Sunt japonezii şi elveţienii la fel?

Televiziunea este o industrie de mase, un arsenal de informare, distracţie şi manipulare, un fenomen social care ne influenţează existenţa mult mai mult decât credem. Făcută cu profesionalism, decenţă, onestitate şi talent televiziunea poate fi o companie virtuală utilă, interesantă, plăcută, relaxantă şi oricând disponibilă. Mânuită de interese ticăloase, televiziunea poate deveni o armă murdară sau un instrument de propagandă deşănţată. Televiziunile se împart în trei mari categorii, în funcţie de forma de finanţare: televiziuni private, finanţate din fonduri private, televiziuni publice, finanţate de către populaţie prin subscripţie directă sau / şi de către entităţi locale şi televiziuni de stat sau guvernamentale, finanţate direct din bugetul de stat, deci de către un guvern sau o putere politică. Fiecare categorie are profilul şi audienţa sa. Implicit şi succesul său. Pentru că fără audienţă o televiziune nu există. Nu doresc să mă refer acum la situaţia televiziunii de la noi. Am să o fac într-o zi, dar azi aş vrea să pornim un tur al televizorului prin lume şi să ne uităm în primul rând la cei de la care am avea de învăţat. În primul rând la televiziunile publice. Care la noi nu mai există.

Astăzi, Japonia. Şi un pic... Elveţia.

NHK, adică Nippon Hoso Kyokai este Televiziunea publică japoneză. RadioTeleviziunea japoneză. NHK este cea mai puternică media din lume, cea mai tehnologizată şi cu cel mai mare buget, două cifre şi apoi 8 zerouri, adică miliarde de dolari anual. Post public finanţat prin taxă publică de la început până în prezent, înfiinţat în 1924, NHK începe cu emisia radio, iar din 1950 emite semnal video. În 1960 are loc prima transmisiune tv color, iar în 1964 întreaga lume poate vedea, în direct pentru prima dată in istorie, Olimpiada de la Tokyo graţie NHK... Japonezii inventează televiziunea HD, filmează şi transmit primii în 4K, iar Olimpiada de la Tokyo din 2020 va putea fi văzută în tehnologia 8K, adică o fidelitate / definiţie a imaginii cam de 4 ori mai mare decât ceea ce vedem noi sau nemţii sau americanii acum la televizor.

Ca o curiozitate, din NHK dispar cablurile, altfel inerente şi în cantităţi uriaşe în orice televiziune din lume. Sutele de kilometri de cabluri din sediul central din Tokyo sunt înlocuite cu... transmisia wi-fi! Sau... Ştiţi cât durează, în caz de dezastru natural major, procesul complex de comutare a emisiei centrale şi a întregii activităţi administrative, financiare, de transport şi distribuţie de semnal de la Tokyo spre studioul regional din Osaka, cel destinat să preia comanda în astfel de situaţii limită? Două secunde! Da, da... doar două secunde.

Japonezii au doar două canale terestre, NHK 1, care este postul generalist (un fel de TVR 1) şi NHK 2 care este postul de Educaţie! Şi atât. Mai sunt câteva canale tematice transmise doar pe satelit, iar la radio este la fel. Fără zeci de posturi aiurea, fără cheltuieli publice în programe pe care nu le urmăreşte nimeni.

Dacă întrebi un japonez care ar fi cuvintele care ar defini ţara lui, aproape sigur ţi-ar spune: muncă, performanţă, disciplină, calitate, devotament, onoare şi... NHK. Postul lor public este în conştiinţa poporului, este urmărit şi respectat enorm. Într-o competiţie acerbă cu posturile tv private din Japonia, NHK se află mereu în top 3, dar există un capitol la care nu are concurenţă; credibilitatea! Fie că e vorba de politică, sport sau dezastre naturale, atunci când japonezul vrea să ştie sigur cum stă treaba într-o chestiune care îl interesează sau îl afectează cumva, dă pe NHK. Şi ce vede şi aude acolo chiar aşa e! Şi ştie foarte bine japonezul că postul public, finanţat direct din buzunarul său, nu îi poate spune altceva decât adevărul gol-goluţ, aşa cum e, convenabil sau nu, onest şi direct, imparţial şi fără urmă de interpretare sau distorsiune. Mai ştie japonezul că în viaţa de zi cu zi NHK e aliatul lui şi este mereu în serviciul lui. Doar al lui, al cetăţeanului japonez care îl finanţează direct, fără intermediari sau autorităţi "binevoitoare". Şi NHK răspunde doar în faţa cetăţeanului japonez. Pentru el lucrează şi pe el îl serveşte fără tăgadă. Tot cetăţeanul japonez a hotărât ca NHK să aibă doar două canale, iar unul dintre ele să fie neapărat postul de educaţie. Dincolo de temeinicia sistemului de învăţământ din Japonia, serviciul public te televiziune întăreşte, promovează şi dezvoltă acest sector. Şi nu educă doar copii, tineri sau categorii sociale cu probleme. NHK Education are programe dedicate pentru toate palierele de pregătire, până la cele ştiinţifice de cel mai înalt grad.

Aşa e ţara lor, aşa e televiziunea lor publică. Aşa înţeleg ei serviciul public şi aşa reuşesc ei să fie cei mai buni. Apropo, ştiţi că în săptămâna care a trecut, în Elveţia a avut loc un referendum în care populaţia a fost întrebată dacă doreşte să renunţe să mai plătească taxa pentru televiziunea publică de la ei? Atenţie, Elveţia are una dintre cele mai mari taxe din Europa pe serviciul public de radio şi televiziune. Ce credeţi că au răspuns elveţienii, cei economi şi iubitori de bani? Au zis că nu! Nu vrem sa ni se taie taxa, vrem să o plătim în continuare. Nu, mulţumim, sunteţi amabili voi, guvernanţii, cum vă îngrijiţi de banii noştri, dar înainte de bani, cel mai important este ca serviciul public de radio si televiziune să rămână al nostru, al publicului, al cetăţenilor şi să lucreze pentru noi. Odată trecut în finanţarea statului, al guvernului şi al politicului... se aplică la fel peste tot zicala "cine plăteşte muzica, acela o şi comandă"! Peste două treimi dintre elveţieni au spus că o televiziune rămâne publică doar dacă este plătită direct de public şi răspunde doar în faţa publicului său. Aşa e Elveţia şi aşa e televiziunea lor publică. Aşa înţeleg ei serviciul public şi aşa au decis atunci când statul i-a întrebat despre ceva al lor. Şi când te gândeşti cât de departe e Elveţia de Japonia şi cât de diferiţi sunt ca popor, cultură, istorie... Dar uite că despre televiziunea lor gândesc şi decid exact la fel!