Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sarmale şi mămăliguţă


Alexandru-Radu Săvulescu

27.02.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mijlocul anilor 1990, Washington DC, SUA. Am primit cu bucurie propunerea celorlalţi participanţi la cursul internaţional la care participam de a organiza câte o seară cu mâncare tradiţională.

Cea mai evidentă alegere pentru noi, cei doi români, au fost sarmalele (în varianta simplificată - varză à la Cluj) cu mămăliguţă. Bucătărie unde să gătim aveam. Problema care se punea acum erau ingredientele. Vom găsi noi oare în Washington DC tot ce ne trebuie pentru o mâncare românească? Varză murată, mălai? Dar vin românesc?

Ne-am gândit că poate nu vom avea chiar o sarcină uşoară. Oricum, am decis să ne împărţim responsabilităţile: eu cu mâncarea, colegul meu cu băutura.

Până la weekend mai erau doar câteva zile, aşa că ne-am dus amândoi în recunoaştere la magazinul de lângă hotel.

Mă temeam că n-o să găsesc mălai. Când colo, am găsit de mai multe feluri decât mă aşteptam - alb, galben, roşu. La cel alb sau roşu nu m-am uitat prea atent, fiindcă şi unul şi celălalt erau prea diferite de ce-mi trebuia mie. Am luat, desigur, galben. Am căutat apoi varză murată. Se găsea din abundenţă - fie simplă, fie condimentată cu ardei, etc. - sauerkraut. Am luat din cea simplă, pentru că nu ştiam cât de condimentată este cealaltă. Şi carne era de toate felurile. Am ales porc şi vacă. Probleme n-am avut decât cu costiţa afumată şi smântâna. Nu că ar fi lipsit. Aveau tot felul de tipuri de bacon, kaiserfleisch, etc. În ciuda numelui însă, nu erau deloc grase. Cu greu am găsit nişte bucăţi cu câteva firişoare milimetrice de grăsime, în rest numai carne. Tot aşa, smântâna era de multe feluri, dar niciuna grasă. Oare cum o fi smântâna cu zero la sută grăsime, m-am întrebat? În fine, am luat ce-am găsit, şi mi-am văzut de drum. Cel puţin m-am aprovizionat dintr-un singur drum cu tot ce-mi trebuia. Ce n-am văzut, dacă aş fi vrut totuşi să fac sarmale, a fost varză murată întreagă. Erau foi de viţă, poate şi alt fel, de ştevie - dar nu de varză. Varză doar tocată: sauerkraut.

Colegul cu vinurile terminase chiar mai repede ca mine. Mă aştepta la ieşire cu două plase. Una cu vin roşu, alta cu vin alb. "Ţi-a fost greu să găseşti vin românesc?", îl întreb. "Aş, de unde. Am găsit imediat. Să nu mă spui, dar e cel mai ieftin din tot magazinul, până şi vinul bulgăresc e mai scump."

Şi a venit şi ziua mesei româneşti. Varza à la Cluj era gata de cu o zi înainte. Am mai pus-o puţin la cuptor ca să capete crustă. Am pornit mămăliga după ce-au ajuns toţi musafirii. "Ah, faci polenta?", mă întreabă o mexicancă. "Nu, mămăligă - e ceva românesc", încerc eu să vând castraveţi grădinarului, ca să aflu apoi de la ea că porumbul e originar din America Centrală. Trec după asta la varza à la Cluj, şi le explic cum e cu sarmalele. Un grec mă întrebă: "Aşadar faceţi şi voi sarmale ca ale noastre?" Am înţeles atunci că n-am să-i surprind cu mâncarea mea. Mai rămânea doar vinul. Am privit cu speranţă la el, ca la o ultimă soluţie, dar nici acolo lucrurile nu stăteau mai bine: aveam Riesling şi Cabernet Sauvignon...

Masa a fost foarte bună. S-a mâncat, s-a băut, a fost bună dispoziţie. Atât bucătarul cât şi somelierul au fost lăudaţi.

Am început de atunci să caut, poate găsesc vreo mâncare tipic românească. Încă n-am găsit. Deşi sunt sigur că trebuie totuşi să existe.

(Bucureşti, februarie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer