Poetica spaţiului

Dacă e să privesc retrospectiv, căci textul acesta introduce o antologie a poeziei scrise din 1988-2018, aş spune că nu doar beneficii de creativitate sunt cele pe care le-am primit din partea poeziei, ca arhitect; ele sunt doar cele mai evidente şi, sunt convins că, dacă mai erau şi alte domenii, precum muzica şi artele vizuale, pe care, de asemenea, le-am practicat în adolescenţă, cu atât mai mult aş fi fost ajutat în profesiune; alte beneficii le văd doar acum.

În primul rând, este o uşurinţă de a scrie, pe care mi-o laudă, dar, mai des, mi-o şi reproşează şi amici şi inamici, deopotrivă; mai mult decât atât, o uşurinţă de a traduce în text vizualul - şi invers. Cu alte cuvinte, pot explica ceea ce văd, persuasiv şi asta m-a făcut ca, iniţial, să plec pe linia jurnalisticii şi a criticii de arhitectură; ulterior, lucrul cu conceptele, care doar în arhitectură capătă imediat o expresie vizuală în mintea celor care lucrează cu ele, mi-a permis şi exerciţii contrare, când, adică, amân expresia vizuală a conceptului-cuvânt, lăsându-l să adaste în text, să se coacă. Pe câtă vreme topogramele mele erau un mod de a vizualiza, în text, imagini de locuri, dimpotrivă, acum fac efortul invers, de a bloca accesul conceptelor la reprezentare vizuală / virtuală în minte. Este contribuţia filosofiei, adaug, cea care m-a făcut să trec de la critică la texte conceptualizante, de direcţie.

În fine, trebuie să spun că lucrez cu cuvinte-concept în arhitectura pe care o fac. Prima dată, fac liste de astfel de concepte care sunt asociate cu locul, programul şi clientul; pe următoarea coloană, scriu corespondente compoziţional-spaţiale, de material, culoare şi textură ale acelor concepte; pe a treia coloană, încerc să agreg asemenea ciorchini de sens în obiecte arhitecturale. Am explicat, chiar în această rubrică, modul în care am proiectat catedrala patriarhală (proiect câştigător al singurului concurs naţional, în 2002) şi catedrala arhiepiscopală cu necropolă regală, de la Curtea de Argeş, aşa că nu mai revin. Cert este că se pot scrie storyboards conceptuale pentru clădiri şi, cu ajutorul lor, se poate articula o arhitectură semnificativă. Este, de altfel, chiar mesajul pe care îl dau studenţilor care vin să lucreze cu mine la dizertaţii şi diplome (majoritatea pentru lăcaşuri de cult şi memoriale). Ele, aceste storyboards, încep şi sfârşesc prin a fi secvenţiale, rezolvând momente de micro-armonie, continuând prin a fi federaţii de asemenea rezolvări locale, care conduc către întreg şi, de la el, înapoi la detalii. Despre proiectarea secvenţială a scris la noi o teză doctorală remarcabilă dna Genţiana Dumitraşcu (n. Iacob), teză care va vedea curând lumina tiparului pentru a deveni seminală în rândurile unei generaţii deloc străine de benzile desenate, cartoons şi storyboards pentru filme.

Deşi cred că mult mai semnificativă este relaţia dintre proiectarea arhitecturii şi compunerea muzicii, există, totuşi, destule motive pentru care să fi instrumentalizat aceste două ipostaze publice ale vieţii mele; căci eram cunoscut ca poet mult dinainte de a fi devenit cât de cât cunoscut ca arhitect (o profesiune unde împlinirea vine către vârsta de patruzeci de ani, când poetul va fi tăcut deja), ba chiar mult înainte de a fi terminat facultatea.

Unii îşi mai amintesc câte ceva despre poezia mea, dar prea puţin; lor, dar şi celor ce nu au citit sau auzit niciun vers de-al meu, le voi dedica antologia de texte digitale (căci există, şi e altfel scrisă, şi o poezie a mea dinainte de computer, scrisă direct la maşina de scris Continental sau cea tran(s)-scrisă la cea cu car mare de la Şcoala Generală 7 din Tulcea, după cum, mai înainte de acestea, există poezia mea scrisă de mână şi atât), urmată, sper, de un volum nou, publicat direct online, pentru prima dată în acest format.

Şi nu promit nici că mai scriu poezie, nici că mă opresc aici; dar, chiar dacă ar fi să mă opresc de tot, cerul deschis de poezie şi, mai cu seamă, de scrierea ei, nu se va închide deasupra mea vreodată, cât mai am de trăit.