Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Călătorind cu Agatha Christie


Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Lindsay Jayne Ashford

14.03.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Lindsay Jayne Ashford
Femeia din Orient Express
Editura Nemira, 2018

traducere din limba engleză de Mihaela Sofonea


Citiţi un fragment din această carte.

***
Călătorind cu Agatha Christie

Nu mi-am imaginat-o niciodată pe Agatha Christie tânără. Ştiam câte ceva din biografia ei, ştiam că fusese căsătorită cu un arheolog, dar în afara fotografiei preferate de editori în care apare la o vârstă respectabilă, nu o văzusem sau imaginasem niciodată altfel. Această lipsă de curiozitate s-a datorat probabil faptului că personajele pe care le-a creat mi-au fost suficiente. Hercule Poirot şi Miss Marple au rămas vii chiar şi după atâţia ani. Tinzi, citind romanele Agathei Christie, să ţi-i imaginezi pe ei şi nu pe cea care le-a dat viaţă. Copiii şi-au depăşit părintele şi par mult mai fascinanţi şi mai interesanţi decât ea.


Lindsay Jayne Ashford a ţinut să mă contrazică şi a făcut acest lucru transformând-o pe Agatha Christie în personaj de roman. Femeia din Orient Express este o carte brodată pe marginea realităţii şi a vieţii celebrei autoare de romane poliţiste. Proaspăt divorţată de un bărbat egoist şi egocentric pe care crede că încă îl iubeşte, Agatha pleacă într-o călătorie îndrăzneaţă încercând să lase astfel în urmă eşecul unei căsnicii încheiate cu un scandal care a ţinut şi în realitate prima pagină a ziarelor epocii. S-a hotărât să plece la Bagdad, tărâmul celor 1001 de nopţi şi al califului Harun al-Rashid, dar şi locul de unde putea călători la vechiul Ur sumerian. Acolo, Leonard Wooley făcea printre primii săpături arheologice organizate şi ştiinţifice fiind, astfel, mult mai mult decât un vânător de comori.

Călătoria a făcut-o cu Orient Express-ul care a devenit, de altfel, şi sursa de inspiraţie pentru unul dintre viitoarele romane poliţiste ale Agathei. Trenul a fost celebru în epocă şi şi-a păstrat aura de eleganţă şi rafinament până în zilele noastre. Mâncarea era excelentă, personalul educat şi atent, opririle inteligent gândite şi permiţând călătorilor să vadă nu doar destinaţia finală ci şi cele mai frumoase şi interesante oraşe prin care trecea trenul. Ashford recreează în romanul ei acest traseu şi o face cu atât de multă inspiraţie şi talent încât, ca cititor, ţi-ai dori să poţi face o astfel de călătorie. Cum să nu fii sedus când prima escală este la Veneţia unde Agatha poate lua parte la un concert în catedrala San Marco şi gusta apoi celebra îngheţată italiană. Dacă vă întrebaţi ce a ales vă spun doar şi pentru cât de frumos şi savuros sună: cioccolato fondente însoţită de dulce de leche pentru ea şi crema dei Dogi pentru Max cel care îi va deveni şi în realitate cel de-al doilea soţ. De la Trieste se merge apoi la Zagreb şi Sofia, către Istanbul. Trenul se opreşte apoi la trecătoarea prin munţii Taurus pe unde cândva, de mult, au trecut Sfântul Pavel în drum spre galateni şi Alexandru Macedon cu armata sa.

Detaliile pe care le oferă Ashford legate de locurile prin care trec personajele sale sunt dozate în mod inteligent şi te poartă în lumi exotice şi fascinante, dar credibile şi interesante. Astfel, la Damasc Agathei, dar şi nouă ne lasă gura apă frigăruile făcute pe foc cu cărbuni. Aflăm că este vorba despre un celebru kebab cu cireşe negre specific Damascului. Din cireşe negre, ne mai spune un personaj, mai fac şi un sos cu scorţişoară şi fistic delicios pe care nu poţi decât spera că îl vei gusta într-o zi. O baie la hammam - baia publică pentru femei, o călătorie pe spatele cămilelor şi o incursiune în souk-ul oraşului sunt momente minunat construite la care, ca cititor, iei parte cu o mare încântare. Citeşti cu nostalgie şi fascinaţie despre această bogăţie plină de culori, despre această lume despre care ştii că acum este în plin război. Simţi încă o dată cât de mică este distanţa dintre normalitate, bucurie, viaţă şi război, distrugere şi moarte. Lumea aceea nu mai există, a dispărut, la fel cum, probabil, Damascul şi-a pierdut cireşii atât de celebri cândva.

Romanul are la bază această călătorie exotică, dar, în funcţie de nota în care vrei să îl citeşti, poate fi considerat şi un roman despre emoţii, suferinţă şi legăturile care se pot naşte între femei diferite ca temperament, ocupaţii şi aspiraţii. Poveştile celor trei femei care se întâlnesc în tren şi fac această călătorie împreună - Agatha Christie, Katharine Woolley şi Nancy Nelson, constituie un alt palier al poveştii. Primele două au existat şi în realitate, în timp ce cea de-a treia femeie este inspirată din tânăra care i l-a răpit Agathei pe primul ei soţ. Fiecare personaj fuge de ceva, are un secret care va marca desfăşurarea poveştii. Femeia din Orient Express nu este un roman poliţist. Este un roman despre curaj, alegeri şi ce înseamnă să fii femeie în secolul Agathei Christie. Presiunea societăţii, bârfa, dorinţa de independenţă a femeilor, dar şi rigiditatea legilor şi a bărbaţilor sunt subiecte atinse în carte într-un mod subtil. Viaţa pe şantierul arheologic, prejudecăţile legate de prezenţa unei femei acolo în mijlocul bărbaţilor, dar şi obiceiurile beduinilor îşi găsesc un loc natural în poveste. Katharine le instruieşte, de exemplu, pe cele două prietene în vederea unei vizite în satul beduinilor. Aflăm, astfel, printre altele că la ocazii speciale cafeaua se toarnă de la o distanţă de aproximativ trei palme, căci este considerat nepoliticos să te apropii mai mult de atât de un oaspete. Ceaşca se umple pe un sfert ca să nu fie prea fierbinte şi să poată fi savurată uşor.


Ashford reuşeşte un roman cald şi interesant. Construieşte o poveste sensibilă şi frumoasă. Este un roman care te face să reciteşti scrierile Agathei Christie, să cauţi fotografiile persoanelor care au existat în realitate, să o vezi pe Agatha tânără, pe Katharine cea îndrăzneaţă şi pe Max cel idealist şi seducător. Marea reuşită a autoarei este faptul că printre pagini simţi parfumul unei epoci de mult apuse, o adiere de exotism şi o urmă de rafinament care trezeşte nostalgie în inima cititorului de azi. Cineva m-a întrebat dacă este o carte care merită citită. Spun că merită cu siguranţă. Pentru că este genul acela de carte care te ajută să evadezi din cotidian, te face să călătoreşti prin puterea imaginaţiei şi, poate cel mai important, te face să visezi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer