Start:
1. AmFiTeatru, şi nu, anul meu nu începe în aprilie, dar AmFi chiar e cel mai bun punct de plecare. Ar fi, în primul rând, pentru că în 2017 am fost responsabilă de-un departament şi a fost chiar interesant de chinuitor să am cuvintele la mine şi să scriu despre fiecare spectacol.
Trecând de cuvintele spuse mai sus. Am văzut 4 spectacole care chiar mi-au rămas în minte.
Pena, în regia Adinei Lazăr, un spectacol cu Andreea Şovan (cu care am apucat să mai port vreo două vorbe, că na, a fost în Atelierul de teatru) şiiii Serena Secară. Pomenesc de spectacolul ăsta fiindcă chiar mi-a dat micuţa lume peste cap. De ce? Pentru că a pornit în mine un fel de amalgam dubios de trăiri şi mai dubioase. Adică? E adus în discuţie un subiect de care ne ferim şi ne speriem, aşa numit... avortul şi discuţii între mămici pe facebook despre certurile cu bărbaţii lor iubitori AKA "spune da violenţei în familie, bărbatul e forţa"
Toate mi se întâmplă numai mie, după texte de Mihai Ignat (citeşte textele în volumul de la LiterNet aici) cu Dobi, ok, Alexandru Dobinciuc care tot prin Atelierul de teatru a fost. Care mi-a furat atenţia pentru toată nebunia aia şi pentru toată energia pe care o investea în mica scenă din pub-ul ăla.
Bucureştiul meu: Motivul pentru care spectacolul ăsta e aici, aici în top, şi da, când am scris aici am ridicat degetele de pe tastatură şi le-am pus pe piept. E aici pentru că l-am văzut din primul rând, pentru că s-a întâmplat să mă simt bătrână doar pentru că Florin Aioane era acolo. Mă simţeam ca o mămică care e foarte foarte mândră. Deşi nu aveam neapărat legături foarte strânse. Vlad Galer şi Florin Aioane au fost în Atelier, cu Florin am jucat, cu Vlad nu am avut plăcerea încă, dar am avut ocazia să am câteva discuţii interesante. Era ceva care mă făcea constant să zâmbesc.
"A fost o idee la început. Un om a avut o idee. Ideea s-a născut din dorinţa de a face ceva şi apoi a prins contur venind în contact cu oameni, oamenii din anul I de la Actorie de la UNATC, promoţia 2015-2018. N-a fost greu. Noi, oamenii, am intrat in contact cu ideea şi am spus un "da" entuziast şi naiv, fiindcă nu vedeam produsul final, dar subiectul ne încânta. Subiectul eram noi, cei de atunci, tineri veniţi din toate părţile României (si nu numai) în Bucureşti, capitala care ne promitea atât de multe de la distanţă. Bucureştiul şi facultatea erau pentru noi un tărâm nou, plin de posibilităţi."-(Cristiana Luca)
Şi, evident, Lungs în regia lui Nicolae Constantin Tănase cu cei doi mai iubiţi: Denisa Nicolae şi Liviu Romanescu. Spectacol după care, o prietenă mai veche m-a luat în braţe şi a plâns, a plâns şi pentru că nu l-a văzut mai devreme şi pentru toată forţa şi durerea şi emoţia pe care a primit-o exact în plex.
Chatroom e spectacolul în care am jucat. În regia lui Alexandru Gorghe, pe un text al Endei Walsh. Mi-a schimbat puţin ritmul şi m-a ambiţionat să tind spre mai mult şi să nu mă limitez. Cât de colegii din spectacol, nu am cuvinte. Atelierule, te iubesc.
2. Replika.
Chatroom, sala teatrului Replika şi toţi ochii pe care am reuşit să-i văd după ce mi-am dat jos masca. Da. Şi toate discuţiile de după şi bucuria şi, of! tot
3.I.D. FEST!
Am văzut două spectacole care chiar m-au trântit pe jos prin camera de cămin. Da, adică după ce le-am văzut m-am dus în cameră şi, da, efectiv am rămas fără nimic. Aveam nevoie doar de o gură de apă.
O mie de motive cu Florin Piersic Jr, în regia lui Horia Suru. Spectacolul s-a jucat de două ori în aceeaşi seară. O dată pentru localnici şi a doua oară pentru noi! Am fugit ca să prind loc cât mai în faţă. Eram la intrarea din spate şi un organizator a anunţat mulţimea că intrarea va fi prin faţă aşa că tot ce-am putut să fac când am auzit asta a fost să fug. Am ajuns în al doilea rând. De aici, orice aş spune ar fi doar din admiraţie pentru un spectacol minunat, asta şi pentru că mi-am amintit că nu pot să dau informaţii despre ce se petrece acolo. Mergi şi o să vezi.:)
O femeie în regia lui Bács Miklós cu studenţii de la Cluj. Bazat pe mişcare, şi pe nişte super studenţi. La fiecare scenă mă întorceam la omul de lângă mine şi ziceam: "OK, la următoarea scenă nu o să mai fiu surprinsă". N-a fost aşa.
Pe lângă cele 2 spectacole a mai fost şi faptul că Alexandru Voicu şi Ana-Maria Guran ne-au cam fost traineri. Alex Voicu a fost în Atelier, iar majoritatea îl cunoaştem şi-l iubim.
4. Ideo Ideis
Unde am simţit cum toţi oamenii din atelier îmi invadează inima. Ana Covalciuc a fost trainerul nostru şi ne-a încălzit, pur şi simplu. Nu am alt cuvânt. Merg la Ideo de ceva timp şi mi se pare ciudat că mereu e diferit. Nu ciudat într-un sens rău, ba chiar deloc. Am vorbit cu foarte mulţi oameni la Ideo, mi-am mai deschis o bucăţică din suflet care probabil rămâne mereu pe şezlongurile de la ştrandul din Alexandria. Mi-a plăcut că ne-am mobilizat toţi şi am jucat într-o sală polivalentă. Cu sunetul aproape mort, cu limă 0 şi altele. Pentru mine a fost chiar mişto. Încă o experienţă. Am stat cam în prea multe seri până dimineaţă, dar m-am pregătit din timp. În una din serile astea am stat cu mentorul nostru, Pavel Bartoş care ne-a povestit despre dragoste şi teatru şi despre dragostea de teatru.
La concertul Fanfarei Transilvania am simţit efectiv cum totul emana fericire pură. Ploua, eram răcită şi ai mei ştiau, aşa că mă rugam să nu apar în poze. Momentul ăla efectiv m-a plimbat prin tot ce a fost mai frumos. Doamne, nici nu pot să verbalizez exact cum m-am simţit.
La Ideo am cunoscut-o şi pe cea care urma să-mi fie colegă de bancă. Raluca. Pe care am ajuns s-o super iubesc atunci, la Ideo, la concert. Mi-a zâmbit drăguţ.
Am luat bilete fără loc din Roşiori până în Mangalia... Şi da, dacă nu pare mult, e mult.
Tot timpul îmi prind ziua de naştere la mare. Mă rog, când merg. Am văzut cel mai frumos răsărit de ziua mea. Am stat cu oamenii mei de ziua mea. Am văzut răsăritul în fiecare dimineaţă şi dormeam cât apucam pe plajă. Am stat până la răsărit cu un prieten şi vorbeam despre un nor care pentru mine arăta ca un vapor, iar pentru el a ceva navă. Am mâncat supă la plic şi muuult iaurt şi pateu vegetal. Am stat în camping şi a şi plouat într-o seară şi chiar mi-a plăcut.
6. Am primit cadou de ziua mea un telefon iar la nici măcar o lună după, l-am spart. Mă rog, poveste lungă. Eram super speriată de ce-o să-mi zică ai mei aşa că am cerut ajutorul prietenilor. Şi da, m-au ajutat.
7. Am început să scriu pentru LiterNet, ceea ce m-a responsabilizat, m-a făcut să fiu mai atentă, mai grijulie.
8. Spectacolul nou al Atelierului de care sunt extrem de legată. Extrem.
10. Chiar înainte de finalul anului am cunoscut trei super oameni. Ne ştiam dinainte. Acum ne-am cunoscut. Cu unul m-am dat în maşinuţe şi i-am dat o carte. Ceilalţi doi mănâncă guacamole.
11. Mama şi tata. Şi atât. Nu e nevoie să spun nimic.
În 2017 am iubit aşa de mult. Am râs aşa de mult. Am plâns. Am experimentat şi am încercat să cunosc. Să mă cunosc. Habar n-am, a fost aşa mult şi într-un fel bine proporţionat. Mă tot întrebam cum să fac să trăiesc clipa, iar acum câteva zile mi-am dat seama că mereu fac asta. Am chicotit.
Asta e. Clipa :)
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2017 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2018. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)