Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Una mujer fantástica este o forţă a naturii


Anca Mureşan, un interviu cu Sebastián Lelio

09.03.2018
Radio Cluj, iunie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La cea de-a 90-a ediţie a premiilor Oscar, regizorul chilian Sebastián Lelio a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin cu Una mujer fantástica / O femeie fantastică, recompensat şi la Festivalul de la Berlin 2017 cu trei premii, printre care Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu.

În anul 2007, Sebastián Lelio a obţinut Trofeul Transilvania, pentru cel mai bun film, cu La Sagrada Familia (semnat, pe generic, cu numele Sebastián Campos), iar de atunci este un apropiat al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.


Anca Mureşan: V-aţi născut în Argentina, dar lumea vă prezintă ca regizor chilian.
Sebastián Lelio: Da, m-am născut în Argentina, tatăl meu este din Argentina, iar mama din Chile. Părinţii mei au divorţat când eram mic şi m-am mutat cu mama în Chile, dar îmi place foarte mult şi Argentina.

A.M.: Numele dumneavoastră: Campos sau Lelio?
S.L.: Corect. Şi asta face parte din poveste: m-am născut Lelio, am devenit Campos, după numele celui de-al doilea soţ al mamei mele, apoi am redevenit Lelio. Lucrurile sunt complicate.

A.M.: Viaţa e complicată...
S.L.: Viaţa e un mister, cum zice şi Madonna într-un cântec...

A.M.: Am citit în biografia dumneavoastră că aveţi o oarecare experienţă în jurnalism.
S.L.: Am studiat un an de jurnalism, dar voiam să fac film şi m-am străduit să scap. Am totuşi amintiri frumoase din vremea aceea, a fost o experienţă plăcută şi am avut lecturi interesante în acea perioadă. A fost un an bun din acest punct de vedere.

A.M.: Au trecut 10 ani de când aţi câştigat Marele Premiu la TIFF pentru filmul La Sagrada Familia. V-a influenţat cariera acest premiu?
S.L.: Poate că da. M-am bucurat tare mult atunci; ca dovadă, am venit aici cu toate filmele mele. Am terminat de atunci cinci filme şi pe toate le-am prezentat la Cluj. Cu toate cinci am venit în festival, nu pentru premiu, ci pentru că îmi plac oamenii, mi-am făcut prieteni şi admir cinematografia românească. Cred că a devenit un fel de tradiţie personală să vin la TIFF după ce termin un film. Al doilea festival, după cel de la Berlin, unde au fost proiectate Gloria şi Una mujer fantastica a fost TIFF-ul. Îmi plac şi programul de la TIFF şi atmosfera, care e minunată, pentru mine e într-un fel ca şi cum m-aş întoarce acasă.

A.M.: Cine este Gloria, domnule Lelio, cine v-a inspirat pentru acest personaj?
S.L.: Gloria e un fel de Frankenstein făcut din părţi luate de la mai multe femei pe care le cunosc. Printre ele şi mama mea. E un fel de colaj din mai multe femei ce aparţin unei anumite generaţii. (n.r. generaţia femeilor trecute de 50 de ani)

A.M.: Şi Una mujer fantastica?
S.L.:
Eu îl definesc ca un film transgender. În spaniolă folosim acelaşi cuvânt pentru "gen" cinematografic şi "gen" sexual. Filmul meu este despre o femeie transgender, dar este el însuşi un film transgender, pentru că vizitează diverse teritorii de exprimare: are elemente de film romantic, de film cu stafii, thriller, musical, fantasy, film despre umilinţă şi răzbunare; are şi elemente de documentar, pentru că în centrul lui se află această femeie reală, ce este cu adevărat o femeie transgender. Mi-am dorit să o observ, să o portretizez şi să o pun pe ea în centrul filmului meu.

A.M.: Ce ne puteţi spune despre actriţa din film?
S.L.: Se numeşte Daniela Vega şi e o adevărată forţă a naturii. E o luptătoare şi în film şi în viaţă, e cu adevărat fantastică. Când am cunoscut-o, am fost foarte impresionat şi fascinat de ea. A fost o reală provocare să lucrez cu ea; m-a provocat destul de mult acest film, ceea ce este foarte bine; pentru că, din păcate, avem tendinţa să fim destul de leneşi din punct de vedere spiritual.

A.M.: Literatura sud-americană este foarte cunoscută în Europa, dar nu se poate spune acelaşi lucru şi despre cinematografia provenind din această parte a lumii. Aveţi o explicaţie pentru acest lucru?
S.L.: Nu este uşor pentru filme care nu sunt în limba engleză să fie văzute în alte ţări. Există o dictatură, o tiranie a cinema-ului în engleză şi asta e nedrept pentru alte ţări şi culturi în care se face film; accesul la ele este limitat. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cinematografia românească: este extraordinară, dar nu e uşor să vezi filme româneşti în America Latină, trebuie să le cauţi. Însă ce pot să spun? Asta e lumea în care trăim.

(Interviu realizat pentru Radio Cluj în iunie 2017, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, înainte de prezentarea în premieră în România a filmului Una mujer fantastica)

Ascultaţi varianta audio, în engleză, a interviului aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Premiile Oscar, 2018
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2017


0 comentarii

Spacer Spacer