Scrisul ca formă de apărare - Anul gândirii magice

Citiţi un fragment din această carte.


Joan Didion spune că, într-un fel, poţi să vezi viaţa ca pe o listă de cumpărături. Un bileţel pe care-l iei la piaţă ori la supermarket. Pe o parte scrii ce trebuie să cumperi, aşa cum a făcut ea cândva - sticle de Evian, melasă, supă de pui şi făină din seminţe de in -, iar pe cealaltă parte notezi ce-ţi zice cineva la telefon, informaţii pe care poate vrei să le analizezi mai târziu, aşa cum i s-a întâmplat ei cu acea listă de cumpărături, pe versoul căreia a scris ultimele noutăţi legate de starea medicală a fiicei sale internate în spital: "sângerare arterială, sânge care ţâşneşte ca un gheizer, sânge peste tot în cameră, niciun factor de coagulare"; "creier deplasat spre stânga".

Este o perspectivă. Un pic facilă, un pic patetică, dar valabilă. Viaţa poate fi o astfel de foiţă de cumpărături, pe care se înghesuie atât nevoile curente, cât şi chestiunile profund existenţiale, atât visul, dorinţa, cât şi hopul, piedica, suferinţa.

Joan Didion a scris Anul gândirii magice dintr-un soi de automatism scriitoricesc, pentru că până la urmă cam asta a făcut mereu, dar mai ales pentru că aceasta a fost cea mai eficientă metodă pentru a se înţelege.

Căsătorită timp de aproape patru decenii cu John Gregory Dunne, de asemenea scriitor, Joan Didion a trăit două şocuri la sfârşitul anului 2003. Mai întâi fiica ei a fost internată în spital, după ceea ce părea un soi de răceală banală, care avea să implice până la urmă o operaţie pe creier, iar la câteva zile a fost marcată de moartea bruscă a soţului, din cauza unui infarct.

John şi Joan tocmai se întorseseră de la spital, unde-şi vizitaseră fiica, aflată încă într-o stare incertă, cu mult înaintea amintitei operaţii pe creier. Joan pregătea cina, iar John stătea pe canapea. Îşi spuneau diverse, într-o discuţie relaxată, când dintr-o dată John n-a mai răspuns. Această rupere bruscă a tulburat-o enorm pe Joan, care era extrem de legată de John. Numeroşii ani de căsnicie, preocupările comune, automatismele, înţelegerea reciprocă până la cele mai mici detalii (ea îi povestea lui visele) au fost date la o parte fără ca Joan să se poată împotrivi.

Scrisul i-a rămas unica formă de apărare în perioada în care a fost nevoită să suporte atât despărţirea de soţ, cât şi suferinţele fiicei. Luni întregi s-a întors în timp, suprapunând detalii temporale, pentru a încerca să găsească un sens. A scris chiar că fiecare astfel de întoarcere era ca şi cum ar fi fost lovită de o maşină.

Un travaliu extrem de dureros, însoţit de multe regrete şi reproşuri, de frământări, din care nu a ştiut când avea să iasă. De fapt, oricât de absurd ar părea, multă vreme şi-a închipuit că soţul ei nu a plecat de tot, ci că se va întoarce cândva.

Acceptă adevărul treptat, în praguri mici, după ce suportă două momente foarte grele. Primul, atunci când este întrebată dacă acceptă să doneze din organele soţului. Al doilea, când trebuie să facă ordine în casă şi ajunge la pantofii soţului, inutili acum. Ea se întreabă cum se mai poate întoarce El dacă îi donează organele, ori cum o să mai vină El acasă dacă nu mai are pantofi?

Moartea cuiva drag seamănă aici cu demolarea unei case. Pentru reconstrucţie, este nevoie de mult timp şi de răbdare.

Joan Didion a avut nevoie de un an de amintiri dureroase şi de speranţe pentru a înţelege că, de fapt, durerea vine din faptul că îi era dor de ea, de ea din vremea aceea frumoasă, alături de soţ. Aşadar, nu-i lipsea neapărat soţul, ci confortul dragostei lui.

Anul gândirii magice este atât o lungă scrisoare de dragoste, cât şi un jurnal al autocunoaşterii în faţa durerii. Este un colaj de bileţele de cumpărături, pe feţele cărora sunt fie date medicale tulburătoare, fie trimiteri aparent nesemnificative la chestiuni curente. Timpul dovedeşte că fix de acele nimicuri curente ni se face dor, pentru că ele fac parte dintr-un plan în care ne simţeam bine. Forţa cărţii vine din echilibrul cu care Joan Didion priveşte pe ambele părţi ale acestor bileţele, pentru a putea merge mai departe.