Raiul pe pământ, bere şi femei goale

Citiţi un fragment din această carte.


Borges îşi imagina raiul ca o imensă bibliotecă. Idee care îmi place aşa de tare că, de fiecare dată când păşesc într-o librărie sau bibliotecă, o rostesc în gând ca pe o mantră şi îmi consolidează convingerea că raiul există.

Între paginile unei cărţi s-a întâmplat să găsesc recent Raiul pe pământ. Nu este o figură de stil, e chiar numele unui volum apărut în 2017 la editura Art şi scris de un polonez cu nume imposibil de pronunţat. Prenumele e simplu, Mariusz, însă despre numele de familie am căutat informaţii pe internet şi tot nu-s convinsă că îl rostesc cum trebuie: shci-ghi-e-ui. Szczygieł. Cartea este o declaraţie de dragoste la adresa Cehiei şi a cehilor pe care chiar merită să o citiţi, şi dacă aţi vizitat până acum Praga, şi dacă nu. Nu este un ghid turistic propriu-zis, deşi are şi asemenea părţi în care descrie opere de artă pe care le-aţi văzut poate prin oraşul de pe Vltava, dar vă garantez că o să vă facă să vedeţi Praga cu alţi ochi.

Se spune că un străin te priveşte mai obiectiv decât o poţi face tu ca localnic; asta face şi polonezul care analizează ţara vecină. Cu o privire detaşată, dar plină de afecţiune, Mariusz Szczygieł ne propune o analiză a Cehiei contemporane. Asta după ce volumul Gottland, de asemenea tradus în româneşte (în 2014, tot la Art) punea sub lupă Cehoslovacia secolului trecut. Gottland a fost recompensată cu premiul Cartea europeană a anului 2009 şi reuneşte o serie de reportaje literare din care am aflat, bunăoară, istoria fascinantă a legendarul fabricant de pantofi Tomáš Bata, care a fondat imperiul de încălţăminte ce îi poartă numele.

La graniţa dintre demers sociologic şi reportaj literar, Raiul pe pământ ne aduce în prezent. Autorul stă mult în Cehia şi observă moravurile şi obiceiurile locuitorilor. Găseşte într-o toaletă publică o inscripţie cu mesajul: "Preţuiţi bunăvoinţa întâmplătoare şi faptele frumoase lipsite de sens!"

Are întâlniri cu personalităţi precum fotograful Jan Saudek, artistul David Černý, dar şi cu vedeta de televiziune Halina Pawlowská, un fel de Bridget Jones a Cehiei, botezată "hipopotam" în adolescenţă, din cauza dimensiunilor ei uriaşe. Eram atât de enormă, încât într-o cadă normală împingeam tot surplusul de apă afară şi nu mai aveam în ce să mă înec, povesteşte ea amuzată una dintre tentativele eşuate de a-şi pune capăt zilelor. Femeia a scris cărţi cu titluri ironice precum: De ce nu m-am spânzurat sau Hipopotamii nu plâng. Despre Halina Pawlowská mai aflăm că vreme de opt ani, a avut săptămânal la televiziunea cehă un talk-show numit "Peştişorii aurii". Emisiunile au două subiecte: "Cum să supravieţuieşti..." (soţului, ajunului Crăciunului, soacrei, imaginii negative despre sine, curelor de slăbire, amintirilor frumoase şi lucrurilor de genul ăsta) şi "Cum să profiţi de..." (soţ, ajunul Crăciunului, imaginea negativă, etc)

Umorul este o constantă a paginilor din Raiul pe pământ, un umor de bună calitate, specific cehilor (şi, cum bine ştiu amatorii de literatură cehă, "instituţionalizat" de Bohumil Hrabal). Este un popor care se amuză copios, face haz de necaz şi care se declară ateu în proporţie covârşitoare. "Aici suferinţa nu este pe placul nimănui", citesc în carte, şi aflu cu mirare că cehii se feresc cât pot de plânsete, bocete, suferinţă. Au renunţat la înmormântări, statul nu acordă ajutor bănesc familiilor atunci când le moare cineva şi este pe cale de dispariţie tot ritualul trist ce însoţeşte condusul la groapă. Statistica arată că majoritatea cehilor îşi incinerează rudele decedate şi, de foarte multe ori, nici măcar nu participă la ceremonie sau nu ridică urnele cu cenuşă de la crematoriu. Surse oficiale informează că în Cehia una din trei urne nu e revendicată de familie.

Multe alte lucruri pe care pun pariu că nu le ştiaţi despre cehi şi Cehia o să le descoperiţi în acest volum de non-ficţiune.

Cum ar fi faptul că în martie 2009 a circulat un apel prin care toate femeile erau chemate să iasă dezbrăcate pe străzi ca să protesteze astfel împotriva terorismului. Inedita solicitare era alimentată de ideea că pentru un bărbat taliban e păcat de moarte să se uite la o femeie goală, dacă nu e femeia lui.

Sau că toţi cehii sunt unanim de acord că trăiesc în cea mai frumoasă ţară din lume, lucru reflectat şi în versurile imnului naţional: