Prof.univ.dr.ing. Mircea Crişan

A plecat dintre noi profesorul Mircea Crişan, pe furiş aproape, oricum nedrept de repede, fără ca pe vreunul să ne viziteze măcar în glumă gândul despărţirii; dimpotrivă, era excedat de proiecte de viitor cu privire la activitatea sa în şcoală, pe care se gândea să o reorganizeze prin trecerea la un departament de proiectare, în vreme ce în activitatea profesională discuta deja de proiecte viitoare de restaurare de lăcaşuri de cult: chiar cu două zile înainte plănuisem să începem restaurarea a două mici biserici de secolul al XIX-lea; aceasta ar fi fost să fie prima noastră colaborare directă.

Profesorul nostru s-a născut la 19 august 1950 şi, după studii în construcţii civile, a devenit inginer constructor, lucrând vreme de trei ani (1975-1978) ca inginer constructor, pentru ca, din 1978, să înceapă urcuşul tuturor treptelor didactice, până la demnitatea de profesor, la Institutul de Arhitectură, ulterior Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti. Aici a avut o activitate prodigioasă, pornită alături de profesorul Alexandru Cişmigiu, iniţial în domeniul ingineriei seismice, apoi, mai cu seamă după 1989, în ceea ce priveşte restaurarea şi consolidarea clădirilor istorice. Interesul particular al carierei de cercetare era pentru tehnicile constructive tradiţionale şi mecanismele de rezistenţă ale clădirilor istorice din zone seismice, cu preocupări privind reabilitarea clădirilor de locuit urbane tradiţionale.

Ca profesor, era autor şi titular al cursului Statica formelor construite, Facultatea de Arhitectură UAUIM (din 2002), autor şi titular al cursului Restaurare structurală, Facultatea de Arhitectură UAUIM (din 1996); titular al cursului Structuri (1), Facultatea de Arhitectură UAUIM îndrumător de proiecte de diplomă şi membru al juriilor de evaluare a proiectelor de diplomă la UAUIM. Profesorul Crişan a fost invitat la mai multe universităţi şi cursuri postuniversitare de specializare din Italia (L'Aquila, Palermo, Assisi, Camerino, Torino), precum şi la Şcoala de specializare în restaurare Palais de Chaillot, Paris.

Autor sau coautor a peste 280 de expertize de specialitate pentru clădiri existente între care peste 200 monumente istorice clasate; autor sau coautor a peste 200 de proiecte de intervenţii structurale pe clădiri existente între care peste 160 monumente clasate; autor sau coautor a cca 60 de proiecte de structuri de rezistenţă pentru construcţii noi, regretatul profesor Crişan avea şi o bogată activitate de diseminare a acestor studii şi cercetări, prin publicarea articolelor în reviste naţionale şi internaţionale de impact, ori prin conferinţe ţinute peste hotare, multe în universităţi italiene. Asta pentru că era un obişnuit al locurilor. Din 1994 era membru al Asociaţiei internaţionale "Sisto Mastrodicasa", Perugia, Italia (conservarea patrimoniului arhitectural) şi al Centro Internazionale per la Conservazione del Patrimonio Architettonico (CICOP) - Italia. Or, impactul se măsoară şi prin recompensarea activităţii, nu doar prin citări: primise diploma Europa Nostra / IBI, Danemarca, pentru proiectul de restaurare a Coloanei Fără Sfârşit (în colectiv UAP): "Diplôme pour la restauration authentique et de haute qualité du monument public le plus significatif de Brâncusi dans le cadre de la revitalisation urbain de plus grande ampleur, basée sur des études scientifiques detaillées", dar şi Diploma de excelenţă conferită de Ministerul Culturii - Inspectoratul pentru Cultură Gorj, pentru proiectul de restaurare a Coloanei Fără Sfârşit (în colectiv UAP) 1994-1999 şi două premii ARHITEXT DESIGN şi patru premii UNRMI pentru contribuţia de specialitate la proiecte de restaurare a unor monumente istorice. Era membru ICOMOS (International Council on Monuments and Sites), din 2003.

A fost membru în Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi a diferitelor sale componente şi comisii zonale începând din 2003 şi până la sfârşit.

Era un profesionist desăvârşit al domeniului său, care este unul dedicat, în România cu predilecţie, salvării patrimoniului; era un apropiat al lumii arhitecţilor, pe mulţi dintre care i-a şi format direct, în universitate; după mentorul său, profesorul Cişmigiu, era, probabil, cel mai iubit inginer de structuri printre arhitecţi şi nu numai pentru competenţa, pentru excelenţa modului în care proiecta, ci şi pentru calităţile sale umane: francheţe şi umor. Nicio pierdere nu este recuperabilă, aşa că nu ne rămâne, la sfârşitul cel din urmă, decât să îi ducem dorul şi să îi apreciem aportul excepţional la învăţământul de specialitate şi la truda sisifică adeseori, de restaurare... Dumnezeu să îl ierte şi cu drepţii să îl numere.