Viaţa, temerile şi obiceiurile unei comunităţi închise - Recolta

A doua zi după strângerea recoltei, locuitorii unui sătuc englezesc zăresc pe cer două fuioare de fum, care îi umplu de presimţiri sumbre. Primul vine de la acareturile stăpânului: porumbarul a luat foc şi o parte din recoltă este compromisă. Cel de-al doilea vine din pădure şi vesteşte sosirea unor străini. Hotărâţi să caute un ţap ispăşitor printre nou-veniţi, sătenii pleacă într-o expediţie de pedepsire a intruşilor, dar declanşează un cumplit lanţ de răzbunări, care, în doar şapte zile, ameninţă să distrugă satul din temelii. Între timp, un alt nou venit a fost văzut luând notiţe şi făcând schiţe ale pământului, iar prezenţa lui, mai mult decât a oricui altcuiva, este cea mai mare ameninţare pentru echilibrul satului.

Într-o proză suplă, care curge în cadenţe lirice, Jim Crace ne oferă o poveste cu subtile rezonanţe biblice, despre o comunitate care se luptă să rămână neschimbată în siajul istoriei. Această lume frumos evocată persistă în mintea cititorului mult după ce a trecut de ultima pagină a romanului.

Recolta a fost nominalizat la Premiile Man Booker şi Goldmisths în 2013, a câştigat James Tait Black Prize Fiction în 2014. În vara lui 2015 a fost desemnat câştigătorul prestigiosului International IMPAC Dublin Literary Award, în valoare de 100.000 de euro.

"Un roman care merită să stea alături de operele marelui mentor al lui Crace, William Golding." (Sunday Times)
"Jim Crace ştie cu o precizie de maestru ce trebuie spus şi ce trebuie doar sugerat. Recolta este de departe cel mai bun roman al anului." (The Spectator)
"Înţesată de evocări ale vieţii de la ţară, proza lui Crace este atât de senzuală încât nu poţi decât să crezi că este vorba despre un loc real. Dar acest sat este ca şi pădurile din poveştile Fraţilor Grimm, un spaţiu menit să fie în egală măsură familiar şi straniu." (Salon)
"Puţine romane atât de rafinate sau atât de complexe în aparenta lor simplitate vor fi publicate anul acesta, sau de fapt în orice an de acum înainte." (Irish Time)


Probabil că nu aş fi citit niciodată Recolta dacă nu aş fi aflat că autorul este invitat la FILIT 2017 (din păcate, până la urmă, nu a mai reuşit să ajungă anul acesta la Iaşi). Când m-am hotărât să citesc ceva de Jim Crace am avut de ales între Casa molimei şi Recolta. Am ales Recolta pentru că abia terminasem Year of Wonders de Geraldine Brooks şi nu mă simţeam în stare să mai citesc ceva despre ciumă, boli şi suferinţă. Cât despre Recolta, nu cred că mi-ar fi atras atenţia în librărie, nu cred că am auzit pe cineva din jurul meu vorbind despre cartea aceasta sau despre autor. Şi este păcat. Este păcat atât pentru colecţia din care face parte - Strada Ficţiunii a editurii Allfa - care are şi alte titluri interesante care merită citite, cât şi pentru carte în sine care este o mică bijuterie, un manual practic despre cum se poate crea o atmosferă captivantă şi despre cum se poate scrie o carte bună fără prea multe personaje şi acţiune. Nu ştiu dacă autorul se studiază la Facultatea de Litere, dar ar merita pentru că rar mi-a fost dat să citesc ceva atât de concentrat şi interesant. Pentru cei obişnuiţi cu cărţile în care mereu se întâmplă ceva, cu dialoguri şi schimbări de situaţie, cartea aceasta s-ar putea dovedi plictisitoare. Dar eu cred că merită citită, pentru că este altceva decât marea majoritate a poveştilor care au invadat piaţa. Este o carte gândită şi muncită care a beneficiat de o traducere bună, păstrându-şi astfel farmecul.

Crace reuşeşte într-un roman de dimensiuni modeste să ne intrige, să ne poarte într-o lume care nu mai există, să ne facă părtaşi la viaţa, temerile şi obiceiurile unei comunităţi rurale închise specifice nu doar Angliei ci şi oricărui sat izolat şi aflat departe de progres şi tehnologie. Fiecare frază, fiecare cuvânt simţi că sunt alese cu grijă, povestea şi soarta povestitorului îţi stârnesc şi milă şi repulsie în acelaşi timp. Natura face parte integrantă din roman, fiind ea însăşi un personaj tăcut, dar care prin arbori, animale şi păsări ia parte la cele povestite.

Walter Thirsk, omul bun la toate al conaşului Kent, este cel care ne povesteşte întâmplările care au loc după strângerea recoltei într-un mic sat izolat de lume. Venit odată cu stăpânul după căsătoria acestuia cu fiica proprietarului locului, Walter Thirsk deşi se însoară la rândul său cu o localnică, rămâne un străin pentru cei din comunitate care nu sunt dispuşi să îl accepte. Oameni ai pământului de generaţii, ţărani care nu cunosc lumea decât până la hotarele moşiei sau din poveştile stăpânului, locuitorii satului sunt nu doar conservatori ci şi refractari la toţi cei care le trec prin sat. Săraci, plini de superstiţii, trăind de la o recoltă la alta, oamenii nu au multe lucruri de împărtăşit şi împărţit. Sosirea unor străini, doi bărbaţi şi o femeie, la hotarele satului exact după ce hambarul stăpânului este ars, declanşează o serie de evenimente care are drept final, dispariţia comunităţii şi a lumii pe care sătenii şi-o construiseră.

Autorul reuşeşte să surprindă excelent şi o altă teamă a comunităţilor mici şi izolate: teama de schimbare. De altfel, imaginea unei comunităţi confruntate cu schimbarea este una dintre temele dragi ale autorului, după cum el însuşi declara într-un interviu. În cazul romanului de faţă, schimbarea înseamnă încercarea de a transforma familiile de agricultori în familii de oieri, din oameni medievali în oameni moderni, beneficiari ai descoperirilor şi inovaţiilor tehnologice. Dar, şi atunci, ca şi acum, una dintre marile spaime este cea faţă de schimbare. Lumea în care trăiesc personajele lui Crace este o lume în care obiceiurile se păstrează şi respectă de generaţii. Astfel, cutuma spune că dacă străinii îşi găsesc un loc, fac o vatră şi un foc, primul fum le dă dreptul să rămână pe pământul respectiv. Viaţa are pentru oamenii din sat o ordine firească şi logică concentrată în doar trei cuvinte de plugar: "nasul înaintea urechii". Aceste vorbe nu înseamnă doar că cuţitul de plug care despică bulgării de pământ - numit nasul - trebuie pus înaintea brăzdarului, adică a lamei mari şi a nasului care răstoarnă brazdele, ci şi că nu mănânci înainte să găteşti, nu împleteşti lâna înainte să tunzi oile şi nici nu faci focul înainte de a aduna surcelele, după cum ne explică Walter. Regina Recoltei, aleasă la sfârşitul secerişului, le asigură sătenilor, prin aruncarea în brazdă a unor seminţe bine alese, şansa unei recolte bogate în anul viitor.

Crace scrie câteva pagini care te fac să apreciezi cartea. Mie mi-au plăcut cele în care vorbeşte despre credinţa sătenilor, care nu sunt prea aproape de Dumnezeu, ci mai aproape de degetele lui, după cum spune povestitorul nostru. Şi asta pentru că ţăranii încă nu L-au simţit în rând cu ei, cu secera în mână. Mi-au mai plăcut şi paginile în care povesteşte că în tot satul nu există nici măcar o singură oglindă întreagă ci doar, probabil, câteva cioburi pe care le au nevestele localnicilor cu care se sperie singure când se uită în ele. Existase o oglindă la conac, dar fusese spartă şi îngropată odată cu stăpâna pentru că soţul ei se temea să nu îl bântuie, după cum spuneau superstiţiile locului.

Aşadar, cartea compensează ceea ce îi lipseşte ca acţiune prin detalii şi poveşti uneori amuzante, uneori triste sau macabre, dar care conturează un univers, o lume încremenită care este, însă nevoită să se confrunte cu schimbarea. Mă bucur că am ales să citesc cartea lui Crace pentru că mi-a adus aminte că nu totul stă în a avea o intrigă interesantă şi antrenantă şi că arta scrisului înseamnă mult mai mult decât atât.