Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Însemnări mediavitale

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre cum ne uităm şi viitorul


Ovidiu Miculescu

05.03.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ne-am obişnuit de la o vreme să luăm lucrurile de-a gata, în sensul că nu mai investim, în oameni în special, dar ne bucurăm atunci când românii, indiferent de domeniul în care activează, generează succes şi înalţă la propriu sau la figurat, drapelul ţării pe cel mai înalt catarg. Sunt mulţi români răspândiţi în lumea largă şi destui dintre ei, cei mai mulţi neştiuţi, performează sau, învăţând, se pregătesc asiduu să performeze la nivel internaţional. Este binecunoscut faptul că mulţi tineri români sunt foarte buni în zona de IT. Sau în medicină, sau finanţe. Unii învaţă in România şi pleacă apoi să muncească în străinătate unde sunt respectaţi, apreciaţi şi urcă în carieră. Alţii studiază în universităţi celebre din lume şi se pregătesc pentru cariere de succes în străinătate. Îşi construiesc viitorul muncind mult, în medii competitive şi fac asta exclusiv pe banii lor sau ai familiilor lor. Uitaţi de ţara lor. Mulţi vor spune că asta vor, că aşa au decis ei şi că nu are nimeni vreo "vină"...

Dar nu sunt doar aceste categorii de profesii în care tinerii români excelează. O zonă aparte este muzica. Foarte mulţi tineri de ai noştri studiază şi îşi construiesc viitorul pentru marile scene ale lumii. Mulţi concertează şi ridică săli în picioare în aplauze nesfârşite. Uitaţi şi ei de ţara lor. Se ştie foarte bine că nimic nu se compară în activitatea unui artist cu şansa de a evolua şi de a încânta publicul din ţara lui. România este cunoscută în lume prin mulţi muzicieni de excepţie care cântă în orchestre de prestigiu de pe toate meridianele sau susţin recitaluri cu casa închisă în marile capitale. În această perioadă, de ani buni încoace, după ce nici măcar sportul (cu excepţia Simonei Halep) nu mai aduce glorie României, muzicienii români sunt cam singurii care ne onorează public, prin performanţele lor artistice. Mulţi, foarte talentaţi şi respectaţi încă de la vârste fragede. Ei sunt pe afişe, pe internet, se scrie despre ei în presă, apar pe scenă. Spre deosebire de un softist sau un finanţist foarte bun pe care îl ştiu doar colegii lui şi compania în care lucrează.

Aceşti tineri trebuie să beneficieze de atenţie din partea României încă de când sunt în ascensiune. Ar fi un gest care ar întări legătura lor cu ţara, ar da posibilitatea publicului românesc să îi cunoască şi să îi aprecieze, să se bucure de talentul şi performanţa lor. Iar lor le-ar umple acel gol imens lăsat de uitarea alor lor, chiar dacă străinii îi aplaudă în picioare. Şi le-ar păstra opţiunea ca România poate fi şi ea un loc în viitorul lor.

La fel şi cu ceilalţi tineri români excepţionali din alte domenii de activitate răspândiţi pe aiurea prin lume. Îi bagă cineva de acasă în seamă? Îi întreabă măcar dacă nu vor să vină sa lucreze în România? Se interesează statul măcar de competenţele şi expertiza lor sau îi consultă în vreun fel, organizat? Aiurea, ei apar în discursul public rar de tot şi doar în situaţii electorale. Ştiu potentaţii politici ai neamului că aproape o treime din tinerii noştri au plecat să îşi caute, neştiuţi, norocul printre străini? Măcar electoral sau pentru recensământ, ar trebui să le pese. Dar cărui politruc autohton îi pasă de popor şi mai ales de viitorul lui, al poporului? Tinerii deştepţi si valoroşi ai ţării reprezintă poate atu-ul cel mai de preţ pe care îl avem şi ar putea să aibă un cuvânt greu în viitorul nostru. I-am lăsat sau i-am făcut să plece, sau nu am făcut nimic pentru a-i convinge să rămână, măcar să nu-i uităm. Şi poate îi întrebăm din când in când, cum o duc, ce mai fac, ce mai e nou pe acolo. Şi neuitându-i, poate într-o zi ni se face dor de ei şi îi chemăm acasă şi le lăsăm gospodăria pe mână. Cu încredere şi responsabilitate. Cum ar fi?

Centenarul ar fi, poate, un semnal de maturitate în direcţia de care se pare că liderii ţării au uitat de tot: atenţie şi respect pentru valori, grijă pentru viitor şi de fapt înţelegerea propriului popor? Nu ştiu, vom vedea. Suntem în martie 2018 şi eu nu am auzit de vreun plan naţional, cu sau fără tinerii valoroşi ai României în el.

Altfel, sper să vă găsesc sănătoşi, cu salariul revoluţionat fiscal pozitiv şi cu mai puţin frig în prag de primăvară. La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor noastre dragi!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer