Între centre şi poli

Literatura secolelor trecute ne arată felul în care erau rezolvate crizele. Crizele personale. Fiind vorba despre literatură, bineînţeles, primul plan aparţine mesajului purtat de naraţiune şi în spatele textului se aflau adevăratele sensuri. Dar nici acţiunile de zi cu zi ale oamenilor din acele timpuri nu erau lipsite de semnificaţii. Aşadar, cînd necazurile îl năpădeau pe om, acesta părea să ştie unde putea afla rezolvarea: la Biserică. Bărbaţii mai aveau o alternativă (una eroică) - plecare în pribegie (parcurgerea unui drum ritual) -, dar femeilor nu li se permitea altă cale decît cea spre mînăstire.

Problemele ivite însemnau dezechilibrarea individului; acestei stări disconfortabile i se putea pune capăt prin ancorarea în ceva solid. Or, ce putea fi mai solid decît oferta Bisericii?

Tangajul vieţii era curmat cu ajutorul credinţei. Tratamentul consta într-o călătorie interioară călăuzită de adevăratele valori (redescoperite) capabile să aşeze viaţa în matca ei. Pribegiile bărbaţilor însemnau aceleaşi drumuri, doar că ele erau străbătute în exterior. Impasul era sinonim cu ieşirea din cetate, cu părăsirea spaţiului ordonat. Urmau încercările venite din afara sau din interiorul omului (tot una-i), cărora personajul trebuia să le facă faţă înarmat cu tot ce avea mai bun în el. Uşor-uşor, dintr-o etapă într-alta, omul se reclădea, se întărea şi, dacă izbîndea credinţa, îşi cîştiga dreptul de a se întoarce la locul lui, la sine. Drumul spre Biserică (al femeilor) şi cel pe meleaguri străine (al bărbaţilor) însemnau rătăciri urmate de reveniri la adevărul solid; doar spaţiul parcurs se plasa pe paliere diferite: interior (potrivit femeilor, fiind considerate fiinţe introvertite) şi exterior (mai potrivit bărbaţilor, cărora le şedea mai bine aventura).

Nici lumea de astăzi nu-şi scuteşte oamenii de crize. Ba, s-ar putea spune că ea îşi cam împinge oamenii spre ele. Modul de a le traversa diferă. Soluţia la care se apelează (îndeobşte) este simplă şi etichetează corect vremurile: ca să-şi rezolve problemele sufleteşti, individul pleacă la cumpărături. După cum ne este înfăţişat, personajul masculin contemporan pare ferit de angoase, străbătîndu-şi insensibil viaţa; doar personajului feminin îi este rezervat zbuciumul sufletesc. Cel puţin aceasta este situaţia prezentată în cele mai recente filme. Oricum, în interviurile acordate de vedete revistelor mondene se confirmă tratarea stărilor depresive cu sesiuni de "shopping".

Dificultăţile prin care trec îi fac pe oameni să-şi îndrepte atenţia către valorile definitorii: cîndva - către credinţă, astăzi - către magazine. Parcă lumea s-ar fi umplut de rentieri dispuşi ca la cea mai mică supărare să se tămăduiască prin prăvălii. Obiectele de altă dată slujeau omul, avînd şi roluri precise în ritualul zilnic al vieţii. Obiectele de azi se vor asociate doar unei bunăstări greu de definit.

Sînt două lumi în oglindă: una (cea veche) din care nu lipsea interesul pentru avuţie, dar viaţa era tutelată de valorile izvorîte din credinţă, şi cealaltă (mai recentă) amputată de dimensiunea transcedentală şi înnămolită în tot mai multe obiecte, într-o abundenţă de lucruri servite pe post de compensaţii pentru pierderea suferită. Dacă literatura şi filmul se plasează în zona ficţiunii şi, din acest motiv, pot trece drept martori dubioşi, arhitectura reflectă cu fidelitate cotidianul. Şi vedem cum în aşezările mai vechi tronează Biserica, în timp ce prin centrele oraşelor moderne se lăfăie "poli comerciali".

De curînd, într-o zonă după care nu se dădeau în vînt potenţialii cumpărători de apartamente, s-a construit un "mall" - un pol comercial. În scurtă vreme, împrejurimile au sărit de pe lista neagră direct printre cele mai căutate locuri din oraş. Iar preţurile la locuinţe (bineînţeles) au atins cote uluitoare. Biserica îmbogăţea spaţiul cu o componentă transcedentală; "mall"-ul saltă doar preţurile. Deşi pare să fie vorba (în ambele cazuri) despre verticalizarea unei calităţi, există diferenţe substanţiale...Fiecare lume exhibă ce preţuieşte mai mult: Biserica - depozitara valorilor fundamentale - sau "poli comerciali" - depozitare de obiecte.

Se spune (şi este adevărat) că la slujbele de duminică Bisericile sînt pline cu oameni tineri. Dar aţi fost, duminica dimineaţa, printr-un "mall" ori printr-un "super(hiper)-market"?