Sunt în UNATC la repetiţii. Facem Vlaicu Vodă şi toate post-urile de pe grup încep cu " Fraţi boieri...". E cald şi ieşim pe pervazul de la fereastră. Dacă te ghemuieşti poţi să stai sprijinit de pervazul ferestrei şi să vezi oraşul. Maşinile par adormite la ora asta. Îmi amintesc că în anul I aşteptam la coadă să putem să stăm pe pervazul de la fereastră. Dacă nu te uiţi în jos poţi să crezi că pluteşti.
Se aude marea. E noapte şi marea pare un fel de animal ciudat adormit. La restaurantul din micul golf pun o melodie de Elvis. Ne dăm în leagăn şi ne uităm la copiii care se joacă pe un cauciuc. Mă întreb dacă lui Elvis i-ar fi plăcut în 2 Mai. Ne uităm la taraba cu brăţări hippioate. Îmi amintesc că de fiecare dată când am mers la mare mi-am luat o brăţară pe care am pierdut-o după maxim 3 zile. E o brăţară roşie care îmi place tare...
Suntem la Cluj, la TIFF. Ne întoarcem la hotel la 5 dimineaţa. Ies pe balcon. În parcare, trei tipi fac glume şi râd zgomotos. Soarele începe să lumineze uşor. O spionez de pe balcon în timp ce se schimbă în pijama. Mă observă şi se strâmbă la mine. Soarele luminează tot mai tare. S-a făcut dimineaţă.
Avem în faţă trei porţii de paste diferite pe care le pasăm de la unul la altul. E Londra, e aglomeraţie pe stradă, oamenii merg grăbiţi spre casele lor. Noi pasăm în continuare paste de la unul la altul. Ocazional unul dintre noi mai zice "Sunt super bune astea", sau pur şi simplu geme de plăcere. Vorbim despre ce alte paste bune am mâncat şi când. Pastele bune te fac să devii nostalgic. Ea face o glumă, fratele meu râde şi ia o gură de bere.
Am terminat de mâncat şi ieşim pe balcon. În faţă se vede muntele. Când eram mic şi veneam la căsuţa de la munte îmi imaginam că noaptea lupii ies din pădure şi intră uneori şi în curţile noastre. Şi acum mă uit la pădure şi îmi imaginez că văd ochi sticlind printre copaci. Fratele meu adoarme pe puful care obişnuia să fie în camera mea când aveam 14 ani. Mama mi-a zis că nu am ce să fac cu un puf şi că o să îl arunc după 3 zile dar eu voiam neapărat un puf ca în filmele de adolescenţi. 11 ani mai târziu, puful e încă folosit.
Sunt în culise. Stau pe un fotoliu şi văd în faţă un bec. Culisele sălii studio de la Nottara par un fel de labirint ciudat, sau o peşteră din basme. Închid ochii şi ascult replicile colegilor. Încerc să îmi dau seama ce mişcări fac, încerc să îmi imaginez scena. Vocile lor îmi spun poveşti.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2017 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2018. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)