Epilog - Baricada 2017

Anul 2017 a fost anul consolidării baricadei civice #rezist. A început cu activarea protestelor de stradă ca formă de amendare a derapajelor şi exceselor Puterii, s-a încheiat tot în piaţa publică cu proteste tematice: Toţi pentru justiţie şi Vă vedem. Mişcarea rezistenţei sociale, privită din perspectiva studiilor performative are caracterul unui performance politic, un work-in-progress cu calendar şi teme de reacţie continuu ajustare la abuzurile puterii. Protestele şi demonstraţiile sunt forme de performance de masă care în general au loc în spaţiile publice pentru a influenţa opinia publică prin ocuparea şi exploatarea puterii unor astfel de locuri, spune Ghidul Routledge de teatru şi performance (pg.406, ed. Nemira, 2006). De data aceasta, însă, protestele şi demonstraţiile de la noi nu sunt iniţiativa artiştilor, ci societatea civilă românească apelează la ele pentru a forţa revizuirea gesturilor antidemocratice ale partidului aflat la guvernare, PSD. Vizibilitatea pe care o oferă piaţa publică coagulează o identitate de grup a demonstranţilor, mobilizează energiile civice, educă spiritul cetăţenesc. Spaţiul virtual e mediul propagării şi creşterii fenomenului transformat într-un joc social cu mize civice. Dacă în secolul XX, pentru a depăşi audienţa restrânsă a unei săli de teatru, artiştii au instrumentalizat teatrul politic sub forma protestelor şi demonstraţiilor, mişcarea socială de acum verifică reciproca, asimilând forme de expresie artistică în mesaje cu conţinut politic. Strada devine locul exersării creativităţii, stimulată de elemente vizuale şi publicitare: pancarte şi slogane asamblate în gesturi performative cu mesaj civic. De la originea sa, performance-ul a parcurs un drum al contaminării de masă, depăşind limita gestului personal de contestare a politicii dominante, a ordinii sociale, economice, culturale, extins la asocierea mai multor grupuri la o temă comună de activism civic. Să amintim doar valul mişcării Occupy de luptă pentru echitate socială şi economică, pentru a invoca o recentă intervenţie culturală în societatea americană amplificată exponenţial la nivel internaţional.

În România, ultimul din anul 2017, protestul mut cu ochii şi gura legate cu o banderolă neagră din decembrie, viza opoziţia faţă de modificările legilor justiţiei, o formă care la nivel conceptual e, poate, cel mai aproape de modelul originar al performance-ului din arte. Astăzi, demonstraţiile au moduri variate de manifestare, în care elemente artistice se topesc în mesajul civic. Mai e necesar să semnalăm legitimitatea culturală a gestului politic performativ în protestele de la noi? La finalul lunii decembrie mă aflam în sala de teatru, la Odeon, când în timpul spectacolului a trecut pe Calea Victoriei valul de demonstranţi. Vuietul sloganelor scandate concura scena. M-am surprins stând cu urechea ciulită să înţeleg ce se strigă în stradă, aproape regretând că mă aflu prizonieră în sală la mijlocul rândului. Afară, generaţia copiilor mei construieşte baricada rezistenţei democraţiei, în timp ce politicienii surzi ignoră exact acea parte a societăţii care face posibilă democraţia zilei de mâine.

A trecut din 2018 o lună încheiată. Anul chinezesc se încheie la jumătatea lui februarie, ceea ce sugerează un epilog la anul calendaristic continuat cu noi mişcări de rezistenţă civică. Se anunţă pentru finalul săptămânii un nou protest, un performance cu avioane de hârtie pe care demonstranţii sunt invitaţi să le lanseze în faţa Guvernului împotriva Declaraţiei 600, cea care scoate în afara protecţiei sociale o consistentă categorie de cetăţeni activi în sectorul independent. Între timp trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat îşi dezvăluie primele efecte perverse în scăderea retribuţiei (sic!, nu a salariului cum cinic semnala ministrul muncii), dând noi teme de luptă socială. La presiunea societăţii s-a revenit asupra termenului de depunere a Declaraţiei 600, fără rezolvarea problemei de fond: obligaţia de a plăti taxele înainte de a câştiga propriu-zis banii pentru care eşti taxat. Aşa că degringolada stârnită de Declaraţia 600 nu putea trece neamendată cu sarcasmul propriu anului 2017, iar lansarea avioanelor de hârtie e mai mult decât un joc obraznic în ora de educaţie civică pe care o administrează cetăţenii guvernanţilor. Comunitatea Declic (societatea civilă în acţiune) a întins la prima şedinţă în plen a Senatului din 2018 un covor de hârtie cu numele celor 142.442 de semnatari Toţi pentru justiţie, în favoarea mişcării pentru o justiţie independentă. Se afirmă că în vremuri de criză artele prosperă. Fără îndoială 2017 a fost creativ şi combativ, iar 2018 îi urmează.


Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2017 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2018. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)