul de a se exila, înfiripat cu ani în urmă, după ce se născuse Sof, fiica sa, capătă din ce în ce mai multă pregnanţă. Măcinat de îndoieli, încearcă să pună în balanţă argumentele pentru o opţiune sau alta şi talgerul în favoarea exilării atârnă din ce în ce mai greu. În ciuda slăbiciunilor pe care le observă şi în societăţile democratice şi a tuturor temerilor sale, Dan Er. Grigorescu optează în final pentru lumea liberă. În 1974 se stabileşte la Paris şi devine corespondent permanent al secţiei româneşti a postului de radio Europa Liberă.

Se va angaja în lupta împotriva comunismului de la tribuna postului de radio ascultat cu sfinţenie în ţară sau participând la manifestările politice ale exilului la Paris, şi va lupta până în ultima clipă împotriva acestui monstruos miriapod fără cap, care se numeşte sau, mai bine zis, se intitulează comunism. Dan Er. Grigorescu Negropontes s-a stins din viaţă la Paris la 19 februarie 1990. A trăit evenimentele din decembrie 1989 şi a părăsit lumea aceasta cu speranţa că lupta sa nu a fost zadarnică şi că România îşi va reocupa locul pe care-l avusese în lume înainte de a cădea pradă regimului comunist impus de cizma sovietică.

Opera literară publicată a lui Dan Er. Grigorescu Negropontes, cuprinde, aşa cum aminteam mai devreme, două volume în limba franceză: Mélange, editura Cartea Românească, 1945, şi L'Animal, editura Bucovina, I.E.Torouţiu, 1947, apărute în ţară. Revista Apoziţia şi programele Europei Libere i-au oferit posibilitatea să îşi vadă o parte din scrierile sale ulterioare făcute publice. Deşi experienţe personale nefericite, anchete în timpul cărora a trebuit să facă nesfârşite declaraţii în scris, îl aduc în situaţia să deteste aproape "hârtia şi tocul", a continuat de-a lungul vieţii să scrie versuri, eseuri, povestiri.

Dacă în unele albume de artă, fotografiile apar însoţite de textele sale, alte scrieri zac mulţi ani într-o ladă, fără să vadă cerneala tiparului. Când va veni în Occident pentru a filma sau fotografia, va aduce şi câteva din ele. Atâta timp cât nu s-a decis totuşi să se exileze şi se întoarce în ţară, ele nu au putut apărea sub numele său: astfel "Compiuterul", publicat în primul număr al revistei Apoziţia din München, din 1973, apare nesemnat - Anonimus.

Multe dintre scrierile lui Dan Er. Grigorescu Negropontes au rămas, când a luat hotărârea de a rămâne în exil, în lada cu manuscrise, de unde, din păcate, au dispărut. Câteva versuri, purtând data 1969, şi câteva însemnări pe care le-am descoperit în arhiva familiei Negropontes dovedesc însă că nu a renunţat niciodată la scris. De altfel, odată ajuns în Franţa, este în scurt timp ales Membre Societaire de la Societé des Gens-de-Lettres şi în această calitate va prezenta o lucrare despre Contesa de Noailles la una din sesiuni.

Am selecţionat pentru prezentul volum acele scrieri care pot oferi o imagine a preocupărilor, a obsesiilor şi neliniştilor sale, a ceea ce îl exaspera, nemulţumea şi durea, precum şi a lucrurilor pe care le avea la inimă şi care îi aduceau o undă de mulţumire şi satisfacţie. După cum mărturisea în amintirile sale privind realizarea albumului Paris, Dan Er. Grigorescu Negropontes putea să stea la taifas secret cu lucrurile, care i se destăinuiau, i se revelau şi îi şopteau adevăruri şi taine.

Volumul de faţă cuprinde câteva lucrări făcute publice în exil, scrise la maturitate, în anii în care Dan Er. Grigorescu Negropontes a fost corespondent permanent de la Paris al Europei Libere şi a trimis sute de texte, transmise în special în Programul Politic, Tinerama şi Panorama. Am inclus de asemenea pagini de jurnal şi însemnări, câteva dintre poeziile sale, aflate în manuscris, precum şi o traducere parţială din Mélange. Am menţionat la sfârşitul fiecărei scrieri dacă a fost publicată sau transmisă pe unde, fără a putea stabili însă întotdeauna şi data, care lipsea în manuscris. Este şi motivul pentru care am renunţat la criteriul cronologic în alcătuirea volumului, de altfel şi tematic foarte jucat, date fiind multiplele interese şi variatele preocupări ale autorului. Este poate locul să amintesc că portretul scriitorului Dan Er. Grigorescu Negropontes, realizat prin textele incluse în această carte, se împlineşte prin cel făcut de Ariana Negropontes în cadrul unui lung interviu pe care l-am purtat la Paris în mai multe etape şi care, însoţit de documente, desene şi fotografii inedite, a fost publicat în volum la Editura Vremea în 2016 sub titlul: Exilul interior.

Readucerea în conştiinţa publică a operei şi activităţii lui Dan Er. Grigorescu Negropontes mi se pare un act absolut necesar. Albumele sale, puse la index în ţară după stabilirea în străinătate a autorului, nu au mai fost reeditate, cărţile nu au fost republicate, iar ceea ce a scris în exil a rămas necunoscut cititorului român. Deşi ani de zile a fost prezent săptămânal de la Paris în programele politice şi pentru tineret, la un sfert de veac de la încetarea sa din viaţă puţini îşi mai amintesc de contribuţiile sale. Este un act necesar, deoarece mi s-ar părea nedrept ca, în momentul în care activitatea exilului va fi trecută în revistă şi o nouă istorie a literaturii române va fi scrisă, reevaluând şi literatura exilului, Dan Er. Grigorescu Negropontes să lipsească din acest proces de recuperare.